ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr.561/2003 al Judecătoriei sectorului 1 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei Curți de Apel, prin sentința penală nr.926 din 26 mai 2003, motivat de faptul că petentul T.V. a formulat plângere împotriva soluției date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, obiect al dosarului nr.1550/P/1993. Soluția instanței a fost motivată pe dispozițiile art. 28 1 lit.b) C. proc. pen. Cauza a fost înregistrată la această Curte, la 25 iunie 2003, atașându-i-se dosarul de urmărire penală nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petiționarul T.V. a reclamat că dosarul nr. 341/P/1993 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a fost lăsat, nejustificat, în nelucrare, de mai bine de 4 ani, concluzionând că, acest dosar poate fi dispărut, iar procurorii refuză să aplice legea. Prin rezoluția din dosarul nr.1550/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.B., N.L., N.S., L.C. și P.G., cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 și a infracțiunii, prevăzută de art. 289 C. pen., soluție netemeinică și nelegală. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 54 din 25 august 2003, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.V., obligându-l pe petent, la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 279 C. proc. pen. plângerea împotriva măsurilor luate și a actelor efectuate de procuror, se rezolvă de prim–procurorul parchetului și, pe cale ierarhică, plângerile de acest fel, se rezolvă, în ultimă fază, de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Numai după soluționarea unei asemenea plângeri de către această instituție, în reglementarea actuală a Codului de procedură penală, persoana nemulțumită se poate adresa instanței cu o plângere contra soluției procurorului. În prezenta cauză, petentul nu a făcut dovada faptului că o asemenea plângere împotriva rezoluției din dosarul 1550/P/2002 a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru a avea temei plângerea sa la instanță.

Aceasta rezultă din însăși înscrisul depus la dosarul cauzei de către petent. Pentru considerentele indicate, se va respinge, ca neîntemeiată, plângerea petentului. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, petiționarul T.V., susținând, în esență, că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece n-a ținut seama că cei reclamați, ca reprezentanți ai statului n-au făcut, ceea ce trebuiau să facă, conform competenței avute, lăsând dosarul în nelucrare, și prejudiciindu-l astfel. Petiționarul a mai susținut că faptele nu au fost încadrate, juridic, corect, nu s-a calculat corect, termenul de prescripție și nu au fost cercetate toate faptele comise de cei în cauză. Recursul petiționarului este nefondat.

Curtea verificând actele și probele dosarului constată că cei a căror trimitere în judecată penală se solicită de către petiționar, n-au comis nici-o infracțiune, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, respingând plângerea petiționarului formulată împotriva soluției dispuse, la 13 martie 2003 în dosarul nr.1550/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Soluția Parchetului fiind temeinică și legală, se înțelege că și soluția pronunțată în plângerea petiționarului împotriva respectivei soluții, nu putea fi alta, decât cea de respingere ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, nici recursul de față, nu este fondat încât va fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc.

pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 54 din 25 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.