Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1255/2004

HOTĂRÂRE
03.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1255/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 119 din 24 aprilie 2003, Tribunalul Harghita a dispus condamnarea inculpaților: - F.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 302 1 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., urmând să se prezinte trimestrial la Serviciul de reintegrare socială și supraveghere Harghita.

Inculpatului i s-a atras atenția să respecte dispozițiile art. 86 4 și art. 86 5 C. pen. Timpul arestului preventiv a fost dedus din durata pedepsei aplicate de la 22 ianuarie la 19 aprilie 2002. - T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de delapidare de fonduri, prevăzută de art. 26, raportat la art. 302 1 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Prin aceeași hotărâre judecătorească au fost condamnați și inculpații J.A., T.M.A., B.A. S-a luat act că partea vătămată Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc nu s-a constituit parte civilă în cauză, s-a stabilit că parte civilă în cauză este C.N.A.S. București și, în conformitate cu dispozițiile art. 14, art. 17 și art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească acestei părți civile suma de 1.171.953.222 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata a câte 4.260.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, alături de alți inculpați, T.A. a înlesnit cu intenție fapta coautorilor F.L. și T.M.

de a schimba destinația unor fonduri bănești în sumă de 12 miliarde lei, fără respectarea prevederilor legale, cauzându-se, astfel, o perturbare deosebit de gravă a activității economico – financiară a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc. Curtea de Apel Târgu – Mureș, prin decizia penală nr. 192/ A din 26 noiembrie 2003, a admis apelurile declarate de partea civilă C.N.A.S., de inculpați și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și, desființând în tot hotărârea atacată, a dispus rejudecarea cauzei, pe fond, de către prima instanță, Tribunalul Harghita. Instanța de control judiciar a constatat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., și a dispus ca, în rejudecarea cauzei, să fie analizate considerentele deciziei, dar și probatoriul administrat în faza de urmărire penală, apărările formulate de inculpați, cererile părții civile și Ministerului Public, dispozițiile legale incidente, inclusiv cele prevăzute de art. 5art. 7 din C.E.A.D.O.L.F. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații F.L. și T.A., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru a pune în discuția părților cererea formulată de schimbare a încadrării juridice. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 385 1 lit. e) C. proc. pen., deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de curțile de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu pot fi atacate cu recurs. Prin urmare, recursul declarat de inculpații F.L. și T.A. este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, legea neprevăzând această cale de atac ordinară împotriva deciziei curții de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzei. Recurenții urmează a fi obligați, fiecare în parte, la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații F.L. și T.A. împotriva deciziei penale nr. 192/ A din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș. Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 873/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 29 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1
ÎCCJ 2003-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4561/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 27 ianuarie 2003, Tribunalul Bihor, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicare
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2984/2008
3 luni închisoare. În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 3 luni și, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. T.P.A. la
ÎCCJ 2005-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2681/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 147/2004 Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat
ÎCCJ 2006-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3180/2006
culpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., privitoare la fapta comisă și la persoana inculpatului, apreciindu-se că o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere este eficientă în cauză. Împotriva sentinței instanței de fon
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă