ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1727/P/2001 din 24 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul D.N. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că petenta D.P. a formulat plângere penală împotriva judecătorului menționat susținând că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că: - având de soluționat o cauză civilă înregistrată sub nr. 798/2001 a Judecătoriei Oltenița, judecătorul D.N. a respins, neîntemeiat, cererea sa privind proba cu interogatoriu al fraților săi, cu care se afla în litigiu; - la termenul de judecată din 21 iunie 2001, partea vătămată a fost amendată pentru tulburarea liniștii în sala de judecată.
Acesteia nu i s-au admis probele pe care voia să le prezinte în cauză; - prin sentința civilă nr. 2921 din 5 octombrie 2001, pronunțată în cauză, magistratul nu a menționat nimic în legătură cu actele depuse de reclamantă la dosar și nici motivele pentru care a fost sancționată contravențional. În acest mod părții vătămate i-a fost îngrădit dreptul la apărare și a fost umilită în instanță. În fapt, din actele dosarului rezultă că, după apariția Legii nr. 18/1991, D.P., împreună cu sora sa G.N., se află în litigiu cu frații săi G.N. și I.M., pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole moștenite. Cei patru frați au formulat mai multe acțiuni civile, atacând titlurile de proprietate emise de Comisiile, comunală și județeană și contestându-și reciproc drepturile de proprietate.
Un astfel de litigiu a format obiectul dosarului civil nr. 798/2001, aflat pe rolul Judecătoriei Oltenița. În cauză a fost pronunțată sentința nr. 2921/2001, prin care s-a constatat nulitatea a două titluri de proprietate și a fost obligată Comisia la emiterea unui nou titlu de proprietate moștenitorilor legali. În acest dosar, D.P. și G.N. au avut calitatea de pârâte și au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.297.000 lei. D.P. a apreciat că sentința este nelegală și netemeinică, însă nu o poate ataca cu apel, întrucât nu are posibilități financiare pentru plata taxelor de timbru. Drept urmare, aceasta a formulat plângere penală împotriva judecătorului cauzei. Or, legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nu poate fi obiect de cercetare penală, părțile interesate având la dispoziție căile legale de atac.
Totodată, lipsa posibilităților materiale pentru angajarea unui avocat nu constituie motiv pentru formularea unei plângeri penale, cu referire la fapte penale inexistente. Prin rezoluția nr. 1031/II/2/2003 din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de D.P. împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale. S-a reținut că rezoluția este temeinică și legală, întrucât din conținutul sentinței civile nu rezultă nici un aspect de exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul menționat. Împotriva acestei din urmă rezoluții petenta D.P. a formulat plângere, reiterând susținerile din plângerea adresată organului de urmărire penală.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința nr. 100 din 20 septembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că în mod corect s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale, atâta timp, cât, potrivit probatoriului administrat, fapta reclamată este inexistentă. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta D.P. a formulat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Criticile formulate privesc stabilirea greșită a situației de fapt și aplicarea greșită a legii în procesul civil. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale apare ca o concluzie logică a constatării, în raport de probatoriul administrat, a inexistenței acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală, că poate începe urmărirea.
Drept urmare, menținând rezoluția atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petentă împotriva acesteia, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Declarând recurs, petenta nu a propus probe noi, care să justifice admiterea plângerii. În fapt, formulând plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petenta nu a invocat efectuarea actelor premergătoare cu nerespectarea dispozițiilor procedurale ci a dat expresie nemulțumirii privind soluția adoptată la judecarea în fond a unui proces civil. Or, eventualele greșeli de judecată sau de ordin procedural fac obiectul controlului judecătoresc, în instanța civilă și sunt remediate prin soluționarea căilor de atac exercitate în condițiile legii procesual civile.
Totodată, eventualele greșeli produse în activitatea de judecată nu constituie infracțiune și nici nu pot fi cenzurate în instanța penală. Cum, la judecarea plângerii, petenta nu a prezentat înscrisuri noi și nu a propus administrarea altor probe în dovedirea învinuirii, iar probele existente la dosar nu conduc la concluzia existenței infracțiunilor reclamate, recursul se constată a fi nefondat. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.P. împotriva sentinței penale nr. 100 din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.