ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3180/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3180/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 24

mai 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 59/2005, în baza art.

334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul F.T., din infracțiunea de tentativă la omor,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 184 alin. (2) C. pen.,

a fot condamnat inculpatul F.T., la pedeapsa de un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive de la data

de 19 noiembrie 2004 la zi.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata

termenului de încercare, stabilind termenul de încercare de 3 ani.

Pe durata termenului de încercare

condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte lunar la S.P.V.R.S.I.

de pe lângă Tribunalul Harghita;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b) și c)

trebuiau comunicate organului prevăzut la lit. a).

În baza art. 86

3

C. pen.,

a fot impus condamnatului F.T. să se supună măsurilor de îngrijire în scopul

dezintoxicării alcoolice.

A fost atrasă atenția condamnatului

asupra dispozițiilor art. 83, 84 și 86

3

C. pen., a căror

nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen., a fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T.

În baza art. 350 alin. (4) C. proc.

pen., dispoziția privind punerea de îndată în libertate a inculpatului a fost

executorie.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

fost confiscat cuțitul cu mâner de lemn de 28 cm, cu lama de 13 cm și o lățime

de 2 cm, ridicat de la inculpat.

A fost admisă acțiunea civilă

formulată de C.A.S. Harghita și a fost obligat inculpatul să plătească părții

civile suma de 5.681.145 lei despăgubiri, reprezentând costul spitalizării părții

vătămate S.I.

A fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de

acesta. Onorariile avocaților din oficiu în sumă de 800.000 lei au fost

avansate Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut ca situație de fapt, că în seara de 18 noiembrie 2004,

F.T. și S.I. s-au întors acasă din oraș. Ajunși acasă au început să ia masa,

moment în care părțile s-au certat. În timp ce părțile s-au certat inculpatul a

înțepat-o pe partea vătămată în zona abdominală paraombilicală stângă, aproape

de linia mediană. După ce partea vătămată a fost înțepată cu cuțitul,

inculpatul a ajutat-o să se panseze și s-au culcat. A doua zi de dimineață, de

comun acord, părțile au hotărât ca inculpatul să rămână să se ocupe de

gospodărie, iar partea vătămată să meargă la spital.

Instanța de fond a constatat că în

faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că s-a enervat și a înțepat-o pe

partea vătămată, însă această declarație nu s-a coroborat cu alte mijloace de

probă și potrivit principiului in dubio pro reo, instanța a reținut declarația

inculpatului din faza de cercetare judecătorească.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen., învinuirea de

tentativă la infracțiunea la omor, neputând fi reținută, din probele existente,

nerezultând faptul că inculpatul a acționat cu intenție. De asemenea, s-a mai

reținut că zona corpului vizată de lovitură și faptul că i s-a aplicat victimei

o singură lovitură nu au demonstrat intenția de suprimare a vieții.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., privitoare

la fapta comisă și la persoana inculpatului, apreciindu-se că o pedeapsă cu

suspendare sub supraveghere este eficientă în cauză.

Împotriva sentinței instanței de

fond a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Harghita, care a solicitat reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de

tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C.

pen.

Prin decizia penală nr. 137/ A din

19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 534/2005, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2005

pronunțată în dosarul nr. 59/R/2005 al Tribunalului Harghita.

A fost desființată parțial sentința

atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T. din

prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art.

174 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174

alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.T., la 5 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestului scurs de la 09 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005.

S-au eliminat din sentință

prevederile referitoare la aplicarea art. 86

1

, 86

3

alin.

(3), art. 83 și 84 C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor

din sentința atacată.

Cheltuielile judiciare în apel au

rămas la stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că probele administrate în cauză au demonstrat faptul că

inculpatul și partea vătămată trăiesc în concubinaj de aproximativ 3 ani, fiind

cunoscuți de către vecini ca persoane care consumau frecvent băuturi alcoolice,

din locuința lor auzindu-se destul de des certuri și scandaluri.

La data de 18 noiembrie 2004 cei doi

au fost împreună la piața din localitatea Praid unde au consumat băuturi

alcoolice după care au revenit la domiciliu unde au continuat să consume

alcool.

