ÎCCJ, decizie (scj.ro #84282)

Repunere în termenul de recurs. Recurs peste termen.

Condiții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea

specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

repunere în termenul de recurs

-

recurs peste termen

C. proc. pen.,

art. 364, art. 365,

art. 385

3

alin. (2)

3

alin. (2) raportat la art. 364 C.

proc. pen., repunerea în termenul de recurs se poate dispune numai dacă

instanța de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost  făcută în cel mult

10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Cauza

temeinică de împiedicare, în sensul textelor menționate, constă fie în

existența cazului fortuit sau a forței majore, fie în existența unei alte cauze

care l-a pus pe inculpat în situația de a nu putea acționa în conformitate cu

interesele sale și în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste

interese.

3

alin. (2)

raportat la art. 365 C. proc. pen., recursul peste termen poate fi exercitat

numai de partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțarea deciziei

instanței de apel. Ca atare, dacă inculpatul a fost prezent la toate termenele

de judecată în apel, iar pronunțarea a fost amânată, inculpatul având termen în

cunoștință pentru aceasta, condițiile prevăzute în art. 365 C. proc. pen. nu

sunt întrunite.

un memoriu adresat unei autorități care nu are atribuții jurisdicționale, cum

este Președinția României, nu echivalează cu o declarație de recurs, fiind

lipsită de relevanță pentru stabilirea respectării termenului de recurs

prevăzut de lege.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3180

din 18 mai 2006

Prin sentința penală nr.

180 din 24 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, în baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul F.T., din tentativă la infracțiunea de omor

prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2)

din același cod, text în baza căruia instanța a condamnat pe inculpat, cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 137

din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost admis apelul

formulat de procuror și, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat

încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, din prevederile art. 184 alin.

(2) C. pen., în prevederile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) din

același cod, inculpatul fiind condamnat pentru tentativă la infracțiunea de

omor, cu executarea pedepsei.

Împotriva deciziei Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs peste termen,

la 13 februarie 2006, pentru inculpatul F.T., avocatul acestuia.

În motivarea recursului peste termen, s-a solicitat repunerea în termenul de

recurs, casarea deciziei penale nr. 137 din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel

Târgu Mureș și, pe cale de consecință, menținerea sentinței penale nr. 180 din

24 mai 2005 a Tribunalului Harghita.

Examinând cererea inculpatului de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că aceasta nu este fondată.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) și (2) C. proc. pen., termenul de

recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 363-365

privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste

termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

În conținutul dispozițiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a

prevăzut că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este

considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că

întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea

de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei

sau a despăgubirilor civile.

În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a

lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste

termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii

executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind

despăgubirile civile.

Din analiza cauzei rezultă că inculpatul a fost reținut 24 de ore la data de 19

noiembrie 2004, iar prin încheierea nr. 404 din 20 noiembrie 2004 a

Tribunalului Harghita a fost admisă propunerea procurorului de la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Harghita și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului

pentru 29 zile, începând cu 20 noiembrie 2004 până la 18 decembrie 2004

inclusiv. Ulterior, această măsură a fost prelungită prin încheierea nr. 442

din 16 decembrie 2004 pentru 30 zile, începând cu 18 decembrie și până la 16

ianuarie 2005. Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita, emis la 10 ianuarie 2005, inculpatul a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv.

Prin sentința penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita, în

conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrată juridică a

faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din tentativă la

infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2)

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184

alin. (2) din același cod, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat, iar

în temeiul art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere.

Prin adresa Penitenciarului cu Regim Închis Miercurea Ciuc s-a comunicat

Tribunalului Harghita că, urmare a sentinței penale nr. 180 din 24 mai 2005,

s-a luat măsura punerii în libertate a inculpatului.

Apelul declarat de procuror a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș și

a făcut obiectul dosarului nr. 534/2005, în care a fost stabilit prim termen de

judecată la 15 iulie 2005, la care a fost prezent personal intimatul inculpat

F.T., asistat de apărător ales, cauza fiind amânată la 9 septembrie.

La termenul de judecată din

9 septembrie 2005 intimatul inculpat F.T. a fost prezent și asistat de același

apărător ales, iar pronunțarea a fost amânată pentru termenul din 19 septembrie

2005, menționându-se că părțile au termen în cunoștință.

La termenul din 19

septembrie 2005 când a avut loc pronunțarea, la apelul nominal nu s-a prezentat

nimeni, fiind pronunțată decizia penală nr. 137 din 19 septembrie 2005 a Curții

de Apel Târgu Mureș, prin care a fost admis apelul declarat de procuror,

sentința penală nr. 180 din 24 mai 2005 a Tribunalului Harghita a fost

desființată în parte și în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică din prevederile art. 184 alin. (2) C. pen. în

prevederile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) din același cod, în

baza cărora a fost condamnat inculpatul, și au fost înlăturate dispozițiile

referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Tribunalul Harghita a emis

mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 212 din 10 octombrie 2005

privind pe F.T.

Recursul peste termen exercitat de inculpatul F.T. prin apărătorul său la 13

februarie 2006 conform ștampilei poștei la expedierea plicului, a fost primit

și înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș la 15 februarie 2006.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, cele două condiții

cumulative impuse de legiuitor prin art. 385

3

alin. (2) cu referire

la art. 364 C. proc. pen., și anume întârzierea să fie determinată de o cauză

temeinică de împiedicare a declarării recursului și cererea de recurs să fie

făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a

despăgubirilor civile, nu sunt îndeplinite.

Împrejurarea că inculpatul, imediat după arestare, ar fi formulat un memoriu

adresat Președintelui României, pe care l-a considerat ca fiind o declarație de

recurs, nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte, o astfel de

cerere adresată unei alte autorități, care nu are atribuții jurisdicționale, nu

are nici o valabilitate.

Pe de altă parte, F.T. avea

posibilitatea imediat, după încarcerare, să formuleze o cerere prin care își

manifesta voința declarării recursului, pe care să o depună la administrația

locului de deținere, potrivit art. 385

4

alin. (1) cu referire la

art. 367 alin. (2) C. proc. pen., situație ce nu a fost valorificată în cauză.

Așadar, inculpatul nu a

făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o

cauză temeinică de împiedicare, neaflându-se nici în situația cazului fortuit

și nici a forței majore sau a unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a

nu putea acționa așa cum îi cereau interesele și ar fi făcut-o în absența lor.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție referitoare la

termenul maxim de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a

despăgubirilor civile.

Astfel, din compararea

datelor la care a fost pronunțată decizia instanței de apel - 19 septembrie

2005 - data punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei - 25

octombrie 2005 - și data expedierii recursului peste termen - 13 februarie 2006

- rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost depășit.

Inculpatul ar fi avut

posibilitatea declarării recursului până la 30 septembrie 2005, iar, ulterior,

a cererii de repunere în termenul de recurs până la data începerii executării

pedepsei, respectiv 25 octombrie 2005. Totodată, ar fi putut formula cerere de

repunere în termenul de recurs și după data încarcerării, dar în cel mult 10

zile de la aceasta, respectiv până la 7 noiembrie 2005.

De altfel, nici cele două condiții ale recursului peste termen nu sunt

îndeplinite în cauză, și anume partea să fi lipsit atât de la judecată, cât și

la pronunțare și recursul să fie declarat cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind

despăgubirile civile.

Or, inculpatul și apărătorul său au fost prezenți la toate termenele de

judecată în apel, inclusiv la dezbateri, și la pronunțare, atâta timp cât

aceasta a fost amânată, iar inculpatul a avut termen în cunoștință. Nici

condiția termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu este

îndeplinită, arestarea având loc la 25 octombrie 2005, iar termenul cel mai

târziu până la care ar fi putut formula recurs peste termen, în situația

îndeplinirii și a primei condiții, ar fi fost 7 noiembrie 2005, iar data

recursului peste termen declarat de condamnatul F.T. a fost 13 februarie 2006, cu

mult peste termenul prevăzut de lege pentru cererea formulată.

În raport cu considerentele ce preced, s-a dispus atât respingerea cererii de

repunere în termenul de recurs, cât și respingerea recursului declarat de F.T.,

ca tardiv.