ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2005

deliberând asupra recursului declarat de condamnatul revizuent L.E., împotriva deciziei penale nr. 823/ A pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, la 9 noiembrie 2004 în dosarul nr. 3747/2004, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1256 pronunțată la 23 decembrie 2002, în dosarul nr. 4876/2001, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe inculpatul L.E., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență că, la 20 octombrie 2000, inculpatul împreună cu numitul I.D., condamnat la rândul său pentru comiterea respectivei infracțiuni de tâlhărie, au deposedat-o prin violență pe partea vătămată N.O. de o geantă și un rucsac care conțineau mai multe bunuri.

Sentința astfel pronunțată a rămas definitivă prin respingerea succesivă a apelului și recursului declarate în cauză de L.E. prin decizia penală nr. 246 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la din 24 aprilie 2003, în dosarul nr. 949/2003, și respectiv prin decizia penală nr. 4869 pronunțată de Curtea Suprema de Justiție, secția penală, la 30 octombrie 2003 în dosarul nr. 2115/2003.

La 7 aprilie 2002, condamnatul L.E. a formulat o cerere de revizuire a sentinței menționate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, cu numărul de dosar 4620/2004.

Prin sentința penală nr. 1270, pronunțată la 11 octombrie 2004, instanța astfel sesizată a respins cererea de revizuire obligându-l pe L.E. la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de 300 000 lei.

Apelul făcut ulterior de revizuent împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia penală nr. 823/ A pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la 9 noiembrie 2004, în dosarul nr. 3747/2004.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut, în esență că, sub aspect formal, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., prevederi legale care nu își găsesc însă incidența în cauza de față.

Ulterior judecării apelului L.E. a declarat recurs în termen legal, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 3747/2004.

În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea a cărei revizuire este solicitată în cauza de față a fost pronunțată fără a exista un suport probatoriu concludent, în condițiile în care descrierea agresorului făcută de partea vătămată nu corespunde nici fizionomiei și nici vestimentației avute de recurent, iar la locul faptei au fost identificate amprentele unei alte persoane.

În același sens a mai fost invocată în mod generic existența unor probe care atestau că la data săvârșirii tâlhăriei recurentul se afla într-un alt loc afirmându-se că acesta a fost împiedicat să își dovedească nevinovăția în condițiile în care i-au fost respinse nejustificat cererile de audiere a martorului B.F. și de efectuare a unei testări cu poligraful.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 393 și art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

Recursul este nefondat .

Așa cum corect s-a reținut de către instanța de fond și de cea de apel condamnarea recurentului a fost dispusă pe baza administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului, inclusiv a acelora invocate în apărarea inculpatului.

Este, de asemenea, justificată aprecierea acelorași instanțe potrivit căreia împrejurările de fapt menționate în speță ca argumente în favoarea revizuirii au fost analizate și cu prilejul condamnării lui L.E., aspect care face inaplicabile în speță prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen., menționate inițial ca unic temei legal al revizuirii.

Pe de altă parte recurentul nu a argumentat în nici un fel presupusa aplicabilitate a motivului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., menționat pentru prima dată în recurs, iar Curtea, verificând cauza și din oficiu, a constatat că nici celelalte prevederi ale textului de lege amintit care enumeră expres și limitativ cazurile de revizuire nu își găsesc aplicarea în speță.

Reținând deci că în cauză nu sunt incidente nici unul dintre motivele legale de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385

15

pct. I lit. b) din același cod. respingând recursul ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare efectuate în această fază procesuală cu mențiunea că onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuent L.E. împotriva deciziei penale nr. 823/ A din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.