ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3365/2003

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O.D. SRL Chitila le-a chemat în judecată pe pârâtele F.P.S., Direcția Teritorială București, și SC L.F. Militari SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să le oblige pe acestea să-i vândă, prin negociere directă și cu prioritate, terenul pe care se află activele pârâtei SC L.F. Militari SA, pe care le-a cumpărat și achitat începând cu anul 1996. Prin sentința civilă nr. 379 din 22 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă. În conformitate cu mențiunile cuprinse în practicarea hotărârii, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei F.P.S.

Pe fond, a reținut că, în mod neîntemeiat, reclamanta a susținut că prețul plătit pentru activele cumpărate include și prețul terenului. A mai reținut, de asemenea, că reclamanta a depus la dosar un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele societății pârâte, însă nu rezultă că acest certificat se referă la terenurile deținute de pârâtă, cum, de altfel, nu rezultă nici din procesul-verbal de licitație și, oricum, prin notificarea aflată la dosarul de fond, reclamanta a contestat valabilitatea titlului de proprietate. Prin decizia civilă nr. 1351 din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, obligând-o pe apelantă la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, stabilind că, din actele dosarului, nu rezultă dacă titlul de proprietate se referă și la terenurile pe care se află activele, iar obligația asumată de pârâtă, de a vinde terenul, nu dă dreptul instanței de a dispune obligarea sa la vânzare, trecând peste voința acesteia de a contracta, astfel că apelanta-reclamantă are, împotriva intimatei-pârâte, o eventuală acțiune în despăgubiri, rezultată din încălcarea dreptului său la preemțiune, încălcare care nici nu a avut loc, întrucât terenul nu a fost înstrăinat. A reținut, ca atare, că greșit s-a susținut că hotărârea instanței de fond nu ar fi motivată, iar cât privește critica referitoare la refuzul instanței de a introduce în cauză pe A.P.A.P.S.

București s-a apreciat ca fiind întemeiată, atât timp cât reclamanta a fost de acord cu admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a F.P.S., A.P.A.P.S. fiind succesoarea acestuia. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea sau modificarea ambelor hotărâri și obligarea intimatelor-pârâte la a face, respectiv, la a întocmi actul de vânzare pentru terenul de 12.608 mp – așa cum prevede legea specială în baza căreia a cumpărat activele.

În motivarea recursului său, reiterând critici exprimate și în apel, reclamanta susține, în esență, că greșit i-a fost respinsă acțiunea ca nefondată, fără ca prima instanță să intre în cercetarea fondului, deși acțiunea sa este justificată, iar obligația de a face a celor două pârâte a fost dovedită, astfel încât se impune rejudecarea cauzei, ea fiind în măsură să prezinte ca probe încă și alte înscrisuri, acte noi, despre existența cărora a luat cunoștință între timp (art. 305 C. proc. civ.). Recursul este fondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: În ce privește susținerile vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a F.P.S.

și refuzul instanței de fond de a introduce în cauză A.P.A.P.S. București, se constată că o critică a deciziei curții de apel, fundamentată pe aceste aspecte, nu este întemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii pronunțate de prima instanță (dosar fond), reclamanta a fost de acord cu admiterea acestei excepții, A.P.A.P.S. fiind succesoarea F.P.S. și fiind citată în apel, în conformitate cu art. 294 C. proc. civ., în calitate de intimată. De asemenea, se mai constată și că tribunalul, înainte de a trece la dezbaterea fondului cauzei, s-a pronunțat mai întâi asupra excepției calității procesuale pasive a F.P.S., pe care a admis-o, cu motivarea că obiectul cauzei îl constituie vânzarea de active și nu de acțiuni, așa încât soluția pronunțată, în ce privește excepția invocată, putea fi atacată odată cu fondul cauzei și A.P.A.P.S., succesoarea F.P.S.

nu a formulat apel și nici recurs. Neîntemeiată este și excepția privind nemotivarea hotărârii primei instanțe și corect a fost respinsă de instanța de apel. Privitor la fondul cauzei, recursul este întemeiat, deoarece, într-adevăr, ambele instanțe au calificat și interpretat greșit prevederile art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare, încheiat de părți la data de 21 mai 1996, ca fiind o clauză de preemțiune în baza căreia reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la a-i vinde terenul pe care se află activele cumpărate prin contractul menționat. În realitate, clauza inserată la art. 5 din contract (dosar fond) echivalează cu un antecontract de vânzare-cumpărare privind terenul pe care se află activele vândute, deoarece se specifică clar că acesta, după obținerea titlului de proprietate, de către SC L.F.

SA Militari va fi vândut către reclamanta SC O.D. SRL Chitila. De asemenea, având în vedere și susținerile cuprinse în procesul-verbal de licitație, încheiat la 7 mai 1996, rezultă cert și o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, părțile obligându-se reciproc, sub condiție suspensivă, în sensul că terenul în discuție, pe care sunt amplasate cele două active, va face obiectul unui contract de închiriere până la primirea actului de proprietate de către SC L.F. SA Militari, după care se va negocia vânzarea terenului adjudecătorului la prețurile zilei, iar condiția suspensivă s-a îndeplinit, așa cum s-a demonstrat, prin depunerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC L.F.

SA Militari asupra terenului în suprafață de 12.608 00 mp (dosar fond). În concluzie, atâta timp cât există o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care părțile se obligă reciproc, prețul este determinat sau determinabil, bunul, de asemenea, determinabil și condiția suspensivă s-a realizat prin obținerea certificatului de proprietate pentru teren, se reține că sunt îndeplinite cerințele pentru a obliga părțile să negocieze în vederea încheierii contractului pentru teren și, în consecință, se va admite recursul declarat de reclamanta SC O.D. Chitila, vor fi casate decizia curții de apel și sentința tribunalului și se va trimite cauza spre a fi cercetată pe fond Tribunalului București, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC O.D. Chitila jud. Ilfov. Casează decizia nr. 1351 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și sentința civilă nr. 379 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului București și trimite cauza, spre soluționare, Tribunalului București, secția comercială, în fond. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 8 iulie 2003.