ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5666/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 286

din 19 mai 2004, Tribunalul Prahova a dispus, în temeiul art. 20, raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

condamnarea inculpatului M.I.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, a revocat beneficiul grațierii

condiționate a pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare, compusă din

două pedepse de un an închisoare și respectiv un an și 6 luni închisoare,

aplicate prin sentința penală nr. 569 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei

Vălenii de Munte și pe care o va executa alături de pedeapsa aplicată, adică în

final inculpatul va executa 9 (nouă) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa rezultantă prevenția de la 23 februarie 2004 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a aplicat art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 827.504 lei către Serviciul de Ambulanță Prahova.

S-a confiscat de la inculpat

un briceag și a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 21 februarie 2004, partea

vătămată A.M. și vărul său, martorul A.V. s-au întâlnit cu inculpatul M.I.A.,

care era însoțit de martorul S.I., într-un bar din com. Vărbilău, jud. Prahova.

Martorul A.V., cunoscându-i

din vedere pe cei doi, i-a cerut inculpatului o țigară, dar acesta i-a răspuns

că nu are, apostrofându-l.

În jurul orelor 23,00,

partea vătămată și vărul său au plecat spre casă deplasându-se pe drumul

Plopeni – Slănic și după circa 5 minute au fost ajunși din urmă, în dreptul

barului SC F. SRL, de către inculpat și martorul S.I.

La un moment dat, inculpatul

s-a intercalat între cei doi, prinzându-i cu mâinile de gât și i-a amenințat

spunându-le că-i „omoară ca pe niște șoareci”.

Încercând să scape din mâna

inculpatului, partea vătămată l-a lovit cu pumnul pe acesta.

Dorind să aplaneze

conflictul martorul A.V. l-a tras de haine pe inculpat, dar acesta a scos un

briceag din buzunar și s-a apropiat de partea vătămată pe care a înjunghiat-o

în abdomen, după care i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în față,

trântind-o la pământ.

În clipa imediat următoare,

inculpatul l-a lovit cu piciorul în frunte și pe martorul A.V., care, după ce

s-a ridicat, de la pământ, s-a refugiat lângă linia ferată ce se afla în

apropiere, de unde a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, aruncând cu pietre

spre el.

După plecarea inculpatului

și a martorului S.I., partea vătămată a fost dusă acasă de vărul său și în

aceeași seară a fost internat la Spitalul de Urgență Ploiești.

Din rapoartele de expertiză

medico-legale întocmite în cauză rezultă că leziunile traumatice suferite de

partea vătămată (plagă prin înjunghiere cu armă albă, abdominală, regiune

hipogastrică, penetrantă cu eviscerație parțială de epiploon) au fost produse

prin lovire cu un corp dur înțepător-tăietor și necesită pentru vindecare 14-15

zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice nu au

pus în pericol viața victimei.

Situația de fapt arătată mai

sus rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în timpul

cercetării judecătorești.

Instanța de fond a respins

cererea inculpatului formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice

în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., și a dispus condamnarea pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul susținând, în esență, că instanța a făcut o greșită

încadrare juridică a faptei, întrucât aceasta a fost săvârșită nu în forma

intenției directe, că din actele medicale rezultă că părții vătămate nu i-a

fost pusă în primejdie viața, că nu a avut intenția de a ucide întrucât a

trecut la agresiune doar în momentul în care s-a văzut în minoritate.

Prin decizia penală nr. 295

din 5 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.I.A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 19 mai

2004 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A menținut arestarea

preventivă a inculpatului, computând detenția de la 16 august 2002 la 31

octombrie 2002 și de la 23 februarie 2004 la zi.

Totodată, l-a obligat pe

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Nemulțumit de soluția

instanței, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea

încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut

intenția suprimării vieții părții vătămate, ripostând doar pentru a se apăra.

În subsidiar, apărătorul

ales al inculpatului a solicitat înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175

lit. i) C. pen., considerând că în mod greșit sintagma de „în public” a fost

asimilată cu cea de „loc public”, arătând că este greșit a se susține că este

mai grav săvârșirea unui omor în loc public decât săvârșirea unui omor în cadru

privat, dar la care participă publicul.

Recursul nu este fondat

pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Verificând hotărârile

atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că atât prima instanță, cât și cea de apel au reținut o situație de

fapt bazată pe probele administrate în cauză, au stabilit o corectă încadrare

juridică și au aplicat, respectiv menținut pedepse just individualizate.

Astfel, intenția autorului

de a omorî victima poate rezulta din activitatea materială desfășurată de

acesta.

Este evident că acționând cu

un briceag cu lama de 7 cm și vizând o zonă vitală, acea a abdomenului,

inculpatul M.I.A. a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea

lui.

Împrejurarea că leziunea

suferită de partea vătămată, „plagă abdominală prin înjunghiere, regiunea hipogastrică,

penetrantă, cu eviscerație parțială de mare epiploon”, nu a pus în pericol

viața acesteia este irelevantă sub aspectul reținerii tentativei de omor, atâta

vreme cât inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, iar rezultatul letal nu

s-a produs din cauze independente de voința sa.

Așa fiind, în cauză nu se

impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte

violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.

În ce privește motivul

vizând înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

nici acesta nu este fondat.

Potrivit articolului

respectiv, omorul este calificat și atunci când este săvârșit „în public”.

Pe de altă parte, conform

art. 152 lit. a) C. pen., „fapta se consideră săvârșită „în public” atunci când

a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna

accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”.

Or, din probele administrate

rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pe drumul județean nr. 102, Plopeni –

Slănic, deci în loc public în accepțiunea explicației date prin art. 152 lit.

a) C. pen., astfel că, în mod corect, instanțele au reținut forma calificată

pentru infracțiunea săvârșită de inculpat.

Pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată, fiind aptă să atingă scopul preventiv

și educativ.

În consecință, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva deciziei penale nr. 295 din 5

iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2002 la

31 octombrie 2002 și de la 23 februarie 2004 la 2 noiembrie 2004.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 noiembrie 2004.