ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de
față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
În fond după casarea hotărârilor
pronunțate în ciclurile procesuale anterioare, Tribunalul București, secția a
III-a civilă, prin sentința nr. 77 din 24 ianuarie 2001, a admis acțiunea
introdusă de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului
București, S.C. A. S.A. București, Statul Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor, Ministerul Educației Naționale și Școala Specială nr. 2 București
și a obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei
imobilul situat în București, str. Popa Petre.
Apelurile declarate de pârâții
Consiliul General al municipiului București, Ministerul Finanțelor, Ministerul
Educației și Cercetării și Școala Specială nr. 2 București au fost respinse, ca
nefondate, prin decizia nr. 430 din 14 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanțele
au reținut, în esență, că imobilul în litigiu, proprietatea reclamantei conform
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1678/1941 la Tribunalul
Ilfov, secția notariat, a fost preluat de stat, fără titlu, cu încălcarea
dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 care o exceptau de la
naționalizare pe reclamantă, absolventă a unei instituții de învățământ
superior.
Împotriva deciziei instanței de apel
au declarat recurs pârâții Consiliul General al municipiului București, prin
primarul general, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și
Cercetării și Școala Specială nr. 2 București, solicitând casarea ambelor
hotărâri pronunțate în cauză și, în fond, respingerea acțiunii introdusă de
reclamantă.
În motivarea recursurilor s-a
susținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul
Decretului nr. 92/1950 care deroga de la constituție și codul civil, în
concepția legiuitorului din 1950 imobilele (locuințe) fiind privite ca mijloace
de producție în scop de exploatare; că reclamanta nu a făcut dovada că era
exceptată de la naționalizare; că bunul revendicat face parte din domeniul
public și nu poate fi restituit, el fiind destinat a servi unei activități
publice. Ca urmare, reclamanta beneficia de măsuri reparatorii în temeiul
Legilor nr. 112/1995 și nr. 10/2001, acțiunea având ca obiect restituirea în
natură a imobilului fiind inadmisibilă.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin acțiunea introdusă la data de
13 iunie 1994, fondată pe drept pe dispozițiile art. 480 C. civ., reclamanta a
dedus judecății încălcarea dreptului ei de proprietate asupra bunului
revendicat și a pretins să i se recunoască acest drept, iar mijlocul de apărare
a acestui drept în justiție îl constituie tocmai acțiunea în revendicare, în
cadrul căreia s-a pus în discuție însăși valabilitatea titlurilor de
proprietate asupra bunului opunând pârâților propriul său titlu.
Cum titlul de proprietate al
autorilor reclamantei nu poate fi contestat, titlul statului urmează a fi
examinat în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în
conformitate cu care fac parte din domeniul public sau privat al statului sau
al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în
perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea
statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a
tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la
data preluării lor de către stat.
În caz contrar, dreptul de
proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a
devenit un adevărat proprietar.
Examinarea valabilității titlului
statului este dată, prin lege, în competența instanțelor judecătorești care,
astfel, sunt chemate să constate dacă un act normativ sau unele dispoziții ale
acestuia sunt conforme sau, dimpotrivă, contrare unor acte normative de rang
superior, îndeosebi Constituției, ori au fost greșit aplicate.
Or, la data când imobilul a fost
naționalizat de la reclamantă, erau în vigoare: Constituția din 1948, care
garanta proprietatea particulară și dreptul de moștenire și nu limita numărul
imobilelor ce puteau fi deținute de o persoană; art. 480 C. civ., care
reglementa dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege
fructele și de a dispune de el; art. 481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu
poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate
publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și D.U.D.O.
adoptată la 10 decembrie 1948
[
(art.
17 alin. (1) și (2)] care prevede că orice persoană are dreptul la proprietate,
singur sau în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de
proprietatea sa.
În temeiul celor ce preced, având în
vedere că reclamanta nu se regăsește în vreuna din categoriile
socio-profesionale arătate în art. I din Decretul nr. 92/1950, ci avea statutul
de absolventă a unei instituții de învățământ superior, față de care, potrivit
art. II din decret, era exceptată de la naționalizare, rezultă că, în cazul
său, dispozițiile actului normativ citat au fost aplicate prin încălcarea
Constituției, Codului civil și D.U.D.O., ceea ce conferă caracter abuziv
măsurii preluării imobilului de către stat care, astfel, nu se poate prevala de
un titlu valabil.
Cât privește dispozițiile Legilor
nr. 112/1995 și nr. 10/2001 invocate de recurentă, acestea nu sunt aplicabile
în cauză, fiind adoptate după introducerea acțiunii, fondată pe dreptul comun.
Instanțele hotărând în acest sens,
hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice și vor fi menținute, prin
respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
pârâții Consiliul General al Municipiului București prin primarul general,
Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării și Școala
Specială nr. 2 București împotriva deciziei nr. 430 din 14 septembrie 2001 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 10 martie 2004.