ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6478/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 136 din 19 mai 2004 a Tribunalului Hunedoara, a fost condamnat inculpatul: - A.I.V., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin înlăturarea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 26 noiembrie 2003, la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., art. 998 și urm. C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu coinculpatul G.I.A. (condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, prin aceeași hotărâre judecătorească) la plata sumelor de 2.200.000 lei reprezentând daune materiale către părțile civile P.A. și P.M., 10.000.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă P.M. și de 5.000.000 lei, cu același titlu, către partea civilă P.A. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.615.000 lei către stat, din care 615.000 lei reprezintă taxa expertizei medico-legale psihiatrice. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpați în sumă de 800.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În dimineața zilei de 20 noiembrie 2003, în jurul orelor 4,00, părțile vătămate P.A. și P.M. au așteptat o mașină de ocazie, cu intenția de a se deplasa de la Orăștie la Lugoj. Ele au fost luate de martorul C.C. în mașina sa în care se mai găseau inculpații G.I.A. și A.I.V., ambii în stare de ebrietate. Pe drum, inculpatul G.I.A. a avut discuții cu partea vătămată P.A. cu privire la suma ce trebuia achitată și, după ce a lovit-o pe aceasta, i-a cerut conducătorului auto să-i coboare pe soții P. din mașină. După ce acest lucru s-a realizat, același inculpat a insistat ca mașina să se întoarcă din drum după părțile vătămate pentru a le putea lua banii.

Cei doi inculpați au coborât din autoturism și s-au îndreptat spre părțile vătămate. Inculpatul G.I.A. l-a lovit pe P.A. cu pumnul și, după ce acesta a căzut la pământ, inculpatul A.I.V. i-a sustras suma de 2.200.000 lei. Deoarece partea vătămată P.M. a început să țipe, inculpatul G.I.A. a lovit-o în spate, cerându-i să înceteze. Partea vătămată a căzut la pământ, lovindu-se la față și la un deget, leziuni care au necesitat 26-27 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul A.I.V. nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, inițial susținând că nici nu a fost prezent la locul faptei. Inculpatul G.I.A. a susținut că a sustras banii fără să agreseze părțile vătămate. Situația de fapt și vinovăția inculpatului A.I.V.

au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorului C.C., certificatul medico-legal, declarațiile inculpaților. Prin decizia penală nr. 266 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile inculpaților, a desființat sentința instanței de fond și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara, constatând că pronunțarea hotărârii judecătorești nu s-a făcut în ședință publică. Starea de arest a inculpaților a fost menținută, în conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. După rejudecare, Tribunalul Hunedoara, prin sentința penală nr. 266 din 9 septembrie 2004, a dispus achitarea inculpatului A.I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. În baza art. 192 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., părțile civile au fost obligate la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, ca urmare a respingerii pretențiilor civile față de inculpatul achitat. Prin aceeași hotărâre judecătorească, inculpatul G.I.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Instanța de fond a reținut că inculpatul A.I.V. nu a avut nici un fel de contribuție la săvârșirea faptei, mai mult, din cauza stării de ebrietate și de oboseală nici nu a realizat comiterea infracțiunii de tâlhărie de către G.I.A.

S-a mai arătat că părțile vătămate, datorită vârstei, au dificultăți de percepție vizuală și acustică, P.A. s-a contrazis în declarații, iar P.M. nu l-a putut recunoaște pe inculpatul A.I.V., ci numai pe G.I.A. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul G.I.A. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și condamnarea inculpatului A.I.V. Inculpatul G.I.A. a solicitat admiterea apelului și, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 129/ A din 5 mai 2005, a respins ambele apeluri.

Instanța de control judiciar a apreciat că din probele de la dosar nu rezultă cu certitudine că inculpatul A.I.V. ar fi agresat părțile vătămate în scopul sustragerii de bunuri de la acestea. Reaudiat de instanța de apel, martorul C.C. a susținut că inculpatul A.I.V. a rămas lângă autoturism, în timp ce victimele se aflau la o distanță apreciabilă de acesta, prin urmare, contactul fizic direct era imposibil de realizat. În termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs împotriva acestei decizii penale, solicitând casarea hotărârilor judecătorești pronunțate și condamnarea inculpatului A.I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, s-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de obligare a părților civile la plata cheltuielilor judiciare către stat. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 18 C. proc. pen. Recursul este fondat pentru motivele invocate. Instanțele de fond și de apel au făcut o apreciere eronată a materialului probator administrat în cauză, ceea ce a condus la greșita achitare a inculpatului A.I.V. Declarațiile părților vătămate P.A. și P.M. sunt, în mod evident, nepărtinitoare și sincere. Părțile vătămate au declarat în mod clar că ambii inculpați le-au lovit și că inculpatul A.I.V. a fost cel care a sustras suma de 2.000.000 lei din buzunarul lui P.A.

