ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra cauzei

penale de față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 28

pronunțată la data de 6 august 2004, în dosarul penal nr. 1380/2004, Curtea de

Apel București, secția a Il-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta C.V., împotriva rezoluției nr. 99/II/2004, dată de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind

pe procurorul R.S., cu cheltuieli judiciare către stat.

Ceea ce s-a avut în vedere a

fost corectitudinea respingerii plângerilor împotriva rezoluției, legală și

temeinică, în raport de supravegherea corespunzător efectuată asupra unei

persoane, de către procurorul R.S.

Pentru verificarea tuturor

aspectelor au fost depuse acte și s-au atașat toate dosarele.

Împotriva acestei hotărâri,

petenta, în termen legal, a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3, 5, 9, 10, 16, 17

1

, 18, 21

C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată

în raport de criticile aduse, probele existente și dispozițiile legale, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu-și regăsesc aplicarea în cauză, deoarece

având în vedere că s-au invocat dispozițiile art. 246 C. pen., raportat la

activitatea procurorului R.S., au fost respectate dispozițiile privind

competența materială și după calitatea persoanei, cazul fiind instrumentat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În ceea ce privește pct. 3

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., de asemenea, a fost

nejustificat invocat deoarece nu s-a încălcat vreo normă privind compunerea

instanței și n-a existat caz de incompatibilitate.

Judecata a avut loc fără

participarea intimatului, deci nu se poate invoca lipsa inculpatului, care

oricum nu era obligatorie.

Hotărârea este bine motivată

și justifică dispozitivul, nu e în contradicție cu acesta. Astfel, instanța

corect a reținut că, la data de 22 aprilie 1999, numita C.V. a sesizat

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București cu o plângere

înregistrată sub nr. 3230/P/1999, numiților B.Ș.C., A.I. și B.I., solicitând a

fi efectuate cercetări față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.

Plângerea a fost transmisă

la secția 17 Poliție, unde a fost înregistrată sub nr. 839345 din 14 mai 1999.

Prin referatul cu nr. 839345

din 15 iunie 1999, organele de poliție au propus în baza art. 228 alin. (4) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale, în cauza sesizată de numita C.V.

Propunerea de cercetare penală

nu a fost însușită de procuror, prin Ordonanța nr. 3230/P/1999 din 27 august

1999, dispunându-se restituirea cauzei la secția 17 Poliție, în vederea

audierii reclamantei, a numitului B.Ș.C. și a martorilor propuși de părți,

urmând ca, în funcție de datele obținute, să fie apreciată necesitatea

efectuării unor expertize grafice în cauză.

Deoarece, la data de 24

septembrie 1999, numita C.V. a depus la secție 17 Poliție o precizare a

plângerii inițiale, în care arată că se constituie parte civilă cu suma de

78.275.000 lei, prin Ordonanța nr. 3230/P/1999 din 7 ianuarie 2000, Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul

București pentru a face cercetări pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de

art. 215 alin. (5) C. pen.

Cauza a fost înregistrată la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 13/P/2000 și trimisă în

vederea continuării cercetărilor la secția 17 Poliție.

Prin referatul nr.

1184081/2000 organele de poliție au propus neînceperea urmăririi penale în

cauză, privind pe B.Ș.C., cu motivarea că faptele comise de acesta nu sunt

prevăzute de legea penală.

Prin Ordonanța nr.

133/P/2000 din 11 iulie 2000, întocmită de procurorul R.S., din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus restituirea dosarului

la secția 17 Poliție în vederea completării urmăririi penale, indicându-se un

număr de 14 activități ce urmau a fi efectuate de organele de cercetare penală

(efectuarea de verificări la F.P.S. și F.P.P. pentru a se stabili prețul real

de vânzare a acțiunilor, atașarea la dosarul cauzei a tuturor chitanțelor de

achitare a acțiunilor de către acționari, verificarea contului nr. 4000250017

al Băncii C., pentru a se stabili titularul contului, atașarea dispozițiilor de

plată originale, prin care s-a achitat de către SC S.P. avansul de 20 % din

valoarea contractului cu F.P.S., etc.).

Prin rezoluția nr.

3981/VIII-1/2000 din 29 decembrie 2000, prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București a revenit cu adresă în atenția comandantului secției 5

Poliție, prin care a atras atenția că de la data ordonanței de restituire,

întocmită de procurorul R.S., timp de 4 luni dosarul a rămas în nelucrare,

reiterând 10 din activitățile de cercetare indicate în rezoluția din 11 iulie

2000.

Prin adresa din 15 mai 2002,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a trimis dosarul nr. 133/P/2000 la

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București spre competentă

soluționare.

Prin ordonanța 3230/P/1999

din 19 iulie 2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.,

întrucât din cercetările efectuate în cauză a rezultat că faptelor le lipsește

unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.

Împotriva acestei soluții a

formulat plângere C.V., respinsă, ca neîntemeiată, de prim-procurorul Parchetului

de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București sub nr. 949/VIII-1/2002 din 18

octombrie 2002.

Petenta s-a adresat în

continuare Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar prin Ordonanța

3265/VIII-1/2000, prim-procurorul acestui parchet a admis în parte plângerea

formulată de C.V. împotriva Ordonanțelor nr. 3230/P/1999 și 949/VIII-1/2000,

infirmându-se parțial soluția adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

sectorului 5 București, ca urmare a neemiterii unei soluții cu privire la

activitatea infracțională desfășurată de B.I. și A.I. și menținându-se soluția

adoptată de învinuitul B.Ș.C.

