ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3729/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 617 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Iași, a fost condamnat inculpatul P.N. la un an și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate D.M.G. A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Copii Sf. Maria Iași și la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că la data de 19 mai 1999, în jurul orelor 13,00, inculpatul a observat că minorul D.M.G.

se află pe malul unui iaz împrejmuit, proprietatea inculpatului și pescuia. A observat, de asemenea, că după 30 minute, de gard s-au apropiat și minorii L.M.C. și L.I. care au rămas lângă gard, în partea din exterior. După 15 minute, inculpatul cu o armă a executat un foc spre direcția unde se aflau cei doi minori, aceștia fugind. Victima, D.M.G. a sărit gardul și a început să alerge spre deal. Inculpatul a mai efectuat câțiva pași, spre locul unde se aflau copii, a pus din nou arma la umăr și a executat al doilea foc, o parte din alice lovind minorul în cap, spate și picioare. Victima a reușit să ajungă la domiciliu după care a fost transportată pentru îngrijiri medicale. Raportul de constatare medico – legală și precizările ulterioare, concluzionează că leziunile au necesitat pentru vindecare 11 – 13 zile îngrijiri medicale și nu au fost apte de a conduce la deces.

În favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe personale atenuante, vârsta înaintată, conduita generală bună, diligență pentru acoperirea prejudiciului cauzat victimei, circumstanțe care au permis coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În termen, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și rezultatul produs, fapta nu realizează conținutul infracțiunii de tentativă de omor, ci a celei de lovire, aceasta având în vedere concluziile expertizei medico – legale. Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel și procurorul cu motivarea că împrejurările săvârșirii faptei, perseverența inculpatului în a folosi o armă de vânătoare împotriva unor minori nu justifică coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, concursul dintre circumstanțele atenuante și agravante justifică aplicarea unei pedepse mai mari.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 308 din 22 octombrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de inculpat. Declarând recurs, inculpatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive al tentativei de omor, deoarece nu a avut intenția de a ucide. Recursul nu este fondat. Situația de fapt reținută de instanțe și care a fost expusă mai sus, concordă cu probele efectuate în cauză, și anume cu declarațiile constante ale părții vătămate, coroborate cu mențiunile din actele medico – legale privitor la leziunile suferite de aceasta, cu declarațiile martorilor audiați și cu raportul de constatare tehnico – științifică întocmit cu ocazia verificării armei de vânătoare și a cartușelor folosite la executarea focului.

De asemenea, încadrarea juridică dată faptei este corespunzătoare. Este adevărat că inculpatul s-a apărat, în mod constant, că a executat focurile de armă în momentul în care se afla în interiorul curții sale, lângă poarta de acces spre iaz, crezând că este o pisică. Însă, pe de o parte, susținerile inculpatului nu sunt confirmate de nici o altă probă administrată în cauză, iar pe de altă parte, din declarațiile părții vătămate și ale martorilor L.M.C., P.M. și H.N., rezultă că inculpatul a executat focul de armă spre victimă, lângă iaz și nu din curtea sa. Tot astfel este neîntemeiată și susținerea recurentului că a săvârșit fapta fără intenția specifică infracțiunii reținute în sarcina sa.

În speță, intenția inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea faptelor; folosind o armă de vânătoare în stare de funcționare și muniție aptă de a ucide și trăgând două focuri, de la distanță mică, țintind în partea superioară a corpului victimei și producându-i leziunile reținute, inculpatul a prevăzut că prin săvârșirea acestor fapte victima ar putea să moară, și chiar dacă nu a dorit, a acceptat posibilitatea survenirii acestei urmări. În atare situație chiar dacă leziunile produse părții vătămate nu au pus în pericol viața acesteia, nu se poate reține, așa cum pretinde inculpatul, că a comis doar infracțiunea de lovire, din moment ce s-a stabilit că a acționat cu intenția manifestă de a ucide, dar nu a reușit din motive independente voinței sale.

Așadar, instanțele au dat o încadrare juridică corectă faptei reținute în sarcina inculpatului, urmând deci să se respingă susținerea acestuia cu privire la necesitatea de a i se reține în sarcina sa infracțiunea de lovire și nu tentativă la infracțiunea de omor. Hotărârile criticate, fiind, prin urmare, temeinice și legale, recursul inculpatului este nefondat și se va respinge, ca atare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 308 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2003.