ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2005

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 28 pronunțată la data de 6 august 2004, în dosarul penal nr. 1380/2004, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.V., împotriva rezoluției nr. 99/II/2004, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe procurorul R.S., cu cheltuieli judiciare către stat. Ceea ce s-a avut în vedere a fost corectitudinea respingerii plângerilor împotriva rezoluției, legală și temeinică, în raport de supravegherea corespunzător efectuată asupra unei persoane, de către procurorul R.S. Pentru verificarea tuturor aspectelor au fost depuse acte și s-au atașat toate dosarele.

Împotriva acestei hotărâri, petenta, în termen legal, a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 9, 10, 16, 17 1 , 18, 21 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, probele existente și dispozițiile legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu-și regăsesc aplicarea în cauză, deoarece având în vedere că s-au invocat dispozițiile art. 246 C. pen., raportat la activitatea procurorului R.S., au fost respectate dispozițiile privind competența materială și după calitatea persoanei, cazul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În ceea ce privește pct. 3 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., de asemenea, a fost nejustificat invocat deoarece nu s-a încălcat vreo normă privind compunerea instanței și n-a existat caz de incompatibilitate. Judecata a avut loc fără participarea intimatului, deci nu se poate invoca lipsa inculpatului, care oricum nu era obligatorie. Hotărârea este bine motivată și justifică dispozitivul, nu e în contradicție cu acesta. Astfel, instanța corect a reținut că, la data de 22 aprilie 1999, numita C.V. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București cu o plângere înregistrată sub nr. 3230/P/1999, numiților B.Ș.C., A.I. și B.I., solicitând a fi efectuate cercetări față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.

Plângerea a fost transmisă la secția 17 Poliție, unde a fost înregistrată sub nr. 839345 din 14 mai 1999. Prin referatul cu nr. 839345 din 15 iunie 1999, organele de poliție au propus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, în cauza sesizată de numita C.V. Propunerea de cercetare penală nu a fost însușită de procuror, prin Ordonanța nr. 3230/P/1999 din 27 august 1999, dispunându-se restituirea cauzei la secția 17 Poliție, în vederea audierii reclamantei, a numitului B.Ș.C. și a martorilor propuși de părți, urmând ca, în funcție de datele obținute, să fie apreciată necesitatea efectuării unor expertize grafice în cauză.

Deoarece, la data de 24 septembrie 1999, numita C.V. a depus la secție 17 Poliție o precizare a plângerii inițiale, în care arată că se constituie parte civilă cu suma de 78.275.000 lei, prin Ordonanța nr. 3230/P/1999 din 7 ianuarie 2000, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru a face cercetări pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 13/P/2000 și trimisă în vederea continuării cercetărilor la secția 17 Poliție. Prin referatul nr. 1184081/2000 organele de poliție au propus neînceperea urmăririi penale în cauză, privind pe B.Ș.C., cu motivarea că faptele comise de acesta nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin Ordonanța nr. 133/P/2000 din 11 iulie 2000, întocmită de procurorul R.S., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus restituirea dosarului la secția 17 Poliție în vederea completării urmăririi penale, indicându-se un număr de 14 activități ce urmau a fi efectuate de organele de cercetare penală (efectuarea de verificări la F.P.S. și F.P.P. pentru a se stabili prețul real de vânzare a acțiunilor, atașarea la dosarul cauzei a tuturor chitanțelor de achitare a acțiunilor de către acționari, verificarea contului nr. 4000250017 al Băncii C., pentru a se stabili titularul contului, atașarea dispozițiilor de plată originale, prin care s-a achitat de către SC S.P. avansul de 20 % din valoarea contractului cu F.P.S., etc.).

Prin rezoluția nr. 3981/VIII-1/2000 din 29 decembrie 2000, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a revenit cu adresă în atenția comandantului secției 5 Poliție, prin care a atras atenția că de la data ordonanței de restituire, întocmită de procurorul R.S., timp de 4 luni dosarul a rămas în nelucrare, reiterând 10 din activitățile de cercetare indicate în rezoluția din 11 iulie 2000. Prin adresa din 15 mai 2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis dosarul nr. 133/P/2000 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București spre competentă soluționare.

Prin ordonanța 3230/P/1999 din 19 iulie 2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., întrucât din cercetările efectuate în cauză a rezultat că faptelor le lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă. Împotriva acestei soluții a formulat plângere C.V., respinsă, ca neîntemeiată, de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București sub nr. 949/VIII-1/2002 din 18 octombrie 2002. Petenta s-a adresat în continuare Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar prin Ordonanța 3265/VIII-1/2000, prim-procurorul acestui parchet a admis în parte plângerea formulată de C.V.

