ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3210/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 1999 reclamanta T.M.D.V. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Ministerul Educației și Învățământului solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să constate nulitatea absolută a actului de preluare a terenului în suprafață de 603,71 mp situat în București, Aleea Alexandru; - să oblige partea în culpă să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul. În motivarea acțiunii reclamanta arată că este unica moștenitoare a proprietarei terenului, care a fost preluat abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 111/1953, considerându-se că el ar aparține lui E.S.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 5 din 6 ianuarie 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în suprafață de 618,91 mp. Apelul declarat de către pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 374 din 26 iunie 2000, care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a fost soluționat de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 788 din 6 februarie 2001, luând act de renunțarea la judecata recursului făcută de reclamantă.

Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1814 din 4 decembrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantă. S-a reținut că din raportul de expertiză efectuat a rezultat că pe terenul revendicat se află Grădinița nr. 252, precum și o serie de utilități ce deservesc această instituție și deci în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut, de asemenea, că acțiunea în revendicare formulată de către reclamantă apare ca nejustificată în raport de dispozițiile exprese și speciale, derogatorii de la dreptul comun, ale Legii nr. 10/2001, iar reclamanta își poate valorifica drepturile cu privire la imobil în condițiile prevăzute de legea specială.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 382/ A din 8 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentința apelată și evocând fondul, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 1485/1953 cu privire la imobilul situat în București, Aleea Alexandru, proprietatea autorului reclamantei. A respins capătul de cerere cu privire la revendicare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că obiectul acțiunii formulate de către reclamantă este complex și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului principal de cerere, motiv pentru care a anulat sentința și a evocat fondul cauzei.

Referitor la primul capăt de cerere a reținut că reclamanta a dovedit că este unica moștenitoare a autorului său care era proprietarul imobilului care a fost preluat abuziv de către stat. În acest sens a reținut că la data emiterii deciziei date în baza prevederilor Decretului nr. 111/1953, proprietar al imobilului nu mai era E.S. de la care imobilul a fost preluat, motiv pentru care titlul statului s-a apreciat că este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care a fost admis acest capăt de cerere. În ceea ce privește cererea de revendicare a apreciat că în cauză se aplică și prevederile Legii nr. 10/2001 și în consecință în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din legea mai înainte menționată, terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta având posibilitatea să obțină măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța a analizat acțiunea în baza unui temei juridic cu care niciodată nu a fost sesizată, făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, deși acțiunea era întemeiată pe prevederile art. 480 și 481 C. civ., deci pe dreptul comun, Legea nr. 10/2001 intrând în vigoare mult mai târziu pe parcursul judecării cauzei. Se susține, de asemenea, că instanța a făcut o aplicațiune greșită a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, considerând că în cauză se aplică dispozițiile legii speciale, când în realitate prevederile textului de lege mai înainte menționate permiteau reclamantului să aleagă în a continua acțiunea în baza dreptului comun sau putând să aleagă calea legii speciale, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Recurenta arată că în orice caz era necesar să fie mai clar lămurită importanța utilităților existente pe terenul în litigiu. Recurenta a depus o serie de acte noi în recurs provenind de la Electrica Muntenia Sud, Distrigaz Sud. Intimatul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul este fondat. Este de reținut în primul rând că acțiunea formulată de către reclamantă a avut două capete de cerere. Primul capăt de cerere prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a actului prin care terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului a fost admis și nici unul dintre pârâți nu a recurat hotărârea. În consecință, împrejurarea că măsura preluării terenului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat.

În această situație capătul al doilea al acțiunii reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 480 și 481 C. civ., trebuie rezolvat comparând titlurile de proprietate, situație în care rezultă că reclamanta, în calitatea sa de unică moștenitoare a autorului său, proprietarul terenului are titlu de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare), iar pârâții nu au nici un titlu, deci acțiunea reclamantei și pe aspectul revendicării urmează a fi admisă. Chiar dacă (însă doar ca ipoteză teoretică) s-ar considera că prevederile Legii nr. 10/2001 s-ar putea aplica în cauză și în situația când acțiunea reclamantei a fost înregistrată cu mult înainte de apariția Legii nr. 10/2001, prevederile art. 16 din această lege nu și-ar găsi aplicarea, pentru că alin. (4) al aceluiași articol în vigoare la data soluționării cauzei prevede că el nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.

Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a modifica în parte decizia recurată în sensul de a admite și capătul de cerere privind revendicarea, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamanta T.M.D.V. împotriva deciziei civile nr. 382 A din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite și capătul de cerere privind revendicarea. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.