ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2428/2004

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 17 iunie 2003 reclamantul R.(Ș.)C. a

chemat în judecată pe pârâta S.C. M.L.C. SRL Bacău solicitând să fie obligată

să-i plătească echivalentul în lei la data judecății a sumei de 320.000 forinți

reprezentând salariul minim pe economia națională în perioada ianuarie 2001 -

15 august 2002, drepturile bănești privind concediul de odihnă pe anii

2001-2002, contravaloarea orelor suplimentare efectuate și ⅓ din

contravaloarea vizei anuale; să-i completeze cartea de muncă la zi și să-i

restituie actele de studii în original; să-i plătească suma de 100.000.000 lei

cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a

încheiat, în luna ianuarie 2001, un contract de muncă cu pârâta prin care s-a

obligat să presteze muncă calificată pe teritoriul Ungariei. La rândul său,

pârâta s-a obligat să-i găsească loc de muncă în Ungaria și să-i plătească

lunar, în România, un salariu minim pe economia națională, să-i asigure

concediu de odihnă plătit și să suporte contravaloarea transportului și a

vizelor de ședere.

Reclamantul menționează că din 17 ianuarie 2001

a lucrat efectiv pentru S.C. P. 2000 KFT în Ungaria, firmă ce i-a asigurat

condiții de muncă și cazare. În țară, pârâta în calitate de intermediar, nu s-a

achitat de obligațiile asumate prin contractul de muncă, ceea ce l-a determinat

pe reclamant să formuleze acțiunea de față.

Tribunalul Bacău, văzând că reclamantul invocă

existența unui raport de muncă din care izvorăsc pretențiile sale, a respins

excepția de necompetență materială invocată de pârâtă mai ales că sunt

incidente cauzei dispozițiile Legii nr. 10/1972 (vechiul Cod al Muncii) pentru

perioada în litigiu (ianuarie 2001 – 15 august 2002).

Soluționând pe fond procesul, Tribunalul Bacău

prin sentința civilă nr. 496 din 19 septembrie 2003 a respins acțiunea

reclamantului R.(Ș.) C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond,

considerând că forma scrisă a contractului de muncă nu este prevăzută de lege ad

validitatem a analizat înscrisul depus de reclamant, intitulat anexă la

contractul individual de muncă din care a reținut că nu rezultă mențiuni

privind părțile contractante și nici date pentru individualizarea contractului

de muncă la care se referă.

Pârâta a negat existența unui raport de muncă

încheiat cu reclamantul și a depus la dosar două adrese emise de Inspectoratul

de Muncă Bacău ce atestă că, în evidențe, reclamantul nu figurează ca angajat

cu contract individual de muncă la S.C. M.L.C.S.R.L. Bacău. Numele

reclamantului nu se regăsește în statele de plată ale pârâtei în perioada

ianuarie 2001 - decembrie 2002.

S-a dovedit că pentru perioada 20 noiembrie 2001

– 20 noiembrie 2002, reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu S.C.S.

P. 2000 KFT din Ungaria, unde și-a desfășurat activitatea și i s-au plătit

drepturile bănești.

Ca urmare, neexistând raport de muncă, dovedit,

între reclamant și pârâtă, acțiunea a fost respinsă ca nefondată pentru toate

capetele de cerere.

În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul R.Ș.C.

Constatând că cererea de recurs îndeplinește

cerințele de formă prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., introdus

prin O.U.G. nr. 58/2003, Curtea a admis-o în principiu prin încheierea din 5

februarie 2003.

Recurentul susține în esență că hotărârea este

nelegală întrucât cauza a fost amânată la data de 24 septembrie 2003 și fără să

fie citat de instanța de fond, procesul a fost judecat la data de 17

septembrie, iar hotărârea a fost pronunțată la data de 19 septembrie 2003.

Pe fond, recurentul menționează că în mod greșit

au fost analizate actele depuse la dosar din care rezultă că a încheiat

contract individual de muncă cu intimata-pârâtă. Că figurează pe statul de

plată la nr. 71, marca 272 și nu s-a luat în considerare acest act.

Recursul declarat este nefondat.

În mod judicios, instanța de fond a reținut că

recurentul-reclamant nu a dovedit existența contractului individual de muncă

încheiat cu pârâta întrucât înscrisul denumit anexă la contractul individual de

muncă nu cuprinde date pentru identificarea contractului de muncă și părțile

contractante. Concluzia este consolidată de adresele emise de Inspectoratul

Teritorial de Muncă Bacău, din care rezultă că recurentul nu figurează angajat

cu contract individual de muncă sau convenție civilă la societatea intimată, contract

ce trebuia înregistrat conform Legii nr. 130/1999 la inspectorat.

Mai mult, dacă exista un contract de muncă,

atunci un exemplar, în mod obligatoriu, trebuia să se afle în posesia

recurentului, ori acesta nu a putut produce o asemenea probă.

Față de această situație celelalte susțineri nu

prezintă relevanță în cauză.

Este neîntemeiată și critica referitoare la

judecarea procesului la o altă dată decât cea la care s-a pronunțat hotărârea

deoarece din încheierea ședinței din data de 10 septembrie 2003, rezultă că

procesul s-a amânat la data de 17 septembrie 2003 și nu la data de 24

septembrie 2003, cum susține recurentul, care a fost prezent la proces în data

de 10 septembrie 2003 și nu mai trebuia citat la termenul acordat.

Încheierea de ședință face dovada celor

consemnate, fiind un înscris cu caracter autentic împotriva căruia, partea ce-i

tăgăduiește conținutul se poate înscrie în fals, ceea ce în cauză nu s-a

întâmplat.

Față de cele ce preced și în baza art. 312 C. proc.

civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.(Ș.)C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul R.(Ș.)C.

împotriva sentinței civile nr. 496 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Bacău,

secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2004.