ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4517/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 657 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, inculpata R.I. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2375 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Constanța și executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință, în final inculpata urmând să execute 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpata R.I. a fost obligată la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 17 septembrie 1997, în piața Griviței din municipiul Constanța, inculpata R.I. a împins-o pe partea vătămată D.I. și i-a smuls de pe umăr poșeta tip rucsac, după care a fugit. În timp ce se îndepărta de victimă, inculpata a scos din rucsac banii părții vătămate, 1.400.000 lei și i-a pus în geanta sa. În acest moment, partea vătămată D.I.

a reușit să o prindă pe inculpată de braț și de poșetă, cerându-i restituirea banilor. În ajutorul inculpatei a intervenit fratele acesteia, M.L.G. care, pentru a-i asigura scăparea și păstrarea banilor furați, a prins-o pe victimă în brațe, împiedicând-o să treacă și a izbit-o puternic de perete, astfel că aceasta a scăpat pe jos poșeta cu banii sustrași. M.L.G. a ridicat geanta, i-a aruncat-o inculpatei și amândoi au fugit. Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare, plângerea și declarațiile părții vătămate, procese-verbale de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile martorilor, proces-verbal de confruntare, dovadă de restituire a banilor sustrași, declarațiile făptuitorului M.L.G., declarațiile inculpatei R.I.

Inculpata a recunoscut sustragerea banilor părții vătămate, dar a negat folosirea violențelor și implicarea fratelui său în săvârșirea faptei. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 63 din 6 martie 2003, a admis apelul inculpatei, a desființat sentința penală atacată și a dispus înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Instanța de control judiciar a reținut că inculpata R.I. nu are statut de recidivistă, întrucât fapta reținută în mod eronat drept prim termen al recidivei a fost săvârșită în minorat, ceea ce conduce la aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) C. pen.

În cauză se mențin însă dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, deoarece fapta dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare al pedepsei de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 2375/1994 a Judecătoriei Constanța. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata R.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, înlăturarea dispozițiilor art. 83 C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 , 17 și 14 C. proc.

pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect și complet situația de fapt, iar încadrarea juridică dată faptei comise de inculpată este temeinică și legală și în conformitate cu aceste probe. Inculpata R.I. a acționat cu violență asupra părții vătămate D.I., urmărind să o surprindă și în momentul îmbrâncirii, să-i sustragă poșeta. Bunul a fost însușit prin smulgere, violența manifestându-se, așadar, atât asupra persoanei victimei, cât și asupra bunului însuși. De altfel, din modul de desfășurare a infracțiunii, rezultă în mod neîndoios existența unui plan de acțiune bine stabilit între inculpată și fratele său, M.L.G., persoană care a și intervenit în momentul în care R.I.

s-a aflat în relativă dificultate, fiind prinsă de braț de victimă, împiedicând-o pe aceasta din urmă să-și recupereze bunul prin întrebuințarea forței fizice și agresarea ei. Prin urmare, inculpata, după ce exercitase ea însăși acte de violență, cunoștea că acestea vor fi repetate de partenerul său pentru a-i asigura păstrarea bunului sustras și scăparea de la locul faptei, ceea ce s-a și întâmplat. În aceste împrejurări, Curtea constată că încadrarea corectă este cea reținută în infracțiunea de tâlhărie, neexistând temeiuri de schimbare a acesteia în infracțiunea de furt calificat. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat. Prin sentința penală nr. 2375 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Constanța, inculpata R.I.

a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 81 și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani. Curtea constată că în mod corect instanța de apel a reținut că, fiind vorba de o condamnare privitoare la o infracțiune săvârșită în timpul minorității, ea nu are consecințe la stabilirea stării de recidivă, pe care a și înlăturat-o. Dar fapta dedusă în prezent judecății fiind comisă în termenul de încercare de trei ani, în cauză acționează în mod imperativ dispozițiile articolului 83 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării condiționate, așa cum în mod temeinic și legal, de altfel, au reținut instanțele de judecată, cu consecința executării în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Având în vedere cazierul penal impresionant al inculpatei R.I. care, la o vârstă tânără a acumulat mai multe condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, dobândind și statutul de recidivistă, atitudinea procesuală nesinceră prin negarea parțială a faptei comise, pericolul social concret al infracțiunii săvârșite în loc public, modul de operare executat cu îndrăzneală și perseverență, Curtea constată că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei aplicate și apreciază că stabilirea acesteia s-a făcut cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și a scopurilor pedepsei de a constitui un mod de coerciție și prevenție socială. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat și să oblige inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.I. împotriva deciziei penale nr. 63/ P din 6 martie 2003 a Curții de Apel Constanța. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.