ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3180/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 din 24 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 59/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.T., din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen. În baza art. 184 alin. (2) C. pen., a fot condamnat inculpatul F.T., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 88 C. pen., a fost dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive de la data de 19 noiembrie 2004 la zi.

În baza art. 86 1 C. pen., a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, stabilind termenul de încercare de 3 ani. Pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte lunar la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Harghita; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Datele prevăzute la lit. b) și c) trebuiau comunicate organului prevăzut la lit. a). În baza art. 86 3 C. pen., a fot impus condamnatului F.T.

să se supună măsurilor de îngrijire în scopul dezintoxicării alcoolice. A fost atrasă atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 și 86 3 C. pen., a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., a fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T. În baza art. 350 alin. (4) C. proc. pen., dispoziția privind punerea de îndată în libertate a inculpatului a fost executorie. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuțitul cu mâner de lemn de 28 cm, cu lama de 13 cm și o lățime de 2 cm, ridicat de la inculpat. A fost admisă acțiunea civilă formulată de C.A.S. Harghita și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 5.681.145 lei despăgubiri, reprezentând costul spitalizării părții vătămate S.I.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta. Onorariile avocaților din oficiu în sumă de 800.000 lei au fost avansate Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca situație de fapt, că în seara de 18 noiembrie 2004, F.T. și S.I. s-au întors acasă din oraș. Ajunși acasă au început să ia masa, moment în care părțile s-au certat. În timp ce părțile s-au certat inculpatul a înțepat-o pe partea vătămată în zona abdominală paraombilicală stângă, aproape de linia mediană. După ce partea vătămată a fost înțepată cu cuțitul, inculpatul a ajutat-o să se panseze și s-au culcat.

A doua zi de dimineață, de comun acord, părțile au hotărât ca inculpatul să rămână să se ocupe de gospodărie, iar partea vătămată să meargă la spital. Instanța de fond a constatat că în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că s-a enervat și a înțepat-o pe partea vătămată, însă această declarație nu s-a coroborat cu alte mijloace de probă și potrivit principiului in dubio pro reo, instanța a reținut declarația inculpatului din faza de cercetare judecătorească. În drept, fapta inculpatului a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., învinuirea de tentativă la infracțiunea la omor, neputând fi reținută, din probele existente, nerezultând faptul că inculpatul a acționat cu intenție.

De asemenea, s-a mai reținut că zona corpului vizată de lovitură și faptul că i s-a aplicat victimei o singură lovitură nu au demonstrat intenția de suprimare a vieții. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., privitoare la fapta comisă și la persoana inculpatului, apreciindu-se că o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere este eficientă în cauză. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care a solicitat reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 534/2005, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 59/R/2005 al Tribunalului Harghita. A fost desființată parțial sentința atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.T., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului scurs de la 09 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005. S-au eliminat din sentință prevederile referitoare la aplicarea art. 86 1 , 86 3 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen. S-a menținut restul dispozițiilor din sentința atacată. Cheltuielile judiciare în apel au rămas la stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că probele administrate în cauză au demonstrat faptul că inculpatul și partea vătămată trăiesc în concubinaj de aproximativ 3 ani, fiind cunoscuți de către vecini ca persoane care consumau frecvent băuturi alcoolice, din locuința lor auzindu-se destul de des certuri și scandaluri.

La data de 18 noiembrie 2004 cei doi au fost împreună la piața din localitatea Praid unde au consumat băuturi alcoolice după care au revenit la domiciliu unde au continuat să consume alcool. Încă de la intrarea în bloc, vecinii au auzit că cei doi se certau, cearta fiind continuată de aceștia și în apartament, motivul principal al certei fiind lipsa banilor, deoarece partea vătămată nu lucra nicăieri. În aceste împrejurări cele două părți au început să se împingă reciproc și la un moment dat inculpatul a înțepat-o pe partea vătămată cu un cuțit, pe care îl avea în mână, în zona abdominală. Văzând ce a făcut, inculpatul a pansat-o pe partea vătămată și împreună cu aceasta s-a culcat, iar în dimineața de 19 noiembrie 2004, partea vătămată s-a deplasat la dispensarul din comuna Praid, deoarece se simțea rău, de unde a fost dusă la Spitalul municipiului Odorheiul Secuiesc, fiind supusă unei intervenții chirurgicale de urgență pentru a-i salva viața.

