ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5666/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 286 din 19 mai 2004, Tribunalul Prahova a dispus, în temeiul art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului M.I.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare, compusă din două pedepse de un an închisoare și respectiv un an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 569 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei Vălenii de Munte și pe care o va executa alături de pedeapsa aplicată, adică în final inculpatul va executa 9 (nouă) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă prevenția de la 23 februarie 2004 la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 350 C. proc. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. S-a aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 827.504 lei către Serviciul de Ambulanță Prahova. S-a confiscat de la inculpat un briceag și a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat din oficiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 21 februarie 2004, partea vătămată A.M.

și vărul său, martorul A.V. s-au întâlnit cu inculpatul M.I.A., care era însoțit de martorul S.I., într-un bar din com. Vărbilău, jud. Prahova. Martorul A.V., cunoscându-i din vedere pe cei doi, i-a cerut inculpatului o țigară, dar acesta i-a răspuns că nu are, apostrofându-l. În jurul orelor 23,00, partea vătămată și vărul său au plecat spre casă deplasându-se pe drumul Plopeni – Slănic și după circa 5 minute au fost ajunși din urmă, în dreptul barului SC F. SRL, de către inculpat și martorul S.I. La un moment dat, inculpatul s-a intercalat între cei doi, prinzându-i cu mâinile de gât și i-a amenințat spunându-le că-i „omoară ca pe niște șoareci”. Încercând să scape din mâna inculpatului, partea vătămată l-a lovit cu pumnul pe acesta.

Dorind să aplaneze conflictul martorul A.V. l-a tras de haine pe inculpat, dar acesta a scos un briceag din buzunar și s-a apropiat de partea vătămată pe care a înjunghiat-o în abdomen, după care i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în față, trântind-o la pământ. În clipa imediat următoare, inculpatul l-a lovit cu piciorul în frunte și pe martorul A.V., care, după ce s-a ridicat, de la pământ, s-a refugiat lângă linia ferată ce se afla în apropiere, de unde a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, aruncând cu pietre spre el. După plecarea inculpatului și a martorului S.I., partea vătămată a fost dusă acasă de vărul său și în aceeași seară a fost internat la Spitalul de Urgență Ploiești.

Din rapoartele de expertiză medico-legale întocmite în cauză rezultă că leziunile traumatice suferite de partea vătămată (plagă prin înjunghiere cu armă albă, abdominală, regiune hipogastrică, penetrantă cu eviscerație parțială de epiploon) au fost produse prin lovire cu un corp dur înțepător-tăietor și necesită pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în pericol viața victimei. Situația de fapt arătată mai sus rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești. Instanța de fond a respins cererea inculpatului formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și a dispus condamnarea pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul susținând, în esență, că instanța a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, întrucât aceasta a fost săvârșită nu în forma intenției directe, că din actele medicale rezultă că părții vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viața, că nu a avut intenția de a ucide întrucât a trecut la agresiune doar în momentul în care s-a văzut în minoritate. Prin decizia penală nr. 295 din 5 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 19 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova. A menținut arestarea preventivă a inculpatului, computând detenția de la 16 august 2002 la 31 octombrie 2002 și de la 23 februarie 2004 la zi.

Totodată, l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nemulțumit de soluția instanței, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenția suprimării vieții părții vătămate, ripostând doar pentru a se apăra. În subsidiar, apărătorul ales al inculpatului a solicitat înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., considerând că în mod greșit sintagma de „în public” a fost asimilată cu cea de „loc public”, arătând că este greșit a se susține că este mai grav săvârșirea unui omor în loc public decât săvârșirea unui omor în cadru privat, dar la care participă publicul.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și cea de apel au reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate în cauză, au stabilit o corectă încadrare juridică și au aplicat, respectiv menținut pedepse just individualizate. Astfel, intenția autorului de a omorî victima poate rezulta din activitatea materială desfășurată de acesta. Este evident că acționând cu un briceag cu lama de 7 cm și vizând o zonă vitală, acea a abdomenului, inculpatul M.I.A. a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui.

Împrejurarea că leziunea suferită de partea vătămată, „plagă abdominală prin înjunghiere, regiunea hipogastrică, penetrantă, cu eviscerație parțială de mare epiploon”, nu a pus în pericol viața acesteia este irelevantă sub aspectul reținerii tentativei de omor, atâta vreme cât inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, iar rezultatul letal nu s-a produs din cauze independente de voința sa. Așa fiind, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. În ce privește motivul vizând înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., nici acesta nu este fondat. Potrivit articolului respectiv, omorul este calificat și atunci când este săvârșit „în public”.

Pe de altă parte, conform art. 152 lit. a) C. pen., „fapta se consideră săvârșită „în public” atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”. Or, din probele administrate rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pe drumul județean nr. 102, Plopeni – Slănic, deci în loc public în accepțiunea explicației date prin art. 152 lit. a) C. pen., astfel că, în mod corect, instanțele au reținut forma calificată pentru infracțiunea săvârșită de inculpat. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, fiind aptă să atingă scopul preventiv și educativ. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva deciziei penale nr. 295 din 5 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2002 la 31 octombrie 2002 și de la 23 februarie 2004 la 2 noiembrie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2004.