Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2004

HOTĂRÂRE
16.06.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1783 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască că este beneficiarul art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 ianuarie 1954 –19 noiembrie 1956, cu începere de la 1 septembrie 2002. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 352 din 25 septembrie 2003, a admis acțiunea. Considerând hotărârea nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a prestat munca în cadrul unităților militare aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat. Prin Legea nr. 309/2002, s-au recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961. Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Livretul militar dovedește că în perioada 4 ianuarie 1954 - 19 noiembrie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar, fiind „soldat neinstruit”, „mână de lucru”. Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, întrucât unitatea militară nu figurează în structura Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu poate fi primită. Lista unităților, detașamentelor de muncă din structura Direcției Generale a Serviciului Muncii este stabilită pe baza unor evidențe aflate în Arhivele Naționale. Ea poate fi considerată orientativă, neexistând nici un act normativ care să stabilească faptul că numai unitățile menționate în listă pot atrage incidența Legii nr. 309/2002.

În condițiile în care reclamantul a fost mână de lucru în cadrul unității militare, soldat neinstruit, se încadrează în Legea nr. 309/2002 și trebuie să beneficieze de drepturile acordate de acest act normativ. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare numai în parte a muncii celor care au efectuat stagiul militar în condiții identice, dar cărora, datorită unor împrejurări formale, li se aplică un tratament diferit și discriminatoriu. Soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și urmează în baza art. 312 C. proc. civ., a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 352 din 25 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.V., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1811 din 19 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea ace
ÎCCJ 2004-09-22
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7057/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Z.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 3125/2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâr
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.G., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 2735 din 12 mai 2003, emisă de pârâtă și obligarea ei la emi
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: K.H., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1833/2002 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri
ÎCCJ 2004-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 3374 din 12 mai 2002 și obligarea pârâtei la emiterea unei n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă