ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206

din 15 aprilie 2004, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul M.L.G., în

baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2),

art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a luat act că partea

vătămată G.(D.)I. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat și onorariul apărătorului din oficiu,

acesta din urmă avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt,

că la data de 17 septembrie 1997, în timp ce partea vătămată D.I., împreună cu

sora sa D.C., se aflau în C.C. Piața Griviței din municipiul Constanța și

achita unele cumpărături, a fost observată de numita R.I. și fratele acesteia,

inculpatul M.L.G., acești din urmă sesizând că partea vătămată avea o sumă mai

mare de bani pe care îi păstra în poșeta tip rucsac purtată pe umăr.

Hotărând să sustragă suma de

bani, inculpatul M.L.G. și R.I. au urmărit-o pe partea vătămată.

Cunoscând topografia

locului, R.I. în momentul în care partea vătămată se afla la intrarea în

magazinul alimentar din dreptul scărilor care duceau la subsolul complexului

comercial, a atacat-o, a împins-o puternic în zid, smulgându-i poșeta de pe

umăr, după care a fugit pe scări la subsol, reușind pe traseu să ia banii, în

sumă de 1.400.000 lei, din poșeta celei agresate și să îi introducă în propria

poșetă.

Deși surprinsă, partea

vătămată D.I. a reușit să o prindă pe R.I. și să-i rețină poșeta. În acest

moment, însă, a intervenit inculpatul M.L.G., care a imobilizat-o cu brațele pe

partea vătămată, izbind-o de pereți până ce aceasta a cedat poșeta hoaței, care

a fost ridicată de jos de inculpat și aruncată surorii sale.

Conform scenariului pus la

cale de cei doi infractori, R.I. a fugit, așteptându-l pe M.L.G. la barul F.

unde au numărat și împărțit banii sustrași.

Între timp, însă, partea

vătămată, scăpând din mâinile inculpatului, a urmărit-o pe R.I., care a reușit

să dispară în mulțime.

Reîntâlnindu-l pe inculpat,

partea vătămată a încercat să-l determine să o însoțească la poliție însă în

ajutorul acestuia au intervenit mai mulți rromi, astfel că D.I. s-a prezentat

singură la organul de cercetare penală și a reclamat fapta.

Prejudiciul a fost recuperat

în cursul cercetărilor prin restituirea sumei sustrase.

Poziția inculpatului în

cursul procesului penal a fost oscilantă, de la recunoașterea participării sale

la comiterea infracțiunii prin primele declarații, la negarea oricărei

implicări, în cele din urmă.

De menționat că R.I. a fost

trimisă în judecată anterior, cauza de față privind pe inculpatul M.L.G. fiind

disjunsă întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care a solicitat

majorarea pedepsei și inculpatul M.L.G. care, în principal, a solicitat

achitarea întrucât nu este autorul faptei și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 132

din 15 iunie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins ambele apeluri,

constatând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului iar pedeapsa a fost bine individualizată.

Decizia penală

sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris

însă susținut oral, numai prin apărătorul desemnat din oficiu, recurentul, deși

legal citat, neprezentându-se la judecată.

În esență apărătorul a

reiterat motivele din apel, respectiv cazurile casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., constând în eroarea gravă de fapt

săvârșită de instanțe prin identificarea inculpatului ca autor al tâlhăriei și,

în subsidiar, greșita individualizare a pedepsei, considerată excesivă.

Examinând, în raport de

prevederile art. 385

9

alin. (3) și art. 385

10

alin. (2)

C. proc. pen., hotărârile criticate, Curtea constată că recursul nu este

fondat.

Din materialul probator

administrat rezultă fără echivoc participarea inculpatului M.L.G. la săvârșirea

infracțiunii, în modalitatea reținută de instanțe.

Inculpatul nu a negat

intervenția sa în derularea acțiunilor generate de sustragerea poșetei părții

vătămate, recunoscând că s-a implicat însă fără să fi cunoscut ce se întâmplă

și în orice caz fără să fi comis, acte de violență față de partea vătămată.

Abia la barul F., susține

inculpatul, unde și-a reîntâlnit sora, a aflat că a fost sustrasă o sumă de

bani, primind și el o parte.

Declarațiile inculpatului nu

se coroborează cu nici un element de fapt ori vreo împrejurare care să rezulte

din mijloacele de probă administrate.

Dimpotrivă, modul și

împrejurările săvârșirii faptei relevă existența hotărârii infracționale a

celor doi pusă în practică potrivit metodei obișnuite, respectiv cel ce

acționează fiind supravegheat din apropiere pentru buna reușită și pentru ca,

la nevoie, să intervină pentru a-i asigura scăparea.

Material, inculpatul a

intervenit și a reușit atât să o împiedice pe partea vătămată să o mai

urmărească pe R.I. cât și să recupereze, prin forță, geanta surorii sale și să

i-o arunce, facilitându-i dispariția și protejându-i identitatea.

Subiectiv, această contribuție a

inculpatului a avut loc în deplină cunoștință de cauză, partea vătămată, făcând

cunoscută, verbal, fapta a cărei victimă a fost, concomitent cu urmărirea

hoaței și totul mai înainte ca inculpatul să intervină în protejarea surorii

sale.

În același sens se

interpretează și refuzul inculpatului de a dezvălui identitatea numitei R.I.,

afirmând, așa cum constant susține partea vătămată, că nu o cunoaște.

Așa fiind, se conchide că

participarea inculpatului M.L.G., în modalitatea sus-arătată, la deposedarea

părții vătămate de o sumă de bani, asigurarea păstrării valorii furate și a

scăpării autoarei sustragerii, totul prin acte de violență față de victimă,

realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie, în forma coautoratului în

încadrarea juridică reținută.

Nici critica privind greșita

individualizare a pedepsei, în sensul că ar fi excesivă, nu este întemeiată.

Instanța a reținut în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, acordând această semnificație

unor împrejurări cum sunt relația de rudenie cu R.I., participarea relativ

redusă a acestuia la săvârșirea tâlhăriei, precum și perioada mare de timp care

a trecut de la comiterea faptei.

În lipsa recursului

parchetului nu poate fi analizată temeinicia acestei aprecieri, însă, sub

aspectul efectelor, se constată că nu există nici o justificare pentru a fi

redusă pedeapsa, aceasta fiind bine individualizată în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. și de consecințele legale ale reținerii

circumstanțelor atenuante.

Față de cele ce preced și

întrucât nu se constată din examinarea hotărârilor nici existența vreunuia

dintre celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.G. împotriva deciziei penale nr.

132/ P din 15 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 martie 2005.