Așa cum a rezultat din raportul medico-legal existent la dosarul cauzei, partea vătămată prezenta o leziune traumatică abdominală care data din 18 noiembrie 2004 și care s-a putut produce prin lovire directă cu un corp tăietor înțepător posibil cuțit, timpul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice fiind de 30-35 de zile. S-a reținut că prin leziunile traumatice suferite, viața victimei a fost pusă în primejdie, salvarea vieții datorându-se intervenției chirurgicale de urgență. Raportat la cele de mai sus s-a apreciat că instanța de fond în mod greșit a considerat că fapta inculpatului ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă pe considerentul că din nici una din probele existente la dosarul cauzei nu a rezultat că inculpatul a acționat cu intenție, iar zona unde a fost lovită și singura lovitură primită nu au demonstrat intenția de suprimare a vieții părții vătămate.

Din probele administrate în cauză a rezultat că cei doi soți s-au certat, s-au împins reciproc, că sub imperiul nervilor inculpatul, care avea cuțitul în mână, a înțepat-o pe partea vătămată în abdomen, partea vătămată prezentând o plagă înțepată de aproximativ 2,5–3 cm. Prin leziunile suferite viața victimei a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia datorându-se doar intervenției chirurgicale de urgență. Prin urmare a fost clar că lovitura a fost una puternică, într-o zonă vitală a corpului, fiind cauzată de un corp dur, capabil să producă moartea victimei. Raportat la cele de mai sus, chiar dacă inculpatul la data comiterii faptei nu a avut intenția directă de suprima viața victimei, el a acceptat moartea victimei, prin modalitatea în care a procedat ulterior, în sensul că după ce victima a fost lovită cu cuțitul a pansat-o și în loc să o transporte la spital a lăsat-o acasă până a doua zi, cânt victima a fost dusă la spital.

S-a considerat ca fiind clar că încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă la omor calificat, motiv pentru care a fost admis apelul parchetului și în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost desființată sentința atacată și în urma rejudecării cauzei, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., privitoare la fapta comisă și la persoana inculpatului, reținându-se că este la primul contact cu legea penală, motiv pentru care pedeapsa a fost orientată la minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.

Au fost eliminate din sentință prevederile art. 86 1 , 83 3 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen., fiind dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului scurs de la 09 noiembrie 2004 și până la 24 noiembrie 2005. S-a menținut restul dispozițiilor din hotărârea atacată, văzând și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 534/2005, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia nr. 137/ A din 19 septembrie 2005, în sensul că la alin. (6) din dispozitivul deciziei urmează a se deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului scurs de la 19 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005. Împotriva deciziei Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs peste termen la data de 13 februarie 2006 pentru inculpatul F.T., avocat E.M., potrivit ștampilei de pe plicul expediat Curții de Apel Târgu Mureș, recurs ce a fost primit conform ștampilei poștei la data de 15 februarie 2006 și înregistrat la aceeași dată, 15 februarie 2005, conform mențiunii în acest sens, de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În motivarea recursului peste termen, s-a solicitat conform art. 363 – art. 366 C. proc. pen., repunerea în termenul de recurs, casarea deciziei penale nr. 137/ A a Curții de Apel Târgu Mureș și pe cale de consecință menținerea sentinței penale nr. 180/2005 a Tribunalului Harghita. S-a apreciat că recursul a fost făcut în termen pentru că, deși este adevărat că inculpatul împreună cu apărătorul ales au fost prezenți la judecarea apelului, în data de 9 septembrie 2005, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 19 septembrie 2005, inculpatul a telefonat conform indicației apărătorului ales la Curtea de Apel Tg. Mureș, de unde i s-a comunicat că recursul a fost respins. Așadar a considerat că nu mai este nevoie de alte demersuri, fapt comunicat și apărătorului său.

