ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3210/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

10 noiembrie 1999 reclamanta T.M.D.V. a chemat în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului București și Ministerul Educației și Învățământului solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea absolută a

actului de preluare a terenului în suprafață de 603,71 mp situat în București,

Aleea Alexandru;

- să oblige partea în culpă să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că este unica moștenitoare a proprietarei terenului, care a fost preluat

abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 111/1953, considerându-se că el ar

aparține lui E.S.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 5 din 6 ianuarie 2000, a admis acțiunea și a

obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în

suprafață de 618,91 mp.

Apelul declarat de către pârâtul

Ministerul Educației Naționale împotriva acestei sentințe a fost admis de către

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 374 din

26 iunie 2000, care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta care a fost soluționat de către Curtea Supremă de Justiție

prin decizia civilă nr. 788 din 6 februarie 2001, luând act de renunțarea la

judecata recursului făcută de reclamantă.

Rejudecând cauza după casarea cu

trimitere, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1814

din 4 decembrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea formulată de către

reclamantă.

S-a reținut că din raportul de

expertiză efectuat a rezultat că pe terenul revendicat se află Grădinița nr.

252, precum și o serie de utilități ce deservesc această instituție și deci în

cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut, de asemenea, că

acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă apare ca nejustificată în

raport de dispozițiile exprese și speciale, derogatorii de la dreptul comun,

ale Legii nr. 10/2001, iar reclamanta își poate valorifica drepturile cu

privire la imobil în condițiile prevăzute de legea specială.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 382/ A din 8 octombrie 2002, a admis

apelul, a anulat sentința apelată și evocând fondul, a admis în parte acțiunea

formulată de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută parțială a

deciziei nr. 1485/1953 cu privire la imobilul situat în București, Aleea

Alexandru, proprietatea autorului reclamantei.

A respins capătul de cerere cu

privire la revendicare.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că obiectul acțiunii formulate de către reclamantă

este complex și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului principal

de cerere, motiv pentru care a anulat sentința și a evocat fondul cauzei.

Referitor la primul capăt de cerere

a reținut că reclamanta a dovedit că este unica moștenitoare a autorului său care

era proprietarul imobilului care a fost preluat abuziv de către stat.

În acest sens a reținut că la data

emiterii deciziei date în baza prevederilor Decretului nr. 111/1953, proprietar

al imobilului nu mai era E.S. de la care imobilul a fost preluat, motiv pentru

care titlul statului s-a apreciat că este lovit de nulitate absolută, motiv

pentru care a fost admis acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cererea de

revendicare a apreciat că în cauză se aplică și prevederile Legii nr. 10/2001

și în consecință în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din legea mai

înainte menționată, terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta având

posibilitatea să obțină măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C.

proc. civ.

Se susține că instanța a analizat

acțiunea în baza unui temei juridic cu care niciodată nu a fost sesizată,

făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, deși acțiunea era întemeiată pe

prevederile art. 480 și 481 C. civ., deci pe dreptul comun, Legea nr. 10/2001

intrând în vigoare mult mai târziu pe parcursul judecării cauzei.

Se susține, de asemenea, că instanța

a făcut o aplicațiune greșită a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001,

considerând că în cauză se aplică dispozițiile legii speciale, când în

realitate prevederile textului de lege mai înainte menționate permiteau

reclamantului să aleagă în a continua acțiunea în baza dreptului comun sau

putând să aleagă calea legii speciale, renunțând la judecarea cauzei sau

solicitând suspendarea ei.

Recurenta arată că în orice caz era

necesar să fie mai clar lămurită importanța utilităților existente pe terenul

în litigiu.

Recurenta a depus o serie de acte

noi în recurs provenind de la Electrica Muntenia Sud, Distrigaz Sud.

Intimatul Ministerul Educației,

Cercetării și Tineretului a formulat o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că

acțiunea formulată de către reclamantă a avut două capete de cerere. Primul

capăt de cerere prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a

actului prin care terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului a fost

admis și nici unul dintre pârâți nu a recurat hotărârea.

În consecință, împrejurarea că

măsura preluării terenului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil a fost

stabilită cu autoritate de lucru judecat.

În această situație capătul al

doilea al acțiunii reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 480 și 481 C. civ.,

trebuie rezolvat comparând titlurile de proprietate, situație în care rezultă

că reclamanta, în calitatea sa de unică moștenitoare a autorului său,

proprietarul terenului are titlu de proprietate (contractul de

vânzare-cumpărare), iar pârâții nu au nici un titlu, deci acțiunea reclamantei

și pe aspectul revendicării urmează a fi admisă.

Chiar dacă (însă doar ca ipoteză

teoretică) s-ar considera că prevederile Legii nr. 10/2001 s-ar putea aplica în

cauză și în situația când acțiunea reclamantei a fost înregistrată cu mult

înainte de apariția Legii nr. 10/2001, prevederile art. 16 din această lege nu

și-ar găsi aplicarea, pentru că alin. (4) al aceluiași articol în vigoare la

data soluționării cauzei prevede că el nu se aplică imobilelor preluate fără titlu

valabil.

Astfel fiind, pentru considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursul, a modifica în parte decizia

recurată în sensul de a admite și capătul de cerere privind revendicarea,

menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de

reclamanta T.M.D.V. împotriva deciziei civile nr. 382 A din 8 octombrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică în parte în

sensul că admite și capătul de cerere privind revendicarea.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2004.