ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2003

Decizia nr.66                                                                                                                                                                 Dosar

nr.2536/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.I.

împotriva deciziei penale nr.87/A  din 22 mai 2002 a Curții de Apel Târgu

Mureș, pronunțată în dosarul nr.287/2002 al Curții de Apel Târgu Mureș.

La apelul nominal s-a prezentat recurentul inculpat, asistat de

avocat V.D. apărător ales, intimata parte vătămată C.P.D. în stare de arest, precum

și intimatele părți responsabile civilmente G.A. și A.G., lipsind intimata

parte civilă Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului inculpat a precizat că recursul vizează

cazurile prevăzute de art.385

9

pct.17 și pct.14 din  Codul de

procedură penală, respectiv, greșita încadrare juridică a faptei și aplicarea

unei pedepse greșit individualizate.

În acest sens, a considerat că instanțele au încadrat eronat

fapta inculpatului în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art.20 raportat la art.174, 175 lit.i din Codul penal, în loc de tentativă la

omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 din Codul penal. A apreciat că

fapta nu s-a săvârșit într-un „loc public”, deoarece curtea unei școli nu este

un asemenea loc, și nu a fost săvârșită nici „în public”, potrivit definiției

date în art.145 din Codul penal. A mai susținut că aceste două noțiuni nu

trebuie considerate ca fiind sinonime (în public și într-un loc public). Ca

urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate,

schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul menționat și reducerea

pedepsei aplicate inculpatului, avându-se în vedere starea de minoritate a

inculpatului, starea de provocare și circumstanțele atenuante recunoscute de

instanță. În subsidiar, cere reducerea pedepsei.

Partea vătămată, aflată în stare de arest, lasă la aprecierea

Curții soluționarea recursului.

Intimatle părți responsabile civilmente, având cuvântul, pe

rând, solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate fiului

lor.

Procurorul a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

neexistând nici unul din cazurile de recurs invocate de apărătorul

recurentului. Astfel, a arătat că definiția dată „faptei săvârșite în public”

este dată de prevederile art.152 lit.a din Codul de procedură penală, iar nu de

cele ale art.145 din același cod, care definesc termenul de „public”, termen

care nu are nici o incidență în cauză. A mai coniderat că pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanțe,

care au reținut scuza provocării precum și circumstanțe atenuante. Dispozițile

art.81 din Codul penal nu sunt aplicabile în cauză, conform alin.3 din același

articol.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, pentru argumentele

expuse de apărătorul său.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.10 din 15 ianuarie 2002, Tribunalul Mureș

a condamnat pe inculpatul G.I. M.  la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art.20

raportat  art.174, 175 lit.i din Codul penal, cu aplicarea art.73 lit.b, art.99

și art.74 și art.76 lit.c din Codul penal. S-a constatat că partea vătămată C.D.

nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar prejudiciul cauzat Spitalului

Clinic Județean Mureș a fost recuperat.

Tribunalul a reținut că, la data de 24 octombrie 2000, în jurul

orelor 15, pe fondul unor conflicte anterioare, în curtea Școlii generale nr.3

Târnăveni, s-a produs o altercație în cursul căreia inculpatul G.I. a fost

lovit de către partea vătămată C.P.D. Loviturile primite de inculpat și de

fratele său l-au determinat pe inculpat să fugă la locuința vărului  său L.F.,

de unde a luat un cuțit de bucătărie cu care, reîntorcându-se în curtea școlii,

l-a lovit pe C.P.D. în zona toracică. Partea vătămată a fost transpotrată de

urgență la Spitalul Județean Mureș, iar în urma examinării sale de medicii

legiști, s-a constatat că prezenta o plagă penetrantă subscapulară dreaptă,

leziunile traumatice necesitând pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri

medicale și punând în pericol viața victimei.

Prima instanță a reținut existența stării de provocare din

partea victimei, precum și împrejurarea că inculpatul este minor, acordându-i

și circumstanțe atenuante datorate sincerității inculpatului și lipsei

antecedentelor penale.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia penală nr.87/A din 22

mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În considerentele deciziei, curtea a reținut că fapta a fost

corect încadrată în tentativă la infracțiunea de omor calificat și nu în

infracțiunea de lovire prevăzută în art.180 alin.2 din Codul penal, viața

victimei fiind pusă în pericol. S-a înlăturat și motivul de apel referitor la aplicarea

art.44 din Codul penal, instanța de apel considerând că nu a existat legitimă

apărare, întrucât fapta a fost comisă nu în timpul agresării inculpatului de

către partea vătămată, ci ulterior după ce agresiunea încetase, iar cel care a atacat

ulterior a fost inculpatul. Curtea a mai constatat că pedeapsa a fost corect

individualizată, iar aplicarea art.81 din Codul penal nu poate fi dispusă în

cauză.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, invocând

cazurile prevăzute de art.385

9

pct.17 (faptei i s-a dat o greșită

încadrare juridică) și pct.14 (s-au aplicat pedepse greșit individualizate în

raport cu prevederile art.72 din Codul penal sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege).

