ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 din 21

octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.D. împotriva rezoluției din 28

iunie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul penal

nr. 70/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

procurorului R.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen.

A reținut instanța de fond că, prin

rezoluția din 28 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a

dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.V., pentru

infracțiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen. Soluția

adoptată a fost confirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași și de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Prin plângerea formulată

petiționarul a arătat că se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare,

aplicată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, iar procurorul

care a emis rechizitoriul a reținut greșit că a săvârșit fapta în calitate sa

de administrator al firmei, ceea ce i-a atras o sancțiune penală nejustificată.

Prin sentința penală nr. 204 din 28

noiembrie 1998, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 717 din 24 februarie

2000 a Curții Supreme de Justiție, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10

ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

alin. (4) și (5) C. pen.

În cauză nu se poate reține că

procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată

a petiționarului, știind că este nevinovat, pentru a se putea efectua cercetări

în legătură cu săvârșirea de către magistrat a infracțiunii prevăzută de art.

268 C. pen.

Pe de altă parte, instanțele de

judecată au stabilit vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de complicitate

la înșelăciune astfel că plângerea formulată nu este fondată.

Împotriva acestei sentințe

petiționarul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât

procurorul R.V. care a emis rechizitoriul a dezinformat instanța de judecată cu

privire la calitatea sa și i-a atribuit răspunderea penală a unor fapte

săvârșite de alte persoane.

Recursul declarat de petent nu este

fondat.

Rechizitoriul constituie actul de

sesizare a instanței de judecată cu privire la persoana pentru care s-a

efectuat urmărirea penală, fapta reținută în sarcina acesteia, încadrarea

juridică și probele pe care se întemeiază învinuirea.

Reținerea faptei penale, a

vinovăției persoanei care a comis-o, încadrarea juridică a faptei și

individualizarea pedepsei, sunt atributele instanțelor judecătorești, respectiv

a instanței de fond și a instanțelor care au soluționat căile de atac

exercitate.

Inculpatul S.D. a fost condamnat la

10 ani închisoare prin sentința penală nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iași

pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen.

Apelul declarat de inculpatul S.D. a

fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 316 din 27 octombrie 1998 a

Curții de Apel Iași.

Împotriva hotărârilor pronunțate

inculpatul a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia

penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Plângerea petiționarului S.D.

împotriva procurorului care a efectuat urmărirea penală și care a emis

rechizitoriul cu motivarea ca acesta a reținut în actul de sesizare al

instanței calitatea de administrator al firmei, ceea ce nu corespunde

adevărului și se justifică cercetarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 268 C. pen., corect a fost soluționată prin rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Infracțiunea de represiune nedreaptă constă în fapta

de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în

judecată sau de a condamna pe o persoană, știind că este nevinovată.

Petiționarul nu poate solicita

cercetarea procurorului pentru această infracțiune, întrucât prin hotărârile

judecătorești pronunțate s-a constatat nevinovăția sa pentru complicitate la

infracțiunea de înșelăciune.

Hotărârea pronunțată în cauză prin

care a fost soluționată plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale, este legală și temeinică.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petiționar.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul S.D. împotriva sentinței penale nr. 12 din 21

octombrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2004.