ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1140/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău, prin sentința penală nr. 254 din 10 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul I.G. la pedepse de 2 ani închisoare, două luni închisoare și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicol neînmatriculat în circulație și fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. g) și alin. (3) lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și art. 36 alin. (1) din același decret, toate cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 din același cod.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a autoutilitarei Dacia 1304, a 9 bidoane din plastic de câte 60 litri, 2 bidoane din plastic de câte 30 litri, 4 bidoane din plastic de câte 20 litri, a unei canistre metalice de 20 litri și a unui bidon din plastic de 10 litri. Pe baza probelor administrate, s-a reținut că inculpatul este proprietarul unui autoturism Dacia papuc care nu este înscris în circulație, iar el nu posedă permis de conducere pentru acest autovehicul. La data de 1 octombrie 2002, seara, inculpatul a încărcat în autoturism 16 bidoane din plastic și o canistră metalică și a plecat în zona parcului Grindu, secția 8 Bragareasa, aparținând sucursalei P. Ploiești, Schela Berca pentru a sustrage gazolină.

Cu ajutorul unui furtun care era montat la un bazin a umplut cele 17 bidoane cu condens însă, la întoarcerea spre casă a fost depistat de organele de poliție, care au stabilit că valoarea produsului sustras este de 2.132.448 lei. Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 110 din 3 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul a susținut că valoarea bunului sustras nu a fost stabilită cu certitudine și că, în realitate acest produs, condens, nu are vreo valoare economică. În subsidiar, a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei. Recursul declarat de inculpat este întemeiat, potrivit celor ce urmează: Pentru „stabilirea exactă a caracteristicilor produsului petrolier furat”, procurorul a dispus prin rezoluția din 2 octombrie 2002 efectuarea unei constatări științifice de către specialiști din cadrul P. Berca, invocând dispozițiile art. 114, 115 și următoarele C. proc.

pen. Prin adresa din dosarul de urmărire penală, sucursala P. Ploiești, Schela Berca, comunică că produsul sustras de inculpat este condens obținut de la sonde, care nu este comercializat de unitate (amestec de condens și apă sărată). Se mai arată că acest condens este separat de impurități și se folosește în procesul tehnologic de producție și că din totalul de 705 litri produs petrolier sustras a rezultat în urma analizelor de laborator o cantitate de 461 kg condens fără impurități, care are o valoare totală de 3.132.448 lei (din care 500.138 lei T.V.A.). Este de observat, în primul rând, că adresa provenită de la partea civilă în cauză nu are valoarea probantă a unei constatări tehnico-științifice, în sensul prevăzut de art. 112 și art. 113 C. proc.

pen., întrucât nu au fost folosite cunoștințele unui specialist sau tehnician care funcționează pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire penală sau funcționează în cadrul altor organe (ea fiind semnată, printre alții, de un economist și un jurist). În al doilea rând, termenii folosiți și concluzia trasă nu permit formarea convingerii, certe, că inculpatul a sustras produse petroliere, cum impun dispozițiile art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen. (se folosesc termenii de condens sau produs petrolier compus din condens și apă sărată) și nici nu stabilesc o valoare economică clară a bunului sustras (se menționează că un astfel de produs nu este comercializat de unitate, însă în valoarea lui, calculată pe baza unor analize de laborator, se include și taxa pe valoarea adăugată).

Sesizată cu judecarea cauzei, instanța de fond era datoare să constate că nu este stabilit în cauză dacă inculpatul a sustras „produse petroliere” sau alte bunuri și dacă aceste bunuri au valoare economică și se refolosesc în procesul tehnologic de producție. Ca atare, în sensul prevăzut de art. 287 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată prin exercitarea atribuțiilor în mod activ și în vederea aflării adevărului, trebuia să dispună efectuarea unei expertize pentru a stabili natura produsului sustras de inculpat și prejudiciul încercat de partea civilă. Evident, în funcție de concluziile expertizei urma să se procedeze și la încadrarea juridică a infracțiunii. Ca instanță devolutivă, curtea de apel avea aceeași obligație, în vederea stabilirii adevărului în cauză.

În consecință, recursul declarat de inculpat, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea efectuării unei expertize, în sensul celor mai sus menționate. Cu ocazia rejudecării cauzei se va examina și măsura confiscării speciale a autoturismului Dacia 1304, proprietatea inculpatului, în raport cu prevederile art. 111 și ale art. 118 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei nr. 110 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 254 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Buzău și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Buzău. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2004.