ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3265/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA a chemat-o în

judecată pe pârâta SC P.F. SRL București și a solicitat, ca, prin sentința care

se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 31.206.050 lire italiene,

contravaloare marfă, la 2.657.216 lire italiene dobândă și la cheltuieli de

judecată, cu motivarea că i-a livrat pârâtei marfă, conform contractului și că

prețul din factura nr. 291 din 7 mai 1999 nu a fost decontat.

Tribunalul București, prin sentința nr.

2621, pronunțată la 3 aprilie 2001, a admis acțiunea și a obligat-o pe

reclamantă la plata sumei de 31.206.650 lire italiene, reprezentând

contravaloare marfă și la 2.657.216 lire italiene, în echivalent lei la cursul

B.N.R. din ziua plății, reprezentând dobânda legală calculată pe perioada 21

iunie 1999 - 21 noiembrie 2000.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că pretențiile reclamantei au fost dovedite cu înscrisurile anexate

acțiunii și, ca urmare, a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 969, 970

alin. (1), art. 1073 și 1088 C. civ. și art. 43 C. com.

Apelul declarat de pârâta SC P.F. SRL

București, împotriva sentinței fondului, a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea

de Apel București, secția comercială, care, prin decizia nr. 1033, pronunțată

la data de 18 iunie 2001, a reținut că apelanta nu a achitat taxa judiciară de

timbru și timbrul judiciar, devenind astfel aplicabile prevederile art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei nr. 1033,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs

pârâta SC P.F. SRL București, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin.

(7) și a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

anularea apelului, ca netimbrat, fiind apreciată de recurent ca o lipsă a

motivării.

Cu privire la taxa judiciară de

timbru, recurenta a considerat că a fost determinată greșit, întrucât a

contestat 46.167 lire italiene, care reprezintă 600.000 lei, taxa de timbru

aferentă fiind de 5.500 lei.

A mai precizat recurenta că,

împotriva modului de determinare a cuantumului taxei de timbru, a formulat

contestație pe care a depus-o la serviciul de registratură și că instanța avea

obligația să se pronunțe asupra acestei cereri.

Omisiunea instanței, de a se

pronunța cu privire la excepția de netimbrare, a fost încadrată de recurentă în

motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ.

Potrivit calculului său, dobânda

este de 2.611.049 lire italiene și nu de 2.657.216 lire italiene, prin urmare,

diferența contestată este de 46.167 lire italiene, echivalentul a 600.000 lei,

sumă pe care instanța a acordat-o nejustificat.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7)

C. proc. civ. este nefondat, întrