ÎCCJ, Decizia nr. 179/2005

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 30 mai 2001,

petentul D.F. a solicitat trimiterea în judecată a procurorilor C.A. și V.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în tergiversarea urmăririi

penale și netrimiterea în judecată a notarului public B.M.

Prin rezoluția nr.

275/P/2001 din 27 iulie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de V.C. și C.A.

S-a reținut că în raport cu

complexitatea și dificultatea cauzei, susținerea privind tergiversarea

dosarului, nu este întemeiată.

Totodată, nu se poate reține

înlăturarea abuzivă a temeiului de drept precizat prin decizia Curții Supreme,

față de faptul că, ulterior pronunțării hotărârii instanței supreme, a fost

obținut avizul ministrului de justiție, de trimitere în judecată, așa încât

temeiul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru încetarea procesului

penal pornit împotriva notarului public, nu mai putea fi invocat.

În fine, nu se poate reține

nici încălcarea art. 33 din Legea nr. 92/1992, față de faptul că ministrul

justiției nu a dat o dispoziție, ci un aviz de trimitere în judecată.

Prin rezoluția nr. 330/P/2004

din 24 iunie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi

penale față de V.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că fapta procurorului

V.C., de a semna comunicările către părți și orice alte comunicări în virtutea

funcției de conducător al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nu

constituie o faptă penală.

Plângerea formulată

împotriva soluției de netrimitere în judecată formulată de petent, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 21501/1550/2004 din 29 iulie

2004.

Petentul D.F. a sesizat

instanța de judecată, cu plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., susținând că din actele dosarului rezultă întrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., așa încât soluția

de netrimitere în judecată este netemeinică și nelegală.

Prin sentința nr. 264 din 22

noiembrie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins

plângerea, ca nefondată.

S-a reținut că actele

dosarului confirmă îndeplinirea actelor procesuale înăuntrul termenului de

prescripție, de către procurorul C.A., iar semnarea comunicărilor de către

procurorul V.C. nu constituie faptă penală, așa încât rezoluția atacată este

temeinică și legală.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, petentul D.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

În ședință publică, acesta a

susținut că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea dosarului la prima instanță, în vederea rejudecării. Cu ocazia

rejudecării, pentru o justă soluționare a cauzei, se impune aducerea cu mandat

a intimaților și atașarea dosarului de urmărire penală nr. 10/P/1999 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Sesizată cu plângerea

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., instanța de judecată este

învestită cu controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată, sub

aspectul efectuării actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legii procesual-penale.

În cauză, așa cum rezultă

din actele dosarului, urmărirea penală și solicitarea avizului de cercetare au

avut loc cu respectarea dispozițiilor legale, într-o perioadă de timp

corespunzătoare complexității acestuia, înăuntrul termenului de prescripție a

răspunderii penale. Prin începerea urmăririi penale, consecutivă avizului de

cercetare penală, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinea

ulterior soluției scoaterii de sub urmărire penală, considerată de petent ca

fiind una abuzivă, respectiv în anul 2001

Ca atare, dispoziția de

netrimitere în judecată, cu referire la procurorul C.A., este legală și

temeinică.

Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă că procurorul a solicitat în termen avizul de trimitere în

judecată a notarului public, înăuntrul termenului de prescripție a răspunderii

penale, așa încât susținerile petentului, sub acest aspect, nu se confirmă.

Totodată, comunicările

semnate de procurorul V.C., în exercitarea atribuțiilor legale ce îi reveneau

în calitate de Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

nu sunt de natură a atrage răspunderea penală a acestuia, sub aspectul

infracțiunii reclamate.

Ca atare, soluția de

netrimitere în judecată a acestuia se constată a fi legală și temeinică.

Cum la judecarea în fond a

cauzei, petentul nu a propus și nu s-au administrat probe în temeiul cărora să

fie stabilită o altă situație de fapt, în mod judicios plângerea petentului a

fost respinsă, ca nefondată, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Cu referire la criticile

formulate în recurs, potrivit art. 278

1

alin. (3) C. proc. pen.,

„dosarul va fi trimis de parchet, instanței, în termen de 5 zile de la primirea

adresei prin care se cere dosarul”.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că dosarul privind pe intimații menționați a fost trimis de parchet și

atașat dosarului secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin alin. (4) al aceluiași articol

s-a stabilit că „persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum și persoana care a

făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu

împiedică soluționarea cauzei”.

Intimații au fost legal citați în

prezenta cauză. În mod judicios, corespunzător textului legal menționat,

instanța a soluționat cauza, în lipsa intimaților legal citați.

Ca atare, în mod legal,

cererile intimatului au fost respinse prin încheierea menționată, așa încât

recursul se constată a fi nefondat, și sub aspectul acestor din urmă critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul D.F. va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul D.F. împotriva sentinței nr. 264 din 22 noiembrie

2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

dosarul nr. 4060/2004.

Obligă recurentul, la

1.00.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iulie 2005.