ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4412/2003

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31

F

din 10 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Ialomița au fost condamnați

inculpații:

1.

C.V.

la pedeapsa de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea unor drepturi,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută

de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. a)

și c) C. pen.

A fost menținută starea

de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere

de la 30 septembrie 2001, la zi.

2. C.S.

la pedeapsa de 16 ani închisoare, în

baza art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit.

a) și c) C. pen. și la 8 ani interzicerea unor drepturi.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 30

septembrie 2001, la zi.

3. L.B.A.

la 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea

unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit.

i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția de la 4 martie 2002, la zi.

Prin aceeași sentință au mai fost

condamnați inculpații

L.L.

la 8 ani închisoare, în

baza art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit.

a) și art. 99 C. pen.,

L.V.

la 3 ani închisoare, în

baza art. 321 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 13 și art. 37

lit. b) C. pen.,

D.P.

la 2 ani și 10 luni închisoare în

temeiul art. 321 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 13 și art. 75 lit. a) C. pen.

și

V.V.

la 3 ani și 6 luni închisoare, în

baza art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a) și

art. 37 lit. b) din același cod, pedeapsă contopită cu pedeapsa de 8 ani și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 34

F

din 6

februarie 2002 a Tribunalului Ialomița, în final acest inculpat, urmând a

executa pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.

Sub aspectul laturii civile

inculpații C.V., C.S., L.B.A. și L.L. au fost obligați în solidar, ultimul inculpat

în solidar și cu partea responsabil civilmente L.P., la plata sumei de 110

milioane lei daune morale către partea civilă R.A. și la 82.765.857 lei

despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență București, cu dobânda

legală aferentă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În ziua de 2 septembrie 2002, între

două tabere de țigani rivale, una condusă de L.V. și cealaltă condusă de R.C.,

a izbucnit un conflict de proporții, în prima fază aruncând unii în alții cu

pietre și sticle, trăgându-se și focuri de armă soldate cu rănirea inculpatului

L.V.

Odată ce conflictul a luat

proporții, o parte din membrii familiei R. s-au întors la domiciliul lor, însă R.C.

a fost înconjurat de inculpați și lovit cu toporul, bâta și săbii, până ce a

căzut la pământ.

Încercând să-l protejeze de

lovituri, sora victimei și fratele acesteia au fost și ei loviți, suferind

leziuni ce au fost evidențiate de certificatele medicale.

Imediat după retragerea

inculpaților, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență

București, unde a decedat la 6 septembrie 2002.

Potrivit concluziilor raportului

medico-legal de autopsie, moartea lui R.C. a fost violentă și s-a datorat

insuficienței multiple organi-sistemice, survenite în evoluția unui traumatism

de boltă și bază craniană, cu dicelare și hemoragie cerebrală, disjuncție

cranio-facială, fractură dublă de mandibulă, demopneumotorax stâng, fracturi de

membre inferioare.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de cercetare,

planșelor foto executate în cauză, actelor medicale și rapoartelor de expertize

medico-legale, declarațiilor părții vătămate, depozițiile celor 23 de martori

audiați în cauză, probe coroborate cu declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 184 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpații C.V., C.S., L.B.A., L.L., V.V., Z.P. și L.V.,

precum și apelul părții civile R.A.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații C.V., C.S., L.B.A. și D.P., acesta din urmă și-a

retras recursul, luându-se act de cererea inculpatului prin încheierea din 8

august 2003.

Aceeași decizie a fost recurată și

de partea civilă R.A.

Prin recursurile formulate de

inculpați se solicită reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante, prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepselor.

Partea civilă R.A. a criticat aceeași

hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând majorarea pedepselor

aplicate învederând, totodată, că nu toți cei care au participat la comiterea

infracțiunii de omor au fost trimiși în judecată și condamnați, iar situația de

fapt nu a fost bine stabilită.

Recursurile nu sunt fondate.

