ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2004

Asupra recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.518 din 29 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală a

respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată

de condamnatul D.F. în temeiul dispozițiilor art.455 raportat la art.453 lit.c C.pen.

Petiționarul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300.000 lei din care

150.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul

Ministerului Justiției.

S-a

reținut că petiționarul D.F. se află în executarea unei pedepse de 8 ani  și 6

luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.358 din 29 iunie 1996 de

Tribunalul București, secția I penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art.20 raportat la art.174 – 175 lit.a, i C.pen.

Hotărârea

judecătorească a rămas definitivă prin decizia penală nr.1698 din 18 aprilie

2000 a Curții Supreme de Justiție.

Condamnatul

și-a motivat cererea de întrerupere a executării prin situația grea a familiei

sale, lipsa veniturilor materiale și starea precară a sănătății unuia din cei

doi copii minori.

Instanța

de fond a reținut că, potrivit anchetei sociale efectuate de Consiliul local al

sectorului 2  București, membrii majori ai familiei condamnatului nu lucrează,

dar dispun de condiții materiale de viață bune, apartamentul cu patru camere

fiind mobilat modern și dotat cu aparatură electrocasnică. Întrucât s-a

constatat că executarea pedepsei închisorii de către condamnat nu este de

natură să determine consecințe grave asupra familiei acestuia, cererea

formulată a fost respinsă.

Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr.379 din 3 iulie

2003, a respins ca nefondat apelul condamnatului și l-a obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, din care 150.000 lei

– onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Condamnatul

a declarat recurs, solicitând admiterea cererii sale și întreruperea

executării pedepsei pentru a rezolva problemele materiale ale familiei sale,

precum și pe cele de natură medicală pe care le are.

Examinând

recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este

întemeiat.

Din

analiza motivelor invocate de condamnatul – recurent rezultă că în cauză nu

sunt întrunite cerințele art.453 lit.c C.proc.pen.

Familia

condamnatului dispune de mijloace materiale de trai și de posibilitatea de a și

le procura, astfel că executarea pedepsei de către condamnat nu este de natură

să provoace consecințe grave existenței membrilor săi.

Motivele

de ordin medical invocate de condamnat în recurs nu au constituit temeiul

prezentei cereri de întrerupere a executării pedepsei și nu sunt dovedite,

astfel că nu pot face obiectul acestui recurs.

Așa

fiind, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat conform art.385

15

pct.1 lit.b C.proc.pen.

Văzând

și dispozițiile art.192 alin.2 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F. împotriva deciziei penale

nr.379/A din 3 iulie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.

Obligă

pe recurent

la plata

sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.