ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2004

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 30

aprilie 2002 sub nr. 5286 pe rolul Tribunalului Timiș, E.H. în contradictoriu

cu Primăria Municipiului Timișoara, a formulat contestație împotriva

dispoziției nr. 409 din 2 aprilie 2002, prin care i s-a respins cererea

cuprinsă în notificarea prin care a solicitat restituirea imobilului situat în

Timișoara, solicitând instanței:

- anularea acestei dispoziții, precum și

obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.

În motivarea acțiunii

reclamanta arată că s-a reținut greșit în dispoziția nr. 409/2002 a cărei

anulare o solicită, că ea nu are calitate de moștenitoare a fostului proprietar

tabular al imobilului în litigiu, deși prin certificatul de calitate

succesorală atașat notificării a făcut dovada calității sale de moștenitoare .

Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr.

708 din 9 iulie 2002 a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că unicul proprietar al imobilului în litigiu R.R. a

decedat la data de 25 octombrie 1982 iar succesiune rămasă după acesta nu a

fost dezbătută.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia

civilă nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a respins apelul ca nefondat, reținând că

fiind vorba de succesiuni succesive, reclamanta trebuia să facă dovada că

antecesoarea sa a acceptat expres sau tacit succesiunea după soț, această

dovadă nefiind făcută însă în cauză.

Instanța de apel a mai reținut că

reclamanta nefăcând dovada că este moștenitoarea fostului proprietar tabular nu

poate beneficia de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în

sensul că prin cererea de restituire este repusă în dreptul de acceptare a

succesiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta invocând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C.proc.civ., cu aplicarea art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că

imobilul în litigiu situat în Timișoara, înscris în CF 8070 nr. 17061 a fost

proprietatea tabulară a lui R.R.de la care a fost preluat în proprietatea

statului prin Decretul nr. 92/1950.

De menționat că soția titularului

dreptului de proprietate R.M. nu era și ea proprietară tabulară a acestui imobil.

La data de 25 octombrie 1982 R.R. a

decedat, ultimul domiciliu al acestuia fiind Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 2023 din 28

martie 1991 a Judecătoriei Timișoara, s-a dispus înfierea cu efecte depline a

reclamantei de către R.M.

Prin testamentul autentificat din 4 iunie

1990 R.M. testează reclamantei dreptul litigios asupra imobilului.

La data de 4 ianuarie 1992 decedează R.M.

De mențoionat că la dosarul cauzei există

un certificat de calitate de moștenitor din 9 mai 1995 – dosar 1260 al fostului

Notariat de Stat județean Timiș, în care se arată că R.M. în calitate de soție

supraviețuitoare este moștenitoarea în cotă de 1/1 a lui R.R., iar aceasta la

rândul său a fost moștenită de fiica sa, reclamanta din această cauză.

Deși certificatul se afla depus la dosar

și despre existența sa se face mențiune chiar în notificarea adresată unității

deținătoare, instanța de fond nu se pronunță asupra lui, cu toate că acesta

putea avea o influiență hotărâtoare privind soluționarea cauzei.

Instanța de apel procedează în același

mod: cu toate că în ședința publică din 10 octombrie 2002 „din oficiu, constată

necesitatea atașării dosarului notarial 1260/1995 în care s-a eliberat

certificatul de calitate de moștenitor pe numele reclamantei” dispunând acordarea

unui termen în acest scop, în ședința din 7 noiembrie revine asupra acestei

dispoziții.

În considerentele deciziei instanța de

apel nu se pronunță în legătură cu certificatul de calitate de moștenitor și

reține că soția supraviețuitoare a titularului dreptului de proprietate, nu a

dezbătut succesiunea după soțul său și nici nu a făcut acte de acceptare tacită

a succesiunii, concluzionând că pe cale de consecință reclamanta nu este

moștenitoarea proprietarului tabular al imobilului în litigiu.

Pentru considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite

recursul, a casa atât decizia pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara cât

și sentința pronunțată de Tribunalul Timiș.

Cauza va fi trimisă spre rejudecare,

acestei din urmă instanțe, care urmează a avea în vedere considerentele mai

înainte enunțate a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de E.H.

împotriva deciziei nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Casează menționata decizie, precum și

sentința nr. 708 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Timiș.

Trimite cauza pentru rejudecarea

fondului, aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2004.