Încă de la intrarea în bloc, vecinii

au auzit că cei doi se certau, cearta fiind continuată de aceștia și în

apartament, motivul principal al certei fiind lipsa banilor, deoarece partea

vătămată nu lucra nicăieri.

În aceste împrejurări cele două

părți au început să se împingă reciproc și la un moment dat inculpatul a

înțepat-o pe partea vătămată cu un cuțit, pe care îl avea în mână, în zona

abdominală.

Văzând ce a făcut, inculpatul a

pansat-o pe partea vătămată și împreună cu aceasta s-a culcat, iar în dimineața

de 19 noiembrie 2004, partea vătămată s-a deplasat la dispensarul din comuna

Praid, deoarece se simțea rău, de unde a fost dusă la Spitalul municipiului

Odorheiul Secuiesc, fiind supusă unei intervenții chirurgicale de urgență

pentru a-i salva viața.

Așa cum a rezultat din raportul

medico-legal existent la dosarul cauzei, partea vătămată prezenta o leziune

traumatică abdominală care data din 18 noiembrie 2004 și care s-a putut produce

prin lovire directă cu un corp tăietor înțepător posibil cuțit, timpul de

îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice fiind de

30-35 de zile. S-a reținut că prin leziunile traumatice suferite, viața

victimei a fost pusă în primejdie, salvarea vieții datorându-se intervenției

chirurgicale de urgență.

Raportat la cele de mai sus s-a

apreciat că instanța de fond în mod greșit a considerat că fapta inculpatului

ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din

culpă pe considerentul că din nici una din probele existente la dosarul cauzei

nu a rezultat că inculpatul a acționat cu intenție, iar zona unde a fost lovită

și singura lovitură primită nu au demonstrat intenția de suprimare a vieții

părții vătămate.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că cei doi soți s-au certat, s-au împins reciproc, că sub imperiul

nervilor inculpatul, care avea cuțitul în mână, a înțepat-o pe partea vătămată

în abdomen, partea vătămată prezentând o plagă înțepată de aproximativ 2,5–3

cm. Prin leziunile suferite viața victimei a fost pusă în primejdie, salvarea

acesteia datorându-se doar intervenției chirurgicale de urgență.

Prin urmare a fost clar că lovitura

a fost una puternică, într-o zonă vitală a corpului, fiind cauzată de un corp

dur, capabil să producă moartea victimei.

Raportat la cele de mai sus, chiar

dacă inculpatul la data comiterii faptei nu a avut intenția directă de suprima

viața victimei, el a acceptat moartea victimei, prin modalitatea în care a

procedat ulterior, în sensul că după ce victima a fost lovită cu cuțitul a

pansat-o și în loc să o transporte la spital a lăsat-o acasă până a doua zi,

cânt victima a fost dusă la spital.

S-a considerat ca fiind clar că

încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă la omor

calificat, motiv pentru care a fost admis apelul parchetului și în baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost desființată sentința atacată și în urma rejudecării

cauzei, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a

faptei comisă de inculpatul F.T. din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în

prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen.,

privitoare la fapta comisă și la persoana inculpatului, reținându-se că este la

primul contact cu legea penală, motiv pentru care pedeapsa a fost orientată la

minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.

Au fost eliminate din sentință

prevederile art. 86

1

, 83

3

alin. (3), art. 83 și 84 C.

pen., fiind dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului scurs de la 09

noiembrie 2004 și până la 24 noiembrie 2005.

S-a menținut restul dispozițiilor

din hotărârea atacată, văzând și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință de cameră

de consiliu din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 534/2005, s-a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurată în decizia nr. 137/ A din 19 septembrie 2005, în sensul că la alin. (6)

din dispozitivul deciziei urmează a se deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestului scurs de la 19 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Târgu Mureș a declarat recurs peste termen la data de 13 februarie 2006 pentru

inculpatul F.T., avocat E.M., potrivit ștampilei de pe plicul expediat Curții

de Apel Târgu Mureș, recurs ce a fost primit conform ștampilei poștei la data

de 15 februarie 2006 și înregistrat la aceeași dată, 15 februarie 2005, conform

mențiunii în acest sens, de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În motivarea recursului peste

termen, s-a solicitat conform art. 363 – art. 366 C. proc. pen., repunerea în

termenul de recurs, casarea deciziei penale nr. 137/ A a Curții de Apel Târgu

Mureș și pe cale de consecință menținerea sentinței penale nr. 180/2005 a

Tribunalului Harghita.

S-a apreciat că recursul a fost

făcut în termen pentru că, deși este adevărat că inculpatul împreună cu

apărătorul ales au fost prezenți la judecarea apelului, în data de 9 septembrie

2005, fiind amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 19 septembrie 2005,

inculpatul a telefonat conform indicației apărătorului ales la Curtea de Apel

Tg. Mureș, de unde i s-a comunicat că recursul a fost respins.

Așadar a considerat că nu mai este

nevoie de alte demersuri, fapt comunicat și apărătorului său.

La prezentarea în fața organelor de

poliție pentru control, în luna octombrie 2005 i s-a comunicat doar că este

arestat fără măcar să i se explice care îi sun drepturile și fără a fi lăsat să

ia legătura cu apărătorul său ales, deci nu a putut și nu a știut ce putea să

facă pentru a se apăra.

După ce a fost arestat a formulat

imediat, în termen de 10 zile de la arestare, memoriu către Președintele

României făcând incidente dispozițiile art. 363 C. proc. pen., crezând că a

ieșit din termen, apreciind ca recurs memoriul adresat Președintelui României.

În ceea ce privește motivele de

recurs propriu-zise acestea au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen., apreciind concluziile Ministerului

Public ca fiind contrare probatoriului administrat, fapt ce a determinat o

greșită încadrare juridică a faptei.

S-a arătat că din întreg materialul

probator administrat în cauză au existat probe directe, respectiv declarația

inculpatului și declarația părții vătămate, din care a rezultat, contrar celor

susținute că fapta s-a produs pe fondul îmbrâncelilor dintre părți, ca urmare a

neînțelegerilor privind lipsa banilor, neexistând intenție din partea

inculpatului de a înjunghia cu cuțitul pe care-l avea în mână pentru că mânca

și nu pentru că l-ar fi luat să atace pe cineva. Declarațiile lor au fost

scrise de polițiști care le-au întocmit în sensul de a produce efecte și a-l

condamna. Faptul că partea vătămată nu s-a prezentat la spital pentru

intervenție chirurgicală s-a datorat insistenței părții vătămate de a nu se

prezenta, care a observat că era o rană superficială. Mai mult cel care a

pansat-o a fost inculpatul.

Reprezentanții Ministerului Public

au evidențiat că prin lovitura aplicată i-ar fi pus viața în primejdie, or,

viața a ajuns a-i fi în primejdie datorită refuzului victimei de a se prezenta

pentru îngrijiri la o unitate sanitară, fapt evidențiat de apărare.

La termenul de astăzi, Înalta Curte,

din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat de

inculpat.

Inculpatul personal a arătat că a

declarat recurs la 9 februarie 2006, deși a fost arestat la 25 octombrie 2005,

deoarece nu a putut luat legătura cu apărătorul său, dar că, imediat după

arestarea sa, a adresat Președintelui României un memoriu care, după opinia sa,

constituie o declarație de recurs, solicitând să se constate că a declarat în

termen legal recurs. Totodată, inculpatul depune la dosar un memoriu la care a

atașat un înscris.

Apărătorul inculpatului a învederat

că recursul a fost declarat peste termen și a lăsat la aprecierea curții dacă

cererea formulată de inculpat este de repunere în termenul de recurs.

Procurorul a invocat dispozițiile art.

