ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1727/P/2001 din 24 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul D.N.

sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că petenta D.P. a

formulat plângere penală împotriva judecătorului menționat susținând că se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, constând în aceea că:

- având de soluționat o

cauză civilă înregistrată sub nr. 798/2001 a Judecătoriei Oltenița, judecătorul

D.N. a respins, neîntemeiat, cererea sa privind proba cu interogatoriu al

fraților săi, cu care se afla în litigiu;

- la termenul de judecată

din 21 iunie 2001, partea vătămată a fost amendată pentru tulburarea liniștii

în sala de judecată. Acesteia nu i s-au admis probele pe care voia să le

prezinte în cauză;

- prin sentința civilă nr.

2921 din 5 octombrie 2001, pronunțată în cauză, magistratul nu a menționat

nimic în legătură cu actele depuse de reclamantă la dosar și nici motivele

pentru care a fost sancționată contravențional. În acest mod părții vătămate

i-a fost îngrădit dreptul la apărare și a fost umilită în instanță.

În fapt, din actele

dosarului rezultă că, după apariția Legii nr. 18/1991, D.P., împreună cu sora

sa G.N., se află în litigiu cu frații săi G.N. și I.M., pentru stabilirea

drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole moștenite.

Cei patru frați au formulat

mai multe acțiuni civile, atacând titlurile de proprietate emise de Comisiile,

comunală și județeană și contestându-și reciproc drepturile de proprietate.

Un astfel de litigiu a

format obiectul dosarului civil nr. 798/2001, aflat pe rolul Judecătoriei

Oltenița.

În cauză a fost pronunțată

sentința nr. 2921/2001, prin care s-a constatat nulitatea a două titluri de

proprietate și a fost obligată Comisia la emiterea unui nou titlu de

proprietate moștenitorilor legali.

În acest dosar, D.P. și G.N.

au avut calitatea de pârâte și au fost obligate la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 1.297.000 lei.

D.P. a apreciat că sentința

este nelegală și netemeinică, însă nu o poate ataca cu apel, întrucât nu are

posibilități financiare pentru plata taxelor de timbru.

Drept urmare, aceasta a

formulat plângere penală împotriva judecătorului cauzei.

Or, legalitatea și

temeinicia unei hotărâri judecătorești nu poate fi obiect de cercetare penală,

părțile interesate având la dispoziție căile legale de atac.

Totodată, lipsa

posibilităților materiale pentru angajarea unui avocat nu constituie motiv

pentru formularea unei plângeri penale, cu referire la fapte penale

inexistente.

Prin rezoluția nr.

1031/II/2/2003 din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de D.P. împotriva rezoluției

primare de neîncepere a urmăririi penale.

S-a reținut că rezoluția

este temeinică și legală, întrucât din conținutul sentinței civile nu rezultă

nici un aspect de exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către

judecătorul menționat.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții petenta D.P. a formulat plângere, reiterând susținerile din plângerea

adresată organului de urmărire penală.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin sentința nr. 100 din 20 septembrie 2004, a respins

plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că în mod corect s-a dispus în sensul

neînceperii urmăririi penale, atâta timp, cât, potrivit probatoriului

administrat, fapta reclamată este inexistentă.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petenta D.P. a formulat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Criticile formulate privesc

stabilirea greșită a situației de fapt și aplicarea greșită a legii în procesul

civil.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale

apare ca o concluzie logică a constatării, în raport de probatoriul

administrat, a inexistenței acelui minim de indicii care să poată forma convingerea

organului de urmărire penală, că poate începe urmărirea.

Drept urmare, menținând

rezoluția atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petentă

împotriva acesteia, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen.

Declarând recurs, petenta nu

a propus probe noi, care să justifice admiterea plângerii.

În fapt, formulând plângere

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul

ierarhic superior, petenta nu a invocat efectuarea actelor premergătoare cu

nerespectarea dispozițiilor procedurale ci a dat expresie nemulțumirii privind

soluția adoptată la judecarea în fond a unui proces civil.

Or, eventualele greșeli de

judecată sau de ordin procedural fac obiectul controlului judecătoresc, în

instanța civilă și sunt remediate prin soluționarea căilor de atac exercitate

în condițiile legii procesual civile.

Totodată, eventualele

greșeli produse în activitatea de judecată nu constituie infracțiune și nici nu

pot fi cenzurate în instanța penală.

Cum, la judecarea plângerii,

petenta nu a prezentat înscrisuri noi și nu a propus administrarea altor probe

în dovedirea învinuirii, iar probele existente la dosar nu conduc la concluzia

existenței infracțiunilor reclamate, recursul se constată a fi nefondat.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara D.P. împotriva sentinței penale nr. 100 din 20

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentă să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 aprilie 2005.