ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5091/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185 din 27 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul P.F.C., privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 487 din 13 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 4139 din 3 octombrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, ca neîntemeiată. Petiționarul a fost condamnat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, condamnatul P.F.C. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 487 din 13 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că mama sa este bolnavă și locuiește într-un imobil aflat într-o stare avansată de degradare, ce necesită reparații urgente. În cauză s-a efectuat o anchetă socială din care a rezultat că părinții condamnatului locuiesc într-un imobil format din două camere. Din aceeași anchetă socială rezultă că mama condamnatului este bolnavă de T.B.C. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 227 din 24 aprilie 2003. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a fost declarat recurs, de către inculpat, care a solicitat admiterea acestuia, iar pe fond, întreruperea executării pedepsei, motivat de faptul că imobilul în care locuiesc părinții săi, este într-o stare avansată de degradare.

Recursul este nefondat. Este riguros exact că din probele administrate în cauză, mai precis, din ancheta socială efectuată, rezultă că familia condamnatului are o situație materială precară, însă aceasta este preexistentă arestării sale. În aceste condiții rezultă că instanța de fond a apreciat corect și, pe cale de consecință, că instanța de apel, a menținut judicios aprecierea, respingându-se, în acest fel, cererea de întrerupere a executării pedepsei, situația invocată de petent, nefiind o „împrejurare specială”, de natură a justifica întreruperea pedepsei. Așa fiind, Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat și a-l respinge, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul P.F.C. împotriva deciziei penale nr. 227 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.