ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206 din 15 aprilie 2004, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul M.L.G., în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată G.(D.)I. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și onorariul apărătorului din oficiu, acesta din urmă avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 17 septembrie 1997, în timp ce partea vătămată D.I., împreună cu sora sa D.C., se aflau în C.C.

Piața Griviței din municipiul Constanța și achita unele cumpărături, a fost observată de numita R.I. și fratele acesteia, inculpatul M.L.G., acești din urmă sesizând că partea vătămată avea o sumă mai mare de bani pe care îi păstra în poșeta tip rucsac purtată pe umăr. Hotărând să sustragă suma de bani, inculpatul M.L.G. și R.I. au urmărit-o pe partea vătămată. Cunoscând topografia locului, R.I. în momentul în care partea vătămată se afla la intrarea în magazinul alimentar din dreptul scărilor care duceau la subsolul complexului comercial, a atacat-o, a împins-o puternic în zid, smulgându-i poșeta de pe umăr, după care a fugit pe scări la subsol, reușind pe traseu să ia banii, în sumă de 1.400.000 lei, din poșeta celei agresate și să îi introducă în propria poșetă.

Deși surprinsă, partea vătămată D.I. a reușit să o prindă pe R.I. și să-i rețină poșeta. În acest moment, însă, a intervenit inculpatul M.L.G., care a imobilizat-o cu brațele pe partea vătămată, izbind-o de pereți până ce aceasta a cedat poșeta hoaței, care a fost ridicată de jos de inculpat și aruncată surorii sale. Conform scenariului pus la cale de cei doi infractori, R.I. a fugit, așteptându-l pe M.L.G. la barul F. unde au numărat și împărțit banii sustrași. Între timp, însă, partea vătămată, scăpând din mâinile inculpatului, a urmărit-o pe R.I., care a reușit să dispară în mulțime. Reîntâlnindu-l pe inculpat, partea vătămată a încercat să-l determine să o însoțească la poliție însă în ajutorul acestuia au intervenit mai mulți rromi, astfel că D.I.

s-a prezentat singură la organul de cercetare penală și a reclamat fapta. Prejudiciul a fost recuperat în cursul cercetărilor prin restituirea sumei sustrase. Poziția inculpatului în cursul procesului penal a fost oscilantă, de la recunoașterea participării sale la comiterea infracțiunii prin primele declarații, la negarea oricărei implicări, în cele din urmă. De menționat că R.I. a fost trimisă în judecată anterior, cauza de față privind pe inculpatul M.L.G. fiind disjunsă întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care a solicitat majorarea pedepsei și inculpatul M.L.G. care, în principal, a solicitat achitarea întrucât nu este autorul faptei și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 132 din 15 iunie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins ambele apeluri, constatând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului iar pedeapsa a fost bine individualizată. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris însă susținut oral, numai prin apărătorul desemnat din oficiu, recurentul, deși legal citat, neprezentându-se la judecată. În esență apărătorul a reiterat motivele din apel, respectiv cazurile casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., constând în eroarea gravă de fapt săvârșită de instanțe prin identificarea inculpatului ca autor al tâlhăriei și, în subsidiar, greșita individualizare a pedepsei, considerată excesivă.

Examinând, în raport de prevederile art. 385 9 alin. (3) și art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., hotărârile criticate, Curtea constată că recursul nu este fondat. Din materialul probator administrat rezultă fără echivoc participarea inculpatului M.L.G. la săvârșirea infracțiunii, în modalitatea reținută de instanțe. Inculpatul nu a negat intervenția sa în derularea acțiunilor generate de sustragerea poșetei părții vătămate, recunoscând că s-a implicat însă fără să fi cunoscut ce se întâmplă și în orice caz fără să fi comis, acte de violență față de partea vătămată. Abia la barul F., susține inculpatul, unde și-a reîntâlnit sora, a aflat că a fost sustrasă o sumă de bani, primind și el o parte.

Declarațiile inculpatului nu se coroborează cu nici un element de fapt ori vreo împrejurare care să rezulte din mijloacele de probă administrate. Dimpotrivă, modul și împrejurările săvârșirii faptei relevă existența hotărârii infracționale a celor doi pusă în practică potrivit metodei obișnuite, respectiv cel ce acționează fiind supravegheat din apropiere pentru buna reușită și pentru ca, la nevoie, să intervină pentru a-i asigura scăparea. Material, inculpatul a intervenit și a reușit atât să o împiedice pe partea vătămată să o mai urmărească pe R.I. cât și să recupereze, prin forță, geanta surorii sale și să i-o arunce, facilitându-i dispariția și protejându-i identitatea. Subiectiv, această contribuție a inculpatului a avut loc în deplină cunoștință de cauză, partea vătămată, făcând cunoscută, verbal, fapta a cărei victimă a fost, concomitent cu urmărirea hoaței și totul mai înainte ca inculpatul să intervină în protejarea surorii sale.

În același sens se interpretează și refuzul inculpatului de a dezvălui identitatea numitei R.I., afirmând, așa cum constant susține partea vătămată, că nu o cunoaște. Așa fiind, se conchide că participarea inculpatului M.L.G., în modalitatea sus-arătată, la deposedarea părții vătămate de o sumă de bani, asigurarea păstrării valorii furate și a scăpării autoarei sustragerii, totul prin acte de violență față de victimă, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie, în forma coautoratului în încadrarea juridică reținută. Nici critica privind greșita individualizare a pedepsei, în sensul că ar fi excesivă, nu este întemeiată. Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, acordând această semnificație unor împrejurări cum sunt relația de rudenie cu R.I., participarea relativ redusă a acestuia la săvârșirea tâlhăriei, precum și perioada mare de timp care a trecut de la comiterea faptei.

În lipsa recursului parchetului nu poate fi analizată temeinicia acestei aprecieri, însă, sub aspectul efectelor, se constată că nu există nici o justificare pentru a fi redusă pedeapsa, aceasta fiind bine individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și de consecințele legale ale reținerii circumstanțelor atenuante. Față de cele ce preced și întrucât nu se constată din examinarea hotărârilor nici existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.G. împotriva deciziei penale nr. 132/ P din 15 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2005.