Instanțele de fond și de recurs au

reținut, pe baza probelor administrate în cele două faze procesuale, o situație

de fapt corectă, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele

comise, în textele de lege mai sus-menționate.

Fapta inculpaților de a aplica

multiple lovituri cu bâte, topoare, furci și săbii victimei R.C., cauzându-i

puternice suferințe fizice și psihice și leziuni care au determinat decesul,

constituie infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Ori, în speță, probele administrate

relevă că a existat un conflict între cele două tabere de țigani, lovindu-se și

insultându-se reciproc, după care profitând de împrejurarea ca tabăra din care

făceau parte inculpații era superioară numericește, aceștia s-au repezit spre

victimă pe care au cuprins-o, imobilizat-o și i-au aplicat loviturile letale cu

obiecte contondente apte de a ucide.

În aceste împrejurări nu poate fi

reținută circumstanța atenuantă, invocată în favoarea inculpaților vinovați de

săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav atâta vreme cât

prin felul în care au răspuns actelor victimei și celor care o însoțeau,

faptele lor nu sunt simple reacții împotriva unor persoane fizice, ci au lezat

o sferă mult mai largă de valori sociale, cele ce vizează viața persoanei,

motiv pentru care primul motiv de recurs invocat nu este fondat.

Referitor la individualizarea

pedepselor aplicate celor trei recurenți, Curtea constată că au fost respectate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., făcându-se o judicioasă analiză a

circumstanțelor privind pe fiecare inculpat, fiind aplicate pedepse raportate

la pericolul social concret al faptelor comise, inclusiv la circumstanțele

agravante în care a fost săvârșiră infracțiunea de către cei trei făptuitori și

la datele ce caracterizează persoana infractorilor.

Modalitatea în care inculpații au

comis infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, multitudinea obiectelor

folosite în exercitarea actelor de violență ca și natura lor diferită,

consecințele ireparabile ale infracțiunii, evidențiază un pericol social

ridicat.

În ceea ce privește persoana

inculpaților, s-a ținut seama de faptul că nu au antecedente penale, au o

pregătire școlară redusă, iar cu privire la infracțiunea comisă au avut o

poziție oscilantă.

Aceste elemente de circumstanțiere

ale faptei și făptuitorilor au fost analizate de instanța de fond și verificate

de instanța de apel, iar pedepsele aplicate, orientate spre minimul prevăzut de

textul sancționator, apare ca bine individualizate, motiv pentru care și sub

acest aspect recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate.

Recursul formulat de partea civilă este,

de asemenea, nefondat.

Tragerea la răspundere penală și a

altor persoane care nu au fost trimise în judecată nu poate fi primită

întrucât, potrivit art. 317 din C. proc. pen., judecata se mărginește la

faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz

de extindere a procesului penal și la fapte și persoane, la care se referă

extinderea.

În cauză, părțile din proces nu au

solicitat extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, în

condițiile art. 337 C. proc. pen., de către procuror.

Cea de a doua critică formulată de

partea civilă, prin care se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaților,

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit art. 385

2

,

combinat cu art. 362 C. proc. pen., partea civilă poate face recurs numai în

ceea ce privește latura civilă, aspect care însă nu a fost criticat de

recurentă.

În raport de considerentele expuse,

recursurile declarate de inculpați și partea civilă vor fi respinse ca

nefondate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la

cheltuieli judiciare către stat.

Se va computa perioada arestării

preventive a inculpaților recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.V., C.S., L.B.A. și partea civilă R.A., împotriva

deciziei penale nr. 184 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Deduce din pedepsele

aplicate timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2001 la 10 octombrie

2003, pentru inculpații C.V. și C.S. și de la 4 martie 2002 la 10 octombrie

2003, pentru inculpatul L.B.A.

Obligă recurenții

inculpați și recurenta parte civilă să plătescă statului suma de câte 1.100.000

lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.