ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1140/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Buzău, prin sentința

penală nr. 254 din 10 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul I.G. la pedepse

de 2 ani închisoare, două luni închisoare și 4 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a

unui autovehicol neînmatriculat în circulație și fără a poseda permis de

conducere, prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. g) și alin. (3) lit. a) C.

pen., art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și art. 36 alin. (1) din

același decret, toate cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 din

același cod.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a autoutilitarei Dacia 1304, a 9 bidoane din plastic de câte 60 litri,

2 bidoane din plastic de câte 30 litri, 4 bidoane din plastic de câte 20 litri,

a unei canistre metalice de 20 litri și a unui bidon din plastic de 10 litri.

Pe baza probelor administrate, s-a

reținut că inculpatul este proprietarul unui autoturism Dacia papuc care nu

este înscris în circulație, iar el nu posedă permis de conducere pentru acest

autovehicul. La data de 1 octombrie 2002, seara, inculpatul a încărcat în

autoturism 16 bidoane din plastic și o canistră metalică și a plecat în zona

parcului Grindu, secția 8 Bragareasa, aparținând sucursalei P. Ploiești, Schela

Berca pentru a sustrage gazolină. Cu ajutorul unui furtun care era montat la un

bazin a umplut cele 17 bidoane cu condens însă, la întoarcerea spre casă a fost

depistat de organele de poliție, care au stabilit că valoarea produsului

sustras este de 2.132.448 lei.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia nr. 110 din 3 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului.

Declarând recurs împotriva acestei

decizii, inculpatul a susținut că valoarea bunului sustras nu a fost stabilită

cu certitudine și că, în realitate acest produs, condens, nu are vreo valoare

economică. În subsidiar, a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei.

Recursul declarat de inculpat este

întemeiat, potrivit celor ce urmează:

Pentru „stabilirea exactă a

caracteristicilor produsului petrolier furat”, procurorul a dispus prin

rezoluția din 2 octombrie 2002 efectuarea unei constatări științifice de către

specialiști din cadrul P. Berca, invocând dispozițiile art. 114, 115 și

următoarele C. proc. pen.

Prin adresa din dosarul de urmărire

penală, sucursala P. Ploiești, Schela Berca, comunică că produsul sustras de

inculpat este condens obținut de la sonde, care nu este comercializat de

unitate (amestec de condens și apă sărată). Se mai arată că acest condens este

separat de impurități și se folosește în procesul tehnologic de producție și că

din totalul de 705 litri produs petrolier sustras a rezultat în urma analizelor

de laborator o cantitate de 461 kg condens fără impurități, care are o valoare

totală de 3.132.448 lei (din care 500.138 lei T.V.A.).

Este de observat, în primul rând, că

adresa provenită de la partea civilă în cauză nu are valoarea probantă a unei

constatări tehnico-științifice, în sensul prevăzut de art. 112 și art. 113 C.

proc. pen., întrucât nu au fost folosite cunoștințele unui specialist sau

tehnician care funcționează pe lângă instituția de care aparține organul de urmărire

penală sau funcționează în cadrul altor organe (ea fiind semnată, printre

alții, de un economist și un jurist). În al doilea rând, termenii folosiți și

concluzia trasă nu permit formarea convingerii, certe, că inculpatul a sustras

produse petroliere, cum impun dispozițiile art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen.

(se folosesc termenii de condens sau produs petrolier compus din condens și apă

sărată) și nici nu stabilesc o valoare economică clară a bunului sustras (se

menționează că un astfel de produs nu este comercializat de unitate, însă în

valoarea lui, calculată pe baza unor analize de laborator, se include și taxa

pe valoarea adăugată).

Sesizată cu judecarea cauzei,

instanța de fond era datoare să constate că nu este stabilit în cauză dacă

inculpatul a sustras „produse petroliere” sau alte bunuri și dacă aceste bunuri

au valoare economică și se refolosesc în procesul tehnologic de producție.

Ca atare, în sensul prevăzut de art.

287 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată prin exercitarea atribuțiilor

în mod activ și în vederea aflării adevărului, trebuia să dispună efectuarea

unei expertize pentru a stabili natura produsului sustras de inculpat și

prejudiciul încercat de partea civilă. Evident, în funcție de concluziile

expertizei urma să se procedeze și la încadrarea juridică a infracțiunii.

Ca instanță devolutivă, curtea de

apel avea aceeași obligație, în vederea stabilirii adevărului în cauză.

În consecință, recursul declarat de

inculpat, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.,

este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate

și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea efectuării

unei expertize, în sensul celor mai sus menționate.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va

examina și măsura confiscării speciale a autoturismului Dacia 1304,

proprietatea inculpatului, în raport cu prevederile art. 111 și ale art. 118 C.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul I.G. împotriva deciziei nr. 110 din 3 martie 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 254 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Buzău și trimite cauza

pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 februarie 2004.