ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4517/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 657 din 17

decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, inculpata R.I. a fost condamnată la

pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 2375 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei

Constanța și executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta

sentință, în final inculpata urmând să execute 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată D.I.

nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpata R.I. a fost obligată la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 17 septembrie 1997, în

piața Griviței din municipiul Constanța, inculpata R.I. a împins-o pe partea

vătămată D.I. și i-a smuls de pe umăr poșeta tip rucsac, după care a fugit. În

timp ce se îndepărta de victimă, inculpata a scos din rucsac banii părții

vătămate, 1.400.000 lei și i-a pus în geanta sa. În acest moment, partea

vătămată D.I. a reușit să o prindă pe inculpată de braț și de poșetă, cerându-i

restituirea banilor. În ajutorul inculpatei a intervenit fratele acesteia,

M.L.G. care, pentru a-i asigura scăparea și păstrarea banilor furați, a prins-o

pe victimă în brațe, împiedicând-o să treacă și a izbit-o puternic de perete,

astfel că aceasta a scăpat pe jos poșeta cu banii sustrași. M.L.G. a ridicat

geanta, i-a aruncat-o inculpatei și amândoi au fugit.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de sesizare, plângerea și declarațiile părții vătămate,

procese-verbale de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile

martorilor, proces-verbal de confruntare, dovadă de restituire a banilor

sustrași, declarațiile făptuitorului M.L.G., declarațiile inculpatei R.I.

Inculpata a recunoscut sustragerea banilor părții vătămate, dar a negat

folosirea violențelor și implicarea fratelui său în săvârșirea faptei.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 63 din 6 martie 2003, a admis apelul inculpatei, a

desființat sentința penală atacată și a dispus înlăturarea art. 37 lit. a) C.

pen., reținându-se dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Instanța de control judiciar a

reținut că inculpata R.I. nu are statut de recidivistă, întrucât fapta reținută

în mod eronat drept prim termen al recidivei a fost săvârșită în minorat, ceea

ce conduce la aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) C. pen.

În cauză se mențin însă dispozițiile

art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei, deoarece fapta dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de

încercare al pedepsei de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei

aplicată prin sentința penală nr. 2375/1994 a Judecătoriei Constanța.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpata R.I., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor atacate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, înlăturarea dispozițiilor art. 83

C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

, 17 și 14 C.

proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect

și complet situația de fapt, iar încadrarea juridică dată faptei comise de inculpată

este temeinică și legală și în conformitate cu aceste probe.

Inculpata R.I. a acționat cu

violență asupra părții vătămate D.I., urmărind să o surprindă și în momentul

îmbrâncirii, să-i sustragă poșeta. Bunul a fost însușit prin smulgere, violența

manifestându-se, așadar, atât asupra persoanei victimei, cât și asupra bunului

însuși.

De altfel, din modul de desfășurare

a infracțiunii, rezultă în mod neîndoios existența unui plan de acțiune bine

stabilit între inculpată și fratele său, M.L.G., persoană care a și intervenit

în momentul în care R.I. s-a aflat în relativă dificultate, fiind prinsă de

braț de victimă, împiedicând-o pe aceasta din urmă să-și recupereze bunul prin

întrebuințarea forței fizice și agresarea ei.

Prin urmare, inculpata, după ce exercitase

ea însăși acte de violență, cunoștea că acestea vor fi repetate de partenerul

său pentru a-i asigura păstrarea bunului sustras și scăparea de la locul

faptei, ceea ce s-a și întâmplat.

În aceste împrejurări, Curtea

constată că încadrarea corectă este cea reținută în infracțiunea de tâlhărie,

neexistând temeiuri de schimbare a acesteia în infracțiunea de furt calificat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.

Prin sentința penală nr. 2375 din 7

decembrie 1994 a Judecătoriei Constanța, inculpata R.I. a fost condamnată la

pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de trei ani.

Curtea constată că în mod corect

instanța de apel a reținut că, fiind vorba de o condamnare privitoare la o

infracțiune săvârșită în timpul minorității, ea nu are consecințe la stabilirea

stării de recidivă, pe care a și înlăturat-o.

Dar fapta dedusă în prezent

judecății fiind comisă în termenul de încercare de trei ani, în cauză

acționează în mod imperativ dispozițiile articolului 83 alin. (1) C. pen.,

privind revocarea suspendării condiționate, așa cum în mod temeinic și legal,

de altfel, au reținut instanțele de judecată, cu consecința executării în

întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Având în vedere cazierul penal

impresionant al inculpatei R.I. care, la o vârstă tânără a acumulat mai multe

condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, dobândind și

statutul de recidivistă, atitudinea procesuală nesinceră prin negarea parțială

a faptei comise, pericolul social concret al infracțiunii săvârșite în loc

public, modul de operare executat cu îndrăzneală și perseverență, Curtea

constată că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei aplicate și

apreciază că stabilirea acesteia s-a făcut cu respectarea criteriilor de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și a scopurilor pedepsei de a constitui un mod de

coerciție și prevenție socială.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă

recursul ca nefondat și să oblige inculpata la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata R.I. împotriva deciziei penale nr. 63/ P din 6 martie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Obligă pe recurentă să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.