ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2004

HOTĂRÂRE
10.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În fond după casarea hotărârilor

pronunțate în ciclurile procesuale anterioare, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, prin sentința nr. 77 din 24 ianuarie 2001, a admis acțiunea

introdusă de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului

București, S.C. A. S.A. București, Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor, Ministerul Educației Naționale și Școala Specială nr. 2 București

și a obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei

imobilul situat în București, str. Popa Petre.

Apelurile declarate de pârâții

Consiliul General al municipiului București, Ministerul Finanțelor, Ministerul

Educației și Cercetării și Școala Specială nr. 2 București au fost respinse, ca

nefondate, prin decizia nr. 430 din 14 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut, în esență, că imobilul în litigiu, proprietatea reclamantei conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1678/1941 la Tribunalul

Ilfov, secția notariat, a fost preluat de stat, fără titlu, cu încălcarea

dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 care o exceptau de la

naționalizare pe reclamantă, absolventă a unei instituții de învățământ

superior.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs pârâții Consiliul General al municipiului București, prin

primarul general, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și

Cercetării și Școala Specială nr. 2 București, solicitând casarea ambelor

hotărâri pronunțate în cauză și, în fond, respingerea acțiunii introdusă de

reclamantă.

În motivarea recursurilor s-a

susținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul

Decretului nr. 92/1950 care deroga de la constituție și codul civil, în

concepția legiuitorului din 1950 imobilele (locuințe) fiind privite ca mijloace

de producție în scop de exploatare; că reclamanta nu a făcut dovada că era

exceptată de la naționalizare; că bunul revendicat face parte din domeniul

public și nu poate fi restituit, el fiind destinat a servi unei activități

publice. Ca urmare, reclamanta beneficia de măsuri reparatorii în temeiul

Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001, acțiunea având ca obiect restituirea în

natură a imobilului fiind inadmisibilă.

Recursurile nu sunt fondate.

Prin acțiunea introdusă la data de

13 iunie 1994, fondată pe drept pe dispozițiile art. 480 C. civ., reclamanta a

dedus judecății încălcarea dreptului ei de proprietate asupra bunului

revendicat și a pretins să i se recunoască acest drept, iar mijlocul de apărare

a acestui drept în justiție îl constituie tocmai acțiunea în revendicare, în

cadrul căreia s-a pus în discuție însăși valabilitatea titlurilor de

proprietate asupra bunului opunând pârâților propriul său titlu.

Cum titlul de proprietate al

autorilor reclamantei nu poate fi contestat, titlul statului urmează a fi

examinat în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în

conformitate cu care fac parte din domeniul public sau privat al statului sau

al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat.

În caz contrar, dreptul de

proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a

devenit un adevărat proprietar.

Examinarea valabilității titlului

statului este dată, prin lege, în competența instanțelor judecătorești care,

astfel, sunt chemate să constate dacă un act normativ sau unele dispoziții ale

acestuia sunt conforme sau, dimpotrivă, contrare unor acte normative de rang

superior, îndeosebi Constituției, ori au fost greșit aplicate.

Or, la data când imobilul a fost

naționalizat de la reclamantă, erau în vigoare: Constituția din 1948, care

garanta proprietatea particulară și dreptul de moștenire și nu limita numărul

imobilelor ce puteau fi deținute de o persoană; art. 480 C. civ., care

reglementa dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege

fructele și de a dispune de el; art. 481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu

poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate

publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și D.U.D.O.

adoptată la 10 decembrie 1948

[

(art.

17 alin. (1) și (2)] care prevede că orice persoană are dreptul la proprietate,

singur sau în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de

proprietatea sa.

În temeiul celor ce preced, având în

vedere că reclamanta nu se regăsește în vreuna din categoriile

socio-profesionale arătate în art. I din Decretul nr. 92/1950, ci avea statutul

de absolventă a unei instituții de învățământ superior, față de care, potrivit

art. II din decret, era exceptată de la naționalizare, rezultă că, în cazul

său, dispozițiile actului normativ citat au fost aplicate prin încălcarea

Constituției, Codului civil și D.U.D.O., ceea ce conferă caracter abuziv

măsurii preluării imobilului de către stat care, astfel, nu se poate prevala de

un titlu valabil.

Cât privește dispozițiile Legilor

nr. 112/1995 și nr. 10/2001 invocate de recurentă, acestea nu sunt aplicabile

în cauză, fiind adoptate după introducerea acțiunii, fondată pe dreptul comun.

Instanțele hotărând în acest sens,

hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice și vor fi menținute, prin

respingerea recursurilor ca nefondate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

pârâții Consiliul General al Municipiului București prin primarul general,

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării și Școala

Specială nr. 2 București împotriva deciziei nr. 430 din 14 septembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3210/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 1999 reclamanta T.M.D.V. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Ministerul E
ÎCCJ 2004-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6714/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 7078 din 15 aprilie 1998, reclamanții S.N. și S.M. au solicitat obligarea p
ÎCCJ 2004-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4709/2004
nța civilă nr. 870 din 3 iunie 2002 a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis contestația formulată de S.M., s-a anulat Ordinul nr. 4762 din 17 octombrie 2001 emis de Ministerul Educației și Cercetării și s-a dispus restituirea în nat
ÎCCJ 2004-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 603/2004
sale S.M., a fost naționalizat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, deși proprietarul era liber profesionist, circumstanțe în care instanța a apreciat că reclamantul era exceptat de la aplicarea dispozițiilor actului normativ in
ÎCCJ 2003-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2003
D E C I Z I A NR.11 DOSAR NR.1640/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr.556 din 19 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secți
Sursă