ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5702/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 240 din 11 iunie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul V.C.O. a fost condamnat la următoarele pedepse: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul de droguri, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului grațierii și a suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 636/2002 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 878/2002 a Tribunalului Prahova, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea stabilită prin prezenta sentință, în total 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 29 februarie 2004, la zi. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a șase comprimate de metadonă, depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În noaptea de 28 februarie 2004, organele de urmărire penală au găsit asupra inculpatului V.C.O.

12 comprimate de metadonă, alte trei comprimate fiind consumate anterior de făptuitor. Raportul de constatare tehnico – științifică întocmit în cauză de Laboratorul de analize fizico – chimice droguri din cadrul I.G.P. a concluzionat că aceste comprimate conțin substanța activă metadonă (sintalgon), drog de mare risc. Inculpatul a oferit altor persoane țigări cu cannabis, punându-și la dispoziție locuința sa din București celor care le-au consumat. Situația de fapt și vinovăția inculpatului V.C.O. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză; procesul – verbal de sesizare din oficiu, proces – verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procese – verbale și rapoarte de constatare tehnico – științifică, declarațiile martorilor Z.P., I.L.I., G.V.M., B.G.M., M.M.M., declarațiile inculpatului care a recunoscut numai consumul de droguri de mare risc.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că faptele reținute în sarcina sa nu sunt dovedite, iar inculpatului nu i s-a admis cererea de probatorii formulată. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 383 din 6 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă la zi. Apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200.000 lei către stat. Inculpatul V.C.O. a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, restituirea cauzei instanței de fond spre rejudecare în vederea administrării probelor solicitate de inculpat și interpretării juste a materialului probator administrat.

În subsidiar, prin motivele de recurs invocate oral, inculpatul a criticat hotărârile judecătorești cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate și greșita aplicare a Legii nr. 543/2002. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 14, 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit corect situația de fapt și au reținut în mod just vinovăția inculpatului V.C.O., dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică legală și temeinică. Inculpatul a recunoscut consumul a trei comprimate metadonă (sintalgon), precum și faptul că asupra sa s-au găsit alte 12 tablete conținând același drog de mare risc.

Afirmațiile sale sunt confirmate de procesul – verbal de constatare a infracțiunii flagrante și de declarațiile martorilor Z.P., I.L.I. Activitatea inculpatului V.C.O. de a trafica droguri de risc și de a-și pune locuința la dispoziție pentru consumul de droguri a fost descrisă de martorii audiați în cauză, mulți dintre ei beneficiari ai stupefiantelor oferite de acesta (Z.P., I.L.I., G.V.M., M.M.M., B.G.M.). În fața instanței de judecată, martorii Z.P. și I.L.I. au revenit asupra declarațiilor făcute în cursul urmăririi penale, retractarea nefiind însă motivată, astfel că instanța de fond în mod corect a înlăturat-o ca nesinceră. Inculpatul a solicitat instanței de judecată proba cu doi martori pe situația de fapt pentru a se stabili dacă pastilele aparțineau sau nu inculpatului, relații de la Spitalul de Urgență București privind starea sănătății sale și opinia unui specialist privind timpul în care sunt depistabile efectele drogului sintalgon în organismul uman.

Instanța de judecată a apreciat că probele solicitate nu sunt utile și pertinente soluționării cauzei, materialul probator administrat fiind suficient pentru stabilirea adevărului. Curtea constată că administrarea probelor solicitate de inculpatul V.C.O. nu era concludentă și utilă soluționării legale și temeinice a cauzei, materialul probator existent la dosar fiind îndestulător și pe deplin lămuritor asupra situației de fapt și vinovăției inculpatului. Pentru aceste motive, Curtea constată că în cauză nu se impune trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare, cercetarea judecătorească fiind completă, iar vinovăția inculpatului pe deplin stabilită. Aplicarea prevederilor Legii nr. 543/2002 privind revocarea grațierii pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul V.C.O.

prin sentința penală nr. 636 din 28 februarie 2002 a Judecătoriei Ploiești pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat s-a făcut în mod legal, noua infracțiune fiind comisă în termenul de încercare prevăzut de actul de clemență. Cât privește modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului V.C.O., Curtea constată că acesta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen. Instanța de judecată a dat eficiența cuvenită criteriilor referitoare la pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite, la persoana inculpatului care este recidivist și care a avut o atitudine procesuală nesinceră. În aceste împrejurări, Curtea constată că numai pedeapsa aplicată în cuantumul și modalitatea stabilită este în măsură să asigure realizarea scopului coercitiv – educativ al sancțiunii penale, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen.

și resocializarea inculpatului. Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Timpul reținerii și arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 29 februarie 2004 la 3 noiembrie 2004. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 383 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 29 februarie 2004 la 3 noiembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2004.