385

4

alin. (1) cu referire la art. 367 C. proc. pen., în sensul că

persoana care se află în stare de deținere poate depune cererea de recurs și la

administrația locului de deținere, iar memoriul adresat unei alte autorități nu

are valabilitate, cum este și acela din cauză ce a fost adresat Președintelui

României, care nu poate fi considerat o declarație de recurs. Pe de altă parte

nu este îndeplinită nici condiția pentru considerarea recursului peste termen,

respectiv că partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare poate

declara recurs peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la începerea

executării pedepsei sau a despăgubirilor civile, deoarece inculpatul a fost

arestat din cursul urmăririi penale și în consecință se impune respingerea

cererii de repunere în termenul de recurs și respectiv respingerea recursului,

ca tardiv declarat de inculpat.

Apărătorul inculpatului, având

cuvântul și pe fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.,

vătămare corporală din culpă, deoarece din probele administrate a rezultat că

inculpatul nu a avut intenția de a-și înjunghia concubina, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de prima

instanță.

Concluziile procurorului asupra

motivelor pe fond ale recursului peste termen al inculpatului, precum și

poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu

în partea introductivă a prezentei decizii.

În memoriul depus la acest termen de

către inculpatul F.T. acesta a solicitat casarea hotărârii Curții de Apel Târgu

Mureș și de a se reveni la pedeapsa instanței de fond, deoarece este la prima

abatere, iar instanța de apel a schimbat nejustificat încadrarea juridică din

vătămare corporală din culpă în tentativă de omor, rezultând din declarația

părții vătămate că evenimentul a fost accidental, neexistând intenția de a-i

suprima viața. Inculpatul a mai menționat că în faza cercetării penale, din

cauza stresului și a faptului că nu stăpânește bine limba română ar fi reieșit

din declarația sa că ar fi lovit-o intenționat pe concubina sa cu cuțitul, ceea

ce nu este adevărat, fiind o singură tăietură.

Acestui memoriu i-a fost atașată o

notificare a C.A.S. Harghita către inculpat cu nr. 3699 din 27 mai 2005 prin

care acesta este somat ca în termen de 10 zile de la primirea acesteia să

procedeze la achitarea sumei de 5.681.145 lei, la care se vor calcula și

dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până

la plata efectivă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor spitalicești

ocazionate instituției în urma internării și tratării părții vătămate S.I., iar

în situația în care nu se va conforma se va solicita prin intermediul

executorului judecătoresc, demararea procedurii de executare silită și aceste

cheltuieli vor cade în sarcina sa.

Examinând cererea inculpatului F.T.

de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este

fondată.

Potrivit art. 385

3

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel. Dispozițiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge

termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se

aplică în mod corespunzător.”

În conținutul dispozițiilor art. 364

alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după

expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen,

dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile

de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.”

În conformitate cu prevederile art. 365

alin. (1) C. proc. pen., „Partea care a lipsit atât la judecată, cât și la

pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile

la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării

dispozițiilor privind despăgubirile civile”.

Din analiza cauzei rezultă că

inculpatul F.T. a fost reținut 24 ore în data de 19 noiembrie 2004, iar prin

încheierea nr. 404 din 20 noiembrie 2004 a Tribunalului Harghita a fost admisă

propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita și s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 20 noiembrie 2004

până la data de 18 decembrie 2004 inclusiv fiind emis mandatul de arestare preventivă

nr. 75 din 20 noiembrie 2004. Ulterior această măsură a fost prelungită prin

încheierea nr. 442 din 16 decembrie 2004 pentru 30 zile, începând cu data de 18

decembrie 2004 și până la data de 16 ianuarie 2005.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Harghita, emis la data de 10 ianuarie 2005, în dosarul nr. 285/P/2004,

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul F.T.

Prin sentința penală nr. 180 din 24

mai 2005 a Tribunalului Harghita, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrată juridică a faptei pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul F.T. din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și

(2) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184

alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat, la o pedeapsă de un an

închisoare, iar în temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3

ani, fiind făcută și aplicarea celorlalte prevederi legale corespunzătoare

măsurilor dispuse, așa cum s-a mai arătat.

În baza art. 350 alin. (3) și (4) C.

proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului F.T.,

dispoziția fiind executorie.