La prezentarea în fața organelor de poliție pentru control, în luna octombrie 2005 i s-a comunicat doar că este arestat fără măcar să i se explice care îi sun drepturile și fără a fi lăsat să ia legătura cu apărătorul său ales, deci nu a putut și nu a știut ce putea să facă pentru a se apăra. După ce a fost arestat a formulat imediat, în termen de 10 zile de la arestare, memoriu către Președintele României făcând incidente dispozițiile art. 363 C. proc. pen., crezând că a ieșit din termen, apreciind ca recurs memoriul adresat Președintelui României. În ceea ce privește motivele de recurs propriu-zise acestea au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., apreciind concluziile Ministerului Public ca fiind contrare probatoriului administrat, fapt ce a determinat o greșită încadrare juridică a faptei.

S-a arătat că din întreg materialul probator administrat în cauză au existat probe directe, respectiv declarația inculpatului și declarația părții vătămate, din care a rezultat, contrar celor susținute că fapta s-a produs pe fondul îmbrâncelilor dintre părți, ca urmare a neînțelegerilor privind lipsa banilor, neexistând intenție din partea inculpatului de a înjunghia cu cuțitul pe care-l avea în mână pentru că mânca și nu pentru că l-ar fi luat să atace pe cineva. Declarațiile lor au fost scrise de polițiști care le-au întocmit în sensul de a produce efecte și a-l condamna. Faptul că partea vătămată nu s-a prezentat la spital pentru intervenție chirurgicală s-a datorat insistenței părții vătămate de a nu se prezenta, care a observat că era o rană superficială.

Mai mult cel care a pansat-o a fost inculpatul. Reprezentanții Ministerului Public au evidențiat că prin lovitura aplicată i-ar fi pus viața în primejdie, or, viața a ajuns a-i fi în primejdie datorită refuzului victimei de a se prezenta pentru îngrijiri la o unitate sanitară, fapt evidențiat de apărare. La termenul de astăzi, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat de inculpat. Inculpatul personal a arătat că a declarat recurs la 9 februarie 2006, deși a fost arestat la 25 octombrie 2005, deoarece nu a putut luat legătura cu apărătorul său, dar că, imediat după arestarea sa, a adresat Președintelui României un memoriu care, după opinia sa, constituie o declarație de recurs, solicitând să se constate că a declarat în termen legal recurs.

Totodată, inculpatul depune la dosar un memoriu la care a atașat un înscris. Apărătorul inculpatului a învederat că recursul a fost declarat peste termen și a lăsat la aprecierea curții dacă cererea formulată de inculpat este de repunere în termenul de recurs. Procurorul a invocat dispozițiile art. 385 4 alin. (1) cu referire la art. 367 C. proc. pen., în sensul că persoana care se află în stare de deținere poate depune cererea de recurs și la administrația locului de deținere, iar memoriul adresat unei alte autorități nu are valabilitate, cum este și acela din cauză ce a fost adresat Președintelui României, care nu poate fi considerat o declarație de recurs.

Pe de altă parte nu este îndeplinită nici condiția pentru considerarea recursului peste termen, respectiv că partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare poate declara recurs peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, deoarece inculpatul a fost arestat din cursul urmăririi penale și în consecință se impune respingerea cererii de repunere în termenul de recurs și respectiv respingerea recursului, ca tardiv declarat de inculpat. Apărătorul inculpatului, având cuvântul și pe fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., vătămare corporală din culpă, deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul nu a avut intenția de a-și înjunghia concubina, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță. Concluziile procurorului asupra motivelor pe fond ale recursului peste termen al inculpatului, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. În memoriul depus la acest termen de către inculpatul F.T.

acesta a solicitat casarea hotărârii Curții de Apel Târgu Mureș și de a se reveni la pedeapsa instanței de fond, deoarece este la prima abatere, iar instanța de apel a schimbat nejustificat încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în tentativă de omor, rezultând din declarația părții vătămate că evenimentul a fost accidental, neexistând intenția de a-i suprima viața. Inculpatul a mai menționat că în faza cercetării penale, din cauza stresului și a faptului că nu stăpânește bine limba română ar fi reieșit din declarația sa că ar fi lovit-o intenționat pe concubina sa cu cuțitul, ceea ce nu este adevărat, fiind o singură tăietură. Acestui memoriu i-a fost atașată o notificare a C.A.S.