În cadrul primului motiv de recurs, apărarea inculpatului a

susținut că faptei inculpatului i s-a dat o încadrare juridică eronată,

deoarece nu este vorba de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută

în art.20 raportat la art.174 și art. 175 lit.i din Codul penal, ci de

tentativă la infracțiunea de omor prevăzută în art.20 raportat la art.174 din

Codul penal, deoarece curtea unei școli nu poate fi considerată un loc public,

conform art.145 din Codul penal. A mai susținut că termenul de faptă săvârșită

în public nu este același lucru cu fapta săvârșită în loc public.

Referitor la acest motiv de recurs, Curtea constată că este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanțele au încadrat fapta inculpatului în tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 și și

art.175 lit.i din Codul penal, considerând, în mod corect, că fapta sa a fost

săvârșită în public.

Conform dispozițiilor art.152  din Codul penal, care definesc

expresia „faptă săvârșită în public” (și anume lit.a din articolul menționat),

fapta se consideră săvârșită „în public” atunci când a fost comisă într-un loc

care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar

dacă nu este prezentă nici o persoană. Potrivit lit.b a art.152 din Codul

penal, fapta se consideră săvârșită „în public” în orice alt loc accesibil

publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane.

Din examinarea tuturor probelor efectuate în cauză, Curtea

reține că instanțele au încadrat corect fapta inculpatului în tentativă la

infracținea de omor calificat, fapta fiind săvârșită „în public”, atât în

raport cu locul unde a fost comisă, curtea școlii fiind, prin destinația sa,

loc accesibil publicului (elevi, profesori, vizitatori), cât și în raport cu

prezența la locul faptei a mai multor persoane ( 4 persoane care o însoțeau pe

partea vătămată, fratele și vărul inculpatului, precum și alte persoane).

Dispozițiile art.145 din Codul penal care definesc termenul

„public” nu au nici o legătură cu fapta inculpatului deoarece ele se referă la instituții

publice, autorități, alte persoane juridice care sunt de interes public.

Or, încadrarea faptei în tentativă la infracțiunea de omor

calificat vizează săvârșirea „în public” a faptei și este definită prin

dispozițiile art.152 din Codul penal, dispoziții care sunt aplicabile în cauză.

De altfel, nici susținerea apărării recurentului, potrivit

căreia săvârșirea faptei în public nu este sinonimă cu săvârșirea faptei

într-un loc public, nu are nici o relevanță sub aspectul schimbării încadrării

juridice a faptei, deoarece, așa cum rezultă din art.152 din Codul penal,

săvârșirea faptei într-un loc public constituie primul caz (lit.a) de faptă

săvârșită „în public”. Prin urmare, distincția făcută de apărare nu este

legală, ea  nefiind în măsură să schimbe definirea legală a faptei săvârșite în

public, cuprinsă în art.152 din Codul penal.

Recursul  este nefondat și sub al doilea aspect invocat,

pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată de instanțe în

raport cu criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.

Astfel, instanțele au reținut starea de provocare, din partea

victimei,  în care a acționat inculpatul, aplicând art.73 lit.b din Codul

penal, precum și starea de minoritate a inculpatului, care la data săvârșirii

faptei avea vârsta de 14 ani. De asemenea, au considerat corect că sinceritatea

inculpatului, precum și conduita sa bună înainte de comiterea infracțiunii

constituie circumstanțe atenuante, conform art.74 din Codul penal, text căruia

i-au dat aplicare, reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege (în

speță, de 3 ani și 9 luni, în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru

tentativă și pentru minori).

Totodată, instanțele au ținut seama și de gradul ridicat de

pericol social al faptei comise de inculpat (tentativă la infracțiunea de omor

calificat), stabilind  pedeapsa și în raport cu acest criteriu, conform art.72

din Codul penal.

Conform

art.81 alin.3 din Codul penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei

nu poate fi aplicabilă în cauză.

Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art.192 alin.2 din Codul de

procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 800.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.M. împotriva

deciziei penale nr.87 A din 22 mai 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2003.