Urmare infirmării parțiale,

prin ordonanța 3230/P/1999 din 18 decembrie 2002 Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 5 București a dispus neînceperea urmăriri penale, atât

față de B.I. și A.I., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 246,

art. 215, art. 214, art. 289 și art. 291 C. pen., cât și față de B.Ș.C., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 214 C. pen.

Prin ordonanța din 21 martie

2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București s-a dispus

conexarea dosarului nr. 6428/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 5 București la dosarul nr. 3230/P/1999 al Parchetului de lângă

Judecătoria sectorului 5 București întrucât între cele două cauze există

identitate de obiect și părți.

Împotriva ordonanței de

conexare a formulat plângere C.V., invocând faptul că între cele două dosare nu

există identitate de infracțiuni și persoane.

Prin Ordonanța nr. 369/VIII-1/2003

din 9 aprilie 2003 prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 5 București a respins cererea ca neîntemeiată, soluție

comunicată petentei la 9 aprilie 2003.

În consecință, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin rezoluția din 11

septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1674/P/2003 Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus neîceperea urmăririi penale față de

procurorul R.S., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.,

cercetările făcute ca urmare a plângerii formulate la data de 7 august 2003 de

către petenta C.V., împotriva procurorului R.S., în legătură cu soluționarea de

către acesta a cauzei penale nr. 133/P/2000 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

Împotriva acestei soluții a

formulat plângere petenta C.V.

Prin rezoluția nr.

99/II/2/2004 din 5 ianuarie 2004, procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a respins, în temeiul art. 278 C. proc. pen., ca

neîntemeiată, plângerea formulată de C.V. împotriva soluției emise la data de

11 septembrie 2003, dosarul nr. 1674/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, privind pe procurorul R.S.

Pentru a dispune astfel,

procurorul general a avut în vedere următoarele:

Cauza penală la care se

referea petiționata a fost instrumentată de organele de cercetare penală ale

poliției, acestea fiind în primul rând și direct responsabile de operativitatea

soluționării ei.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, prin procurorul R.S. a exercitat supravegherea cauzei

numai până la data de 15 mai 2002, dată la care dosarul a fost trimis, spre

competentă soluționare, urmând însă a fi instrumentată tot de organele de

cercetare penală ale poliției, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului

5 București.

Nu au fost stabilite fapte

determinate, omisive sau comisive, săvârșite de procurorul R.S., care să fi

evidențiat vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute

de art. 246 C. pen., sau art. 264 C. pen., și nici latura subiectivă specifică

vreuneia dintre aceste infracțiuni.

Instanța s-a pronunțat

asupra tuturor cererilor, probelor și motivelor invocate, concluzionând în mod

corect că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, plângerea

formulată fiind nefondată pentru considerentele care vor urma.

Curtea constată că urmărirea

penală s-a prelungit în mod obiectiv datorită complexității cauzei, a cererilor

formulate de petentă, în cauză efectuându-se, după cum s-a arătat, acte

procedurale specifice fazei de urmărire penală.

Totodată, procurorul R.S. a

exercitat o supraveghere efectivă a urmăririi penale, a procedat la audierea

părților și a martorului V.I., efectuând ritmic acte de urmărire penală.

Infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. pen., este fapta funcționarului care cu intenție, efectuându-și

atribuțiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale

ale unei persoane fizice.

Fapta se poate comite

printr-o acțiune sau inacțiune cu prilejul efectuării unui act de serviciu la

care funcționarul era îndreptățit să procedeze.

În cauză, nu există dovada

caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către

procurorul R.S., care de altfel și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile care

îi reveneau în procesul penal privind pe B.C., ș.a.

Art. 264 C. pen.

încriminează fapta aceluia care sprijină un infractor, fără o înțelegere

stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a se sustrage

răspunderii penale, consecințelor legale a săvârșirii infracțiunii ori pentru a

beneficia de avantajele create prin infracțiune.

Termenii legali se referă la

stabilirea certă, efectivă a unui infractor.

Ori, în cauză, nu s-au

stabilit fapte determinate, omisive sau comisive, săvârșite de procurorul R.S.,

din care să rezulte sprijinul cert, efectiv acordat persoanelor împotriva

cărora petenta a formulat plângeri penale.

Împrejurarea că în cauză nu

s-a dispus trimiterea în judecată a numiților B.Șt., A.I. și B.I. nu poate

conduce la concluzia că procurorul care a instrumentat și supravegheat

urmărirea penală a săvârșit o faptă prevăzută de lege.

Problema achitării sau

încetării procesului penal, greșite, nu are legătură cu soluțiile ce se

pronunță în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prevăd posibilitatea cenzurării activității de urmărire penală

de către instanță, îndreptățită dacă plângerea este întemeiată, să ia anumite

măsuri.

În cauză, instanța nu a considerat

întemeiată plângerea, pentru considerentele exprimate, și drept consecință a

respins-o, deci hotărârea s-a pronunțat cu respectarea legii și în spiritul ei.

Hotărârea de respingere a

probei de către instanță reprezintă concluzia acesteia în raport de probele

înfățișate și textele de lege aplicabile, așadar nu este bazată pe vreo gravă

eroare de fapt.

În fine judecata în primă

instanță a avut loc cu respectarea regulilor de procedură, acestea prevăzând

obligativitatea înștiințării părților nu și a formei sub care se prezintă.

Date fiind considerentele

exprimate recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Recurenta aflată în culpă

procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara C.V. împotriva sentinței penale nr.

78 din 6 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentă să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 martie 2005.