ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2292/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2292/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2002 la Curtea de Apel București S.T. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2337 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, solicitând anularea acestei hotărâri și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat. În motivarea contestației, se arată că cel în cauză nu a fost citat legal pentru termenul la care pricina a fost judecată și în consecință în mod greșit i s-a anulat ca netimbrat recursul declarat împotriva deciziei nr. 983 din 22 mai 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Se susține și că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la actele depuse la dosar.
Prin decizia nr. 331 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare, avându-se în vedere că nu sunt incidente în speță cazurile limitativ prevăzute pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. S-a reținut că procedura de citare pentru termenul de fond, a fost corect îndeplinită, cu respectarea cerințelor art. 92 alin. (4) C. proc. civ. Ca urmare, nu s-a putut trece la cercetarea fondului, întrucât nu se satisfăcuse obligația legală de plată anticipată a taxei de timbru, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a declarat recursul de față, în condițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 9 și 10 teza 1 C. proc.
civ., susținându-se că instanța trebuia să examineze cauza sub toate aspectele, nefiind limitat dreptul său la motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ., că hotărârea pe care o contestă a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin. (2) C. proc. civ., că înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului. În concluzie, solicită prin recursul de față, să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui teren, identificat prin planul cadastral anexat. Recursul de față este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Așa cum rezultă din cele redate, contestația în anulare ce formează obiectul pricinii de față este îndreptată împotriva deciziei nr. 331 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizie irevocabilă, potrivit art. 377 pct. 4 C. proc.
civ., fiind o hotărâre dată în recurs. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Prin urmare, de vreme ce hotărârea ce formează obiectul contestației este irevocabilă, rezultă că și hotărârea dată în contestație în anulare este de asemenea irevocabilă. Așa fiind, rezultă că hotărârea în discuție nu este susceptibilă de recurs, astfel că urmează a fi respinsă ca inadmisibilă această cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul S.T. împotriva deciziei nr. 331 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.