ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2002 sub nr. 5286 pe rolul Tribunalului Timiș, E.H. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timișoara, a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 409 din 2 aprilie 2002, prin care i s-a respins cererea cuprinsă în notificarea prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Timișoara, solicitând instanței: - anularea acestei dispoziții, precum și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că s-a reținut greșit în dispoziția nr. 409/2002 a cărei anulare o solicită, că ea nu are calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu, deși prin certificatul de calitate succesorală atașat notificării a făcut dovada calității sale de moștenitoare . Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 708 din 9 iulie 2002 a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că unicul proprietar al imobilului în litigiu R.R. a decedat la data de 25 octombrie 1982 iar succesiune rămasă după acesta nu a fost dezbătută. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a respins apelul ca nefondat, reținând că fiind vorba de succesiuni succesive, reclamanta trebuia să facă dovada că antecesoarea sa a acceptat expres sau tacit succesiunea după soț, această dovadă nefiind făcută însă în cauză. Instanța de apel a mai reținut că reclamanta nefăcând dovada că este moștenitoarea fostului proprietar tabular nu poate beneficia de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că prin cererea de restituire este repusă în dreptul de acceptare a succesiunii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., cu aplicarea art. 306 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. Recursul este fondat. Este de reținut în primul rând că imobilul în litigiu situat în Timișoara, înscris în CF 8070 nr. 17061 a fost proprietatea tabulară a lui R.R.de la care a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950. De menționat că soția titularului dreptului de proprietate R.M. nu era și ea proprietară tabulară a acestui imobil. La data de 25 octombrie 1982 R.R. a decedat, ultimul domiciliu al acestuia fiind Timișoara. Prin sentința civilă nr. 2023 din 28 martie 1991 a Judecătoriei Timișoara, s-a dispus înfierea cu efecte depline a reclamantei de către R.M. Prin testamentul autentificat din 4 iunie 1990 R.M. testează reclamantei dreptul litigios asupra imobilului.

La data de 4 ianuarie 1992 decedează R.M. De mențoionat că la dosarul cauzei există un certificat de calitate de moștenitor din 9 mai 1995 – dosar 1260 al fostului Notariat de Stat județean Timiș, în care se arată că R.M. în calitate de soție supraviețuitoare este moștenitoarea în cotă de 1/1 a lui R.R., iar aceasta la rândul său a fost moștenită de fiica sa, reclamanta din această cauză. Deși certificatul se afla depus la dosar și despre existența sa se face mențiune chiar în notificarea adresată unității deținătoare, instanța de fond nu se pronunță asupra lui, cu toate că acesta putea avea o influiență hotărâtoare privind soluționarea cauzei.

Instanța de apel procedează în același mod: cu toate că în ședința publică din 10 octombrie 2002 „din oficiu, constată necesitatea atașării dosarului notarial 1260/1995 în care s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor pe numele reclamantei” dispunând acordarea unui termen în acest scop, în ședința din 7 noiembrie revine asupra acestei dispoziții. În considerentele deciziei instanța de apel nu se pronunță în legătură cu certificatul de calitate de moștenitor și reține că soția supraviețuitoare a titularului dreptului de proprietate, nu a dezbătut succesiunea după soțul său și nici nu a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii, concluzionând că pe cale de consecință reclamanta nu este moștenitoarea proprietarului tabular al imobilului în litigiu.

Pentru considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa atât decizia pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara cât și sentința pronunțată de Tribunalul Timiș. Cauza va fi trimisă spre rejudecare, acestei din urmă instanțe, care urmează a avea în vedere considerentele mai înainte enunțate a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de E.H. împotriva deciziei nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează menționata decizie, precum și sentința nr. 708 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Timiș. Trimite cauza pentru rejudecarea fondului, aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.