ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3483/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta D.N. a

chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și Ministerul

Educației Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligați părâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 311 m.p. situat în București.

Prin Încheierea din 31 octombrie

2000, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Educației Naționale.

Ulterior, acțiunea a fost precizată

în sensul că se revendică suprafața de 1482,83 m.p. compusă din 312 m.p. teren

ocupat de Grădinița de Copii nr. 52, 264 m.p. suprafață aflată în folosința

unor vecini și 906 m.p. afectați folosinței grădiniței.

Tribunalul București, secția a IV –

a civilă, prin sentința civilă nr. 1433 din 25 septembrie 2001 a respins

acțiunea, reținând că autoarea reclamantei a înstrăinat parte din terenul

revendicat, iar suprafața de 906 m.p. a fost expropriată în 1960 pentru normala

funcționare a unui cămin de copii, în prezent aici desfășurându-și activitatea Grădinița

de copii nr. 52.

Prin decizia civilă nr. 146 din 19

martie 2002 Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, – a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, în temeiul

acelorași considerente reținute de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta susținând că, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare și asupra unei dovezi administrate, în sensul că imobilul revendicat a

aparținut în proprietate reclamantei și nu autoarei sale, fiind expropriat (în

parte) pe numele altei persoane (mama reclamantei) decât fostul proprietar iar

pentru alte două parcele nu a fost realizat scopul exproprierii.

Hotărârea a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, întrucât valabilitatea titlului pârâtei a fost

analizată fără a se face distincție între reclamantă și mama acesteia, fiind

revendicată prin acțiune numai suprafața de teren care nu a fost înstrăinată;

Pe de altă parte, hotărârea atacată

nu este motivată, nefiind analizate criticile și susținerile făcute de

reclamantă prin apel, în legătură cu nulitatea actului de expropriere și

identificarea terenului ce a constituit proprietatea reclamantei și nu a mamei

sale.

Recursul nu este întemeiat.

Hotărârea atacată cuprinde

considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină  soluția dată, câtă

vreme se face referire la înstrăinarea unei suprafețe de teren de 595 m.p. și a

construcției, de către mama reclamantei, invocându-se și probele din care

rezultă aceasta, aceleași considerente vizând și actul exproprierii pentru

suprafața de 906 m.p., considerat legal.

Confirmând astfel sentința, instanța

de apel, a avut în vedere desigur susținerile reclamantei privind existența

dreptului de proprietate asupra terenului cerut a fi retrocedat, ca și

chestiunea identificării acestuia.

Sub  acest aspect este de reținut,

că expertiza efectuată în cauză, a identificat terenul, conform celor cerute

prin acțiunea introductivă de instanță – referitor deci la suprafața de 311

m.p. – ulterior precizării de acțiune, nemaifiind solicitată de reclamantă o

astfel de probă,  pentru a lămuri întinderea elementului material al cererii

sale formulate astfel.

În ce privește actul

exproprierii, măsura luată prin Decretul nr. 126/1960 -  corect instanțele au

apreciat că suprafața de teren expropriată nu poate fi retrocedată câtă vreme

scopul și cerințele exproprierii au fost realizate, aici desfășurându-și

activitatea Grădinița de copii nr. 52. Cum acțiunea a fost formulată pe calea

dreptului comun, anterior Legii nr. 10/2001, în mod legal, instanța a avut în

vedere cele de mai sus, pentru a conchide astfel asupra imposibilității

retrocedării în proprietate a imobilului din litigiu.

Așa fiind, pentru cele arătate,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 146/A din 19 martie  2002 a

Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19 septembrie 2003.