ÎCCJ, Decizia nr. 179/2005

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 mai 2001, petentul D.F. a solicitat trimiterea în judecată a procurorilor C.A. și V.C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în tergiversarea urmăririi penale și netrimiterea în judecată a notarului public B.M. Prin rezoluția nr. 275/P/2001 din 27 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de V.C. și C.A. S-a reținut că în raport cu complexitatea și dificultatea cauzei, susținerea privind tergiversarea dosarului, nu este întemeiată.

Totodată, nu se poate reține înlăturarea abuzivă a temeiului de drept precizat prin decizia Curții Supreme, față de faptul că, ulterior pronunțării hotărârii instanței supreme, a fost obținut avizul ministrului de justiție, de trimitere în judecată, așa încât temeiul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru încetarea procesului penal pornit împotriva notarului public, nu mai putea fi invocat. În fine, nu se poate reține nici încălcarea art. 33 din Legea nr. 92/1992, față de faptul că ministrul justiției nu a dat o dispoziție, ci un aviz de trimitere în judecată. Prin rezoluția nr. 330/P/2004 din 24 iunie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că fapta procurorului V.C., de a semna comunicările către părți și orice alte comunicări în virtutea funcției de conducător al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nu constituie o faptă penală. Plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată formulată de petent, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 21501/1550/2004 din 29 iulie 2004. Petentul D.F. a sesizat instanța de judecată, cu plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., susținând că din actele dosarului rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., așa încât soluția de netrimitere în judecată este netemeinică și nelegală. Prin sentința nr. 264 din 22 noiembrie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea, ca nefondată.

S-a reținut că actele dosarului confirmă îndeplinirea actelor procesuale înăuntrul termenului de prescripție, de către procurorul C.A., iar semnarea comunicărilor de către procurorul V.C. nu constituie faptă penală, așa încât rezoluția atacată este temeinică și legală. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul D.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. În ședință publică, acesta a susținut că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la prima instanță, în vederea rejudecării. Cu ocazia rejudecării, pentru o justă soluționare a cauzei, se impune aducerea cu mandat a intimaților și atașarea dosarului de urmărire penală nr. 10/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Sesizată cu plângerea prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., instanța de judecată este învestită cu controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată, sub aspectul efectuării actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesual-penale. În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, urmărirea penală și solicitarea avizului de cercetare au avut loc cu respectarea dispozițiilor legale, într-o perioadă de timp corespunzătoare complexității acestuia, înăuntrul termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin începerea urmăririi penale, consecutivă avizului de cercetare penală, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinea ulterior soluției scoaterii de sub urmărire penală, considerată de petent ca fiind una abuzivă, respectiv în anul 2001 Ca atare, dispoziția de netrimitere în judecată, cu referire la procurorul C.A., este legală și temeinică. Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că procurorul a solicitat în termen avizul de trimitere în judecată a notarului public, înăuntrul termenului de prescripție a răspunderii penale, așa încât susținerile petentului, sub acest aspect, nu se confirmă. Totodată, comunicările semnate de procurorul V.C., în exercitarea atribuțiilor legale ce îi reveneau în calitate de Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nu sunt de natură a atrage răspunderea penală a acestuia, sub aspectul infracțiunii reclamate.

Ca atare, soluția de netrimitere în judecată a acestuia se constată a fi legală și temeinică. Cum la judecarea în fond a cauzei, petentul nu a propus și nu s-au administrat probe în temeiul cărora să fie stabilită o altă situație de fapt, în mod judicios plângerea petentului a fost respinsă, ca nefondată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Cu referire la criticile formulate în recurs, potrivit art. 278 1 alin. (3) C. proc. pen., „dosarul va fi trimis de parchet, instanței, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul”. Din actele și lucrările dosarului rezultă că dosarul privind pe intimații menționați a fost trimis de parchet și atașat dosarului secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin alin. (4) al aceluiași articol s-a stabilit că „persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluționarea cauzei”. Intimații au fost legal citați în prezenta cauză. În mod judicios, corespunzător textului legal menționat, instanța a soluționat cauza, în lipsa intimaților legal citați. Ca atare, în mod legal, cererile intimatului au fost respinse prin încheierea menționată, așa încât recursul se constată a fi nefondat, și sub aspectul acestor din urmă critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul D.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.F. împotriva sentinței nr. 264 din 22 noiembrie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4060/2004. Obligă recurentul, la 1.00.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2005.