ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față:
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În
dosarul nr.561/2003 al Judecătoriei sectorului 1 București s-a dispus
declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei Curți de
Apel, prin sentința penală nr.926 din 26 mai 2003, motivat de faptul că
petentul T.V. a formulat plângere împotriva soluției date de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1,
obiect al dosarului nr.1550/P/1993.
Soluția
instanței a fost motivată pe dispozițiile art. 28
1
lit.b) C. proc.
pen.
Cauza a
fost înregistrată la această Curte, la 25 iunie 2003, atașându-i-se dosarul de
urmărire penală nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București.
Petiționarul
T.V. a reclamat că dosarul nr. 341/P/1993 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria sectorului 1 a fost lăsat, nejustificat, în nelucrare, de mai bine
de 4 ani, concluzionând că, acest dosar poate fi dispărut, iar procurorii
refuză să aplice legea.
Prin
rezoluția din dosarul nr.1550/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de magistrații I.B., N.L., N.S., L.C. și P.G., cu privire la săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 264 și a infracțiunii, prevăzută de art. 289 C.
pen., soluție netemeinică și nelegală.
Curtea
de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 54 din 25 august
2003, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.V., obligându-l pe
petent, la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea
de apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 279 C. proc. pen.
plângerea împotriva măsurilor luate și a actelor efectuate de procuror, se
rezolvă de prim–procurorul parchetului și, pe cale ierarhică, plângerile de
acest fel, se rezolvă, în ultimă fază, de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă
de Justiție.
Numai
după soluționarea unei asemenea plângeri de către această instituție, în
reglementarea actuală a Codului de procedură penală, persoana nemulțumită se
poate adresa instanței cu o plângere contra soluției procurorului.
În
prezenta cauză, petentul nu a făcut dovada faptului că o asemenea plângere
împotriva rezoluției din dosarul 1550/P/2002 a fost soluționată de Parchetul de
pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru a avea temei plângerea sa la
instanță.
Aceasta
rezultă din însăși înscrisul depus la dosarul cauzei de către petent.
Pentru
considerentele indicate, se va respinge, ca neîntemeiată, plângerea petentului.
Împotriva
acestei sentințe, a declarat recurs, petiționarul T.V., susținând, în esență,
că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece n-a ținut seama că cei
reclamați, ca reprezentanți ai statului
n-au făcut, ceea
ce trebuiau să facă, conform competenței avute, lăsând dosarul în nelucrare, și
prejudiciindu-l astfel.
Petiționarul
a mai susținut că faptele nu au fost încadrate, juridic, corect, nu s-a
calculat corect, termenul de prescripție și nu au fost cercetate toate faptele
comise de cei în cauză.
Recursul
petiționarului este nefondat.
Curtea
verificând actele și probele dosarului constată că cei a căror trimitere în
judecată penală se solicită de către petiționar, n-au comis nici-o
infracțiune, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
respingând plângerea petiționarului formulată împotriva soluției dispuse, la 13
martie 2003 în dosarul nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București.
Soluția
Parchetului fiind temeinică și legală, se înțelege că și soluția pronunțată în
plângerea petiționarului împotriva respectivei soluții, nu putea fi alta, decât
cea de respingere ca neîntemeiată.
Pe cale
de consecință, nici recursul de față, nu este fondat încât va fi respins, ca
atare, în baza art. 385
15
alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen.,
menținându-se, astfel, hotărârea atacată.
Văzând
și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr.
54 din 25 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurent la
plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 30 ianuarie 2004.