Harghita către inculpat cu nr. 3699 din 27 mai 2005 prin care acesta este somat ca în termen de 10 zile de la primirea acesteia să procedeze la achitarea sumei de 5.681.145 lei, la care se vor calcula și dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor spitalicești ocazionate instituției în urma internării și tratării părții vătămate S.I., iar în situația în care nu se va conforma se va solicita prin intermediul executorului judecătoresc, demararea procedurii de executare silită și aceste cheltuieli vor cade în sarcina sa. Examinând cererea inculpatului F.T. de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Potrivit art. 385 3 alin. (1) și (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.” În conținutul dispozițiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.” În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc.

pen., „Partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”. Din analiza cauzei rezultă că inculpatul F.T.

a fost reținut 24 ore în data de 19 noiembrie 2004, iar prin încheierea nr. 404 din 20 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 20 noiembrie 2004 până la data de 18 decembrie 2004 inclusiv fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 75 din 20 noiembrie 2004. Ulterior această măsură a fost prelungită prin încheierea nr. 442 din 16 decembrie 2004 pentru 30 zile, începând cu data de 18 decembrie 2004 și până la data de 16 ianuarie 2005. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, emis la data de 10 ianuarie 2005, în dosarul nr. 285/P/2004, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul F.T.

Prin sentința penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrată juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.T. din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat, la o pedeapsă de un an închisoare, iar în temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani, fiind făcută și aplicarea celorlalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse, așa cum s-a mai arătat. În baza art. 350 alin. (3) și (4) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T., dispoziția fiind executorie. Prin adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc cu nr. 10252 din 24 mai 2005 s-a comunicat Tribunalului Harghita că urmare a sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2006 s-a luat măsura punerii în libertate a deținutului F.T. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș și a făcut obiectul dosarului nr. 534/2005, în care a fost stabilit prim termen de judecată la 15 iulie 2005, la care a fost prezent personal intimatul inculpat F.T. și asistat de apărător ales M.E., așa cum rezultă din partea introductivă a încheierii de ședință de la acea dată), cauza fiind amânată la data de 9 septembrie.

La termenul de judecată de la 9 septembrie 2005 a fost prezent intimatul inculpat F.T. și asistat de același apărător ales. Apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei chitanțele nr. 4065414 din 20 august 2005 și nr. 4170952 din 07 iulie 2005 prin care a dovedit că inculpatul a achitat despăgubirile civile privind spitalizarea și a apreciat că nu se mai impune amânarea cauzei. Instanța, având în vedere că procedura de citare a fost îndeplinită cu partea civilă C.A.S. Harghita, despăgubirile fiind achitate, a apreciat că nu se mai impune citarea părții civile Spitalul municipal Odorheiul Secuiesc, lipsa de procedură nefiind un impediment pentru soluționarea apelului declarat în cauză, acordând cuvântul părților, ale căror concluzii au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată de 9 septembrie 2005, fiind amânată pronunțarea pentru termenul din 19 septembrie 2005, menționându-se că părțile au termen în cunoștință.

La termenul din 19 septembrie 2005 când a avut loc pronunțarea, la apelul nominal nu s-a prezentat nimeni, fiind pronunțată decizia penală nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, în dosarul nr. 534/2005 P. Prin decizia mai sus-menționată a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, desființată în parte sentința și în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T.

din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., fiind înlăturate dispozițiile art. 86 1 , 86 3 alin. (3), art. 83 și 84 C. pen., cu menținerea restului dispozițiilor din sentința atacată. Tribunalul Harghita a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe condamnatul F.T.

pe care se face prin proces-verbal la 16 februarie 2006, că prin încheierea din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia nr. 137/ A din 19 septembrie 2005, cu privire la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a timpului arestului preventiv de la 19 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005. Totodată au fost făcute și celelalte comunicări la Centrul Militar Județean Harghita, I.P.J. Harghita – Miercurea Ciuc. Au fost depuse la dosarul Tribunalului Harghita, adresele I.P.J. Harghita cu nr. 21564 din 25 octombrie 2005 în care se comunică că, la data de 25 octombrie 2005, a fost pus în executare mandatul de executare a pedepsei nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe condamnatul F.T.

și adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc cu nr. 19127 din 07 noiembrie 2005, în care se comunică înmatricularea condamnatului F.T. în acel penitenciar la data de 03 noiembrie 2005 în baza mandatului de executare nr. 212/2005 emis de Tribunalul Harghita. Recursul peste termen exercitat de inculpatul F.T. prin apărătorul său, la data de 13 februarie 2006, conform ștampilei poștei la expedierea plicului, a fost primit și înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș, la data de 15 februarie 2006, conform ștampilei de primire a poștei și a registraturii instanței. Înalta Curte consideră că în cauză cele două condiții cumulative impuse de legiuitor în conținutul art. 385 3 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc.

pen., și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului și cererea de recurs să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, nu sunt îndeplinite. Astfel, afirmația inculpatului F.T. că i s-ar fi adus la cunoștință telefonic soluția respingerii recursului nu are nici un suport probator. De asemenea, împrejurarea că imediat după arestare ar fi formulat un memoriu adresat Președintelui României, pe care l-a considerat ca fiind o declarație de recurs nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte o astfel de cerere adresată unei alte autorități, care nu are atribuții jurisdicționale nu are nici o valabilitate.

Pe de altă parte, condamnatul F.T. avea posibilitatea imediat, după încarcerare să formuleze o simplă cerere prin care își manifesta voința declarării recursului, ce urma să o depună la administrația locului de deținere unde era încarcerat, potrivit art. 385 4 alin. (1) cu referire la art. 367 alin. (2) C. proc. pen., situație ce nu a fost valorificată în cauză. Așadar, inculpatul F.T. nu a făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, neaflându-se nici în situația cazului fortuit și nici a forței majore sau unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a nu putea acționa așa cum îi cereau interesele și ar fi făcut-o în absența lor.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție referitoare la termenul maxim de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Astfel, din compararea datelor la care a fost pronunțată decizia instanței de apel, 19 septembrie 2005, data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei, 25 octombrie 2005 și data expedierii recursului peste termen, 13 februarie 2006 rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost cu mult depășit. Inculpatul F.T. ar fi avut posibilitatea în mod obișnuit a declarării recursului, până la data de 30 septembrie 2005, iar ulterior a cererii de repunere în termenul de recurs până la data începerii executării pedepsei, respectiv 25 octombrie 2005 și nu și a despăgubirilor civile, deoarece acestea au fost achitate, anterior pronunțării deciziei la data de 9 septembrie 2005, așa cum s-a arătat.

De asemenea, ar fi putut formula cerere de repunere în termenul de recurs și după data încarcerării dar în cel mult 10 zile de la aceasta, respectiv până la data de 07 noiembrie 2005. De altfel, nici cele două condiții ale recursului peste termen nu sunt îndeplinite în cauză, respectiv partea să fi lipsit atât de la judecată, cât și la pronunțare și recursul să fie declarat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile. Or, așa cum a rezultat, atât din prezentarea cauzei, cât și din cererea de recurs peste termen formulată de inculpat, prin apărătorul său, inculpatul și apărătorul au fost prezenți la toate termenele de judecată în apel, inclusiv la dezbateri, ceea ce echivalează și la pronunțare, atâta timp cât aceasta a fost amânată, iar inculpatul a avut termen în cunoștință pentru aceasta.

De asemenea, nici condiția termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu este îndeplinit, arestarea având loc la data de 25 octombrie 2005, iar termenul cel mai târziu de 10 zile până la care ar fi putut formula recurs peste termen, în situația îndeplinirii și a primei condiții arătate, ar fi fost 07 noiembrie 2005. Or, data recursului peste termen declarat de condamnatul F.T. a fost 13 februarie 2006, cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru cererea formulată. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de inculpatul F.T. împotriva deciziei instanței de apel, deoarece de la data pronunțării 19 septembrie 2005, inculpatul acea posibilitatea declarării recursului până la data de 30 septembrie 2005, termenul de recurs fiind un termen procesual, ce se calculează în condițiile art. 186 C. proc.

pen. Or, așa cum s-a mai arătat declararea recursului de către inculpat la data de 13 februarie 2006 s-a făcut cu depășirea termenului legal. Înalta Curte nu poate examina motivul de recurs formulat de inculpat și întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., deoarece tardivitatea atrage imposibilitatea examinării fondului criticilor formulate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea inculpatului F.T. de repunere în termenul de recurs. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2006.