În cursul urmăririi penale, martorul C.C. a susținut că ambii inculpați au coborât din mașină și s-au îndreptat spre locul în care se aflau cele două părți vătămate. Inculpatul G.I.A., în declarația scrisă personal, a menționat că atât el, cât și inculpatul A.I.V. au coborât din mașină și s-au dus spre părțile vătămate, inculpatul A.I.V. fiind cel care l-a agresat pe P.A., doborându-l în șanțul din apropiere. Faptul că martorul C.C., prieten cu inculpații, a revenit în cursul cercetării judecătorești asupra declarațiilor făcute inițial, susținând că inculpatul A.I.V. nu s-a îndepărtat de lângă autoturism, este explicabil, dar nefiind motivat, nu poate constitui un temei al soluției de achitare.

Tocmai poziția subiectivă a martorului care a revenit fără argumente la susținerile inițiale constituie motivația înlăturării acestei depoziții, în contextul în care primele afirmații se coroborează, așa cum arătăm, cu alte probe administrate în cauză. Inculpatul A.I.V. a încercat să acrediteze și ideea că nici nu a fost prezent la fața locului, pentru a scăpa de răspunderea penală, interes căruia i s-au alăturat apoi, și inculpatul G.I.A. și martorul C.C., cu intenția vădită de a-l ajuta. Singurii care au declarat sincer, făcând afirmații oneste chiar dacă acestea îi puteau prejudicia au fost soții P. și, din declarațiile lor, coroborate cu probele la care ne-am referit, rezultă participarea inculpatului A.I.V.

în calitate de coautor la săvârșirea, alături de inculpatul G.I.A., a infracțiunii de tâlhărie. Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, să caseze hotărârile pronunțate și să dispună condamnarea inculpatului A.I.V., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Pedeapsa aplicată are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea apreciind că poziția procesuală nesinceră a inculpatului și statutul său de recidivist necesită riposta fermă.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., inculpatul va fi obligat, în solidar cu inculpatul G.A.I., la plata daunelor materiale de 2.200.000 lei și a daunelor morale de 10.000.000 lei către partea civilă P.M. și a daunelor morale de 5.000.000 lei către partea civilă P.A. Curtea constată că hotărârea nr. 266 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara este greșită și sub aspectul obligării părților civile la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei ca urmare a respingerii pretențiilor lor civile față de inculpatul achitat A.I.V. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile suportă cheltuielile judiciare avansate de stat, în caz de achitare, în măsura în care aceste cheltuieli au fost determinate de ea.

Or, în cauză statul prin organele procuraturii au investit instanța de judecată, situație în care cheltuielile judiciare efectuate au fost determinate de actul de sesizare al parchetului; pe de altă parte pretențiile părților civile nu au fost respinse în totul, inculpatul condamnat G.I.A. fiind obligat la acoperirea acestora. În consecință, Curtea urmează să înlăture dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la părțile civile P.M. și P.A. din sentința penală nr. 266 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A.I.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.500.000 lei, la fond. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 189 și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 129/ A din 5 mai 2005 Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpatul A.I.V. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 266 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara cu privire la greșita achitare a inculpatului A.I.V. și greșita obligare a părților civile la cheltuieli judiciare către stat. Condamnă pe inculpatul A.I.V., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Obligă inculpatul, în solidar cu inculpatul G.A.I., la plata a 2.200.000 lei daune materiale și 10.000.000 lei daune morale către partea civilă P.M.

și 5.000.000 lei daune morale către partea civilă P.A. Înlătură dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la părțile civile P.M. și P.A. din sentința penală nr. 266 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara. Obligă pe inculpatul A.I.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.500.000 lei, la fond. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2005.