Prin adresa Penitenciarului cu Regim

Închis Miercurea Ciuc cu nr. 10252 din 24 mai 2005 s-a comunicat Tribunalului

Harghita că urmare a sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2006 s-a luat măsura

punerii în libertate a deținutului F.T.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Harghita a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș și a

făcut obiectul dosarului nr. 534/2005, în care a fost stabilit prim termen de

judecată la 15 iulie 2005, la care a fost prezent personal intimatul inculpat F.T.

și asistat de apărător ales M.E., așa cum rezultă din partea introductivă a

încheierii de ședință de la acea dată), cauza fiind amânată la data de 9

septembrie.

La termenul de judecată de la 9

septembrie 2005 a fost prezent intimatul inculpat F.T. și asistat de același

apărător ales.

Apărătorul inculpatului a depus la

dosarul cauzei chitanțele nr. 4065414 din 20 august 2005 și nr. 4170952 din 07

iulie 2005 prin care a dovedit că inculpatul a achitat despăgubirile civile

privind spitalizarea și a apreciat că nu se mai impune amânarea cauzei.

Instanța, având în vedere că

procedura de citare a fost îndeplinită cu partea civilă C.A.S. Harghita,

despăgubirile fiind achitate, a apreciat că nu se mai impune citarea părții

civile Spitalul municipal Odorheiul Secuiesc, lipsa de procedură nefiind un impediment

pentru soluționarea apelului declarat în cauză, acordând cuvântul părților, ale

căror concluzii au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată de

9 septembrie 2005, fiind amânată pronunțarea pentru termenul din 19 septembrie

2005, menționându-se că părțile au termen în cunoștință.

La termenul din 19 septembrie 2005

când a avut loc pronunțarea, la apelul nominal nu s-a prezentat nimeni, fiind

pronunțată decizia penală nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală, în dosarul nr. 534/2005 P.

Prin decizia mai sus-menționată a

fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita

împotriva sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita,

desființată în parte sentința și în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul F.T. din

prevederile art. 184 alin. (2) C. pen., în prevederile art. 20, raportat la art.

174 alin. (1) și (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul,

la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., fiind înlăturate

dispozițiile art. 86

1

, 86

3

alin. (3), art. 83 și 84 C.

pen., cu menținerea restului dispozițiilor din sentința atacată.

Tribunalul Harghita a emis mandatul

de executare a pedepsei închisorii nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe

condamnatul F.T. pe care se face prin proces-verbal la 16 februarie 2006, că

prin încheierea din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală,

s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia nr. 137/ A din 19

septembrie 2005, cu privire la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a

timpului arestului preventiv de la 19 noiembrie 2004 și până la 24 mai 2005.

Totodată au fost făcute și celelalte

comunicări la Centrul Militar Județean Harghita, I.P.J. Harghita – Miercurea

Ciuc.

Au fost depuse la dosarul

Tribunalului Harghita, adresele I.P.J. Harghita cu nr. 21564 din 25 octombrie 2005

în care se comunică că, la data de 25 octombrie 2005, a fost pus în executare

mandatul de executare a pedepsei nr. 212 din 10 octombrie 2005 privind pe

condamnatul F.T. și adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc cu nr.

19127 din 07 noiembrie 2005, în care se comunică înmatricularea condamnatului F.T.

în acel penitenciar la data de 03 noiembrie 2005 în baza mandatului de

executare nr. 212/2005 emis de Tribunalul Harghita.

Recursul peste termen exercitat de

inculpatul F.T. prin apărătorul său, la data de 13 februarie 2006, conform

ștampilei poștei la expedierea plicului, a fost primit și înregistrat la Curtea

de Apel Târgu Mureș, la data de 15 februarie 2006, conform ștampilei de primire

a poștei și a registraturii instanței.

Înalta Curte consideră că în cauză cele

două condiții cumulative impuse de legiuitor în conținutul art. 385

3

alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen., și anume întârzierea să fie

determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului și

cererea de recurs să fie făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării

pedepsei sau a despăgubirilor civile, nu sunt îndeplinite.