împotriva Ordonanțelor nr. 3230/P/1999 și 949/VIII-1/2000, infirmându-se parțial soluția adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, ca urmare a neemiterii unei soluții cu privire la activitatea infracțională desfășurată de B.I. și A.I. și menținându-se soluția adoptată de învinuitul B.Ș.C. Urmare infirmării parțiale, prin ordonanța 3230/P/1999 din 18 decembrie 2002 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus neînceperea urmăriri penale, atât față de B.I. și A.I., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 246, art. 215, art. 214, art. 289 și art. 291 C. pen., cât și față de B.Ș.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 214 C. pen.

Prin ordonanța din 21 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București s-a dispus conexarea dosarului nr. 6428/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București la dosarul nr. 3230/P/1999 al Parchetului de lângă Judecătoria sectorului 5 București întrucât între cele două cauze există identitate de obiect și părți. Împotriva ordonanței de conexare a formulat plângere C.V., invocând faptul că între cele două dosare nu există identitate de infracțiuni și persoane. Prin Ordonanța nr. 369/VIII-1/2003 din 9 aprilie 2003 prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a respins cererea ca neîntemeiată, soluție comunicată petentei la 9 aprilie 2003. În consecință, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., prin rezoluția din 11 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1674/P/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neîceperea urmăririi penale față de procurorul R.S., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., cercetările făcute ca urmare a plângerii formulate la data de 7 august 2003 de către petenta C.V., împotriva procurorului R.S., în legătură cu soluționarea de către acesta a cauzei penale nr. 133/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta C.V. Prin rezoluția nr. 99/II/2/2004 din 5 ianuarie 2004, procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., ca neîntemeiată, plângerea formulată de C.V. împotriva soluției emise la data de 11 septembrie 2003, dosarul nr. 1674/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe procurorul R.S. Pentru a dispune astfel, procurorul general a avut în vedere următoarele: Cauza penală la care se referea petiționata a fost instrumentată de organele de cercetare penală ale poliției, acestea fiind în primul rând și direct responsabile de operativitatea soluționării ei. Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin procurorul R.S. a exercitat supravegherea cauzei numai până la data de 15 mai 2002, dată la care dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, urmând însă a fi instrumentată tot de organele de cercetare penală ale poliției, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Nu au fost stabilite fapte determinate, omisive sau comisive, săvârșite de procurorul R.S., care să fi evidențiat vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 246 C. pen., sau art. 264 C. pen., și nici latura subiectivă specifică vreuneia dintre aceste infracțiuni. Instanța s-a pronunțat asupra tuturor cererilor, probelor și motivelor invocate, concluzionând în mod corect că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, plângerea formulată fiind nefondată pentru considerentele care vor urma. Curtea constată că urmărirea penală s-a prelungit în mod obiectiv datorită complexității cauzei, a cererilor formulate de petentă, în cauză efectuându-se, după cum s-a arătat, acte procedurale specifice fazei de urmărire penală.

Totodată, procurorul R.S. a exercitat o supraveghere efectivă a urmăririi penale, a procedat la audierea părților și a martorului V.I., efectuând ritmic acte de urmărire penală. Infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., este fapta funcționarului care cu intenție, efectuându-și atribuțiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice. Fapta se poate comite printr-o acțiune sau inacțiune cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcționarul era îndreptățit să procedeze. În cauză, nu există dovada caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către procurorul R.S., care de altfel și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile care îi reveneau în procesul penal privind pe B.C., ș.a.

Art. 264 C. pen. încriminează fapta aceluia care sprijină un infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a se sustrage răspunderii penale, consecințelor legale a săvârșirii infracțiunii ori pentru a beneficia de avantajele create prin infracțiune. Termenii legali se referă la stabilirea certă, efectivă a unui infractor. Ori, în cauză, nu s-au stabilit fapte determinate, omisive sau comisive, săvârșite de procurorul R.S., din care să rezulte sprijinul cert, efectiv acordat persoanelor împotriva cărora petenta a formulat plângeri penale. Împrejurarea că în cauză nu s-a dispus trimiterea în judecată a numiților B.Șt., A.I. și B.I. nu poate conduce la concluzia că procurorul care a instrumentat și supravegheat urmărirea penală a săvârșit o faptă prevăzută de lege.

Problema achitării sau încetării procesului penal, greșite, nu are legătură cu soluțiile ce se pronunță în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., prevăd posibilitatea cenzurării activității de urmărire penală de către instanță, îndreptățită dacă plângerea este întemeiată, să ia anumite măsuri. În cauză, instanța nu a considerat întemeiată plângerea, pentru considerentele exprimate, și drept consecință a respins-o, deci hotărârea s-a pronunțat cu respectarea legii și în spiritul ei. Hotărârea de respingere a probei de către instanță reprezintă concluzia acesteia în raport de probele înfățișate și textele de lege aplicabile, așadar nu este bazată pe vreo gravă eroare de fapt.

În fine judecata în primă instanță a avut loc cu respectarea regulilor de procedură, acestea prevăzând obligativitatea înștiințării părților nu și a formei sub care se prezintă. Date fiind considerentele exprimate recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.V. împotriva sentinței penale nr. 78 din 6 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2005.