ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 21 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.D. împotriva rezoluției din 28 iunie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. 70/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen. A reținut instanța de fond că, prin rezoluția din 28 iunie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului R.V., pentru infracțiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen.

Soluția adoptată a fost confirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Prin plângerea formulată petiționarul a arătat că se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, iar procurorul care a emis rechizitoriul a reținut greșit că a săvârșit fapta în calitate sa de administrator al firmei, ceea ce i-a atras o sancțiune penală nejustificată. Prin sentința penală nr. 204 din 28 noiembrie 1998, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen.

În cauză nu se poate reține că procurorul a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a petiționarului, știind că este nevinovat, pentru a se putea efectua cercetări în legătură cu săvârșirea de către magistrat a infracțiunii prevăzută de art. 268 C. pen. Pe de altă parte, instanțele de judecată au stabilit vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune astfel că plângerea formulată nu este fondată. Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât procurorul R.V. care a emis rechizitoriul a dezinformat instanța de judecată cu privire la calitatea sa și i-a atribuit răspunderea penală a unor fapte săvârșite de alte persoane.

Recursul declarat de petent nu este fondat. Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată cu privire la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, fapta reținută în sarcina acesteia, încadrarea juridică și probele pe care se întemeiază învinuirea. Reținerea faptei penale, a vinovăției persoanei care a comis-o, încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei, sunt atributele instanțelor judecătorești, respectiv a instanței de fond și a instanțelor care au soluționat căile de atac exercitate. Inculpatul S.D. a fost condamnat la 10 ani închisoare prin sentința penală nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iași pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen.

Apelul declarat de inculpatul S.D. a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 316 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel Iași. Împotriva hotărârilor pronunțate inculpatul a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție. Plângerea petiționarului S.D. împotriva procurorului care a efectuat urmărirea penală și care a emis rechizitoriul cu motivarea ca acesta a reținut în actul de sesizare al instanței calitatea de administrator al firmei, ceea ce nu corespunde adevărului și se justifică cercetarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 268 C. pen., corect a fost soluționată prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Infracțiunea de represiune nedreaptă constă în fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, știind că este nevinovată. Petiționarul nu poate solicita cercetarea procurorului pentru această infracțiune, întrucât prin hotărârile judecătorești pronunțate s-a constatat nevinovăția sa pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. Hotărârea pronunțată în cauză prin care a fost soluționată plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, este legală și temeinică. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.D. împotriva sentinței penale nr. 12 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.