Astfel, afirmația inculpatului F.T.

că i s-ar fi adus la cunoștință telefonic soluția respingerii recursului nu are

nici un suport probator.

De asemenea, împrejurarea că imediat

după arestare ar fi formulat un memoriu adresat Președintelui României, pe care

l-a considerat ca fiind o declarație de recurs nu poate fi avută în vedere,

deoarece, pe de-o parte o astfel de cerere adresată unei alte autorități, care

nu are atribuții jurisdicționale nu are nici o valabilitate.

Pe de altă parte, condamnatul F.T.

avea posibilitatea imediat, după încarcerare să formuleze o simplă cerere prin

care își manifesta voința declarării recursului, ce urma să o depună la

administrația locului de deținere unde era încarcerat, potrivit art. 385

4

alin.

(1) cu referire la art. 367 alin. (2) C. proc. pen., situație ce nu a fost

valorificată în cauză.

Așadar, inculpatul F.T. nu a făcut

dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, neaflându-se nici în situația cazului fortuit și nici

a forței majore sau unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a nu putea

acționa așa cum îi cereau interesele și ar fi făcut-o în absența lor.

De asemenea, nu este îndeplinită

nici cea de-a doua condiție referitoare la termenul maxim de 10 zile de la

începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Astfel, din compararea datelor la

care a fost pronunțată decizia instanței de apel, 19 septembrie 2005, data

punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei, 25 octombrie 2005 și

data expedierii recursului peste termen, 13 februarie 2006 rezultă că termenul

de declarare a recursului de 10 zile a fost cu mult depășit.

Inculpatul F.T. ar fi avut

posibilitatea în mod obișnuit a declarării recursului, până la data de 30

septembrie 2005, iar ulterior a cererii de repunere în termenul de recurs până

la data începerii executării pedepsei, respectiv 25 octombrie 2005 și nu și a

despăgubirilor civile, deoarece acestea au fost achitate, anterior pronunțării

deciziei la data de 9 septembrie 2005, așa cum s-a arătat.

De asemenea, ar fi putut formula

cerere de repunere în termenul de recurs și după data încarcerării dar în cel

mult 10 zile de la aceasta, respectiv până la data de 07 noiembrie 2005.

De altfel, nici cele două condiții

ale recursului peste termen nu sunt îndeplinite în cauză, respectiv partea să

fi lipsit atât de la judecată, cât și la pronunțare și recursul să fie declarat

cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a începerii

executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Or, așa cum a rezultat, atât din

prezentarea cauzei, cât și din cererea de recurs peste termen formulată de inculpat,

prin apărătorul său, inculpatul și apărătorul au fost prezenți la toate

termenele de judecată în apel, inclusiv la dezbateri, ceea ce echivalează și la

pronunțare, atâta timp cât aceasta a fost amânată, iar inculpatul a avut termen

în cunoștință pentru aceasta.

De asemenea, nici condiția

termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu este îndeplinit,

arestarea având loc la data de 25 octombrie 2005, iar termenul cel mai târziu

de 10 zile până la care ar fi putut formula recurs peste termen, în situația

îndeplinirii și a primei condiții arătate, ar fi fost 07 noiembrie 2005.

Or, data recursului peste termen

declarat de condamnatul F.T. a fost 13 februarie 2006, cu mult peste termenul

prevăzut de lege pentru cererea formulată.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de inculpatul F.T. împotriva

deciziei instanței de apel, deoarece de la data pronunțării 19 septembrie 2005,

inculpatul acea posibilitatea declarării recursului până la data de 30 septembrie

2005, termenul de recurs fiind un termen procesual, ce se calculează în

condițiile art. 186 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a mai arătat

declararea recursului de către inculpat la data de 13 februarie 2006 s-a făcut

cu depășirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate examina

motivul de recurs formulat de inculpat și întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., deoarece tardivitatea atrage imposibilitatea examinării

fondului criticilor formulate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei

penale nr. 137/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea inculpatului F.T. de

repunere în termenul de recurs.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de recurentul inculpat F.T. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din

19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON

(1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

mai 2006.