ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2004

HOTĂRÂRE
16.06.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.G., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 2735 din 12 mai

2003, emisă de pârâtă și obligarea ei la emiterea unei noi hotărâri prin care

să i se recunoască că este beneficiarul art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru

perioada 6 iunie 1958 – 25 iunie 1960, cu începere de la 1 septembrie 2002.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 273 din 9

septembrie 2003, a admis acțiunea.

Considerând hotărârea nelegală,

pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în

fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a prestat munca în cadrul

unităților militare aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 309/2002, s-au

recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul

militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 –

1961.

Conform art. 1 și 6 din Legea nr.

309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român,

care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor

urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București,

la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Livretul militar dovedește că în

perioada 6 iunie 1958 – 28 iunie 1960, reclamantul a efectuat stagiul militar,

fiind „constructor”, „soldat neinstruit”.

Susținerea pârâtei, că reclamantul,

nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, întrucât unitatea

militară nu figurează în structura Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu poate

fi primită.

Lista unităților, detașamentelor de

muncă din structura Direcției Generale a Serviciului Muncii, este stabilită pe

baza unor evidențe aflate în Arhivele Naționale.

Ea poate fi considerată orientativă,

neexistând nici un act normativ care să stabilească faptul că numai unitățile

menționate în listă pot atrage incidența Legii nr. 309/2002.

În condițiile în care reclamantul a

fost soldat neinstruit, constructor, se încadrează în Legea nr. 309/2002 și

trebuie să beneficieze de drepturile acordate de acest act normativ.

În caz contrar, s-ar ajunge la

situații inechitabile, de recompensare numai în parte a muncii celor care au

efectuat stagiul militar în condiții identice, dar cărora, datorită unor

împrejurări formale, li se aplică un tratament diferit și discriminatoriu.

Soluția instanței fiind temeinică și

legală, recursul se privește nefondat și urmează în baza art. 312 C. proc.

civ., a fi respins.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 273 din 9 septembrie

2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.V., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1811 din 19 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea ace
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1783 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei la emiterea
ÎCCJ 2004-09-22
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7057/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Z.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 3125/2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâr
ÎCCJ 2004-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7556/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.G., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 2014 din 12 mai 2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei
ÎCCJ 2004-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7249/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: H.F., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1785 din 19 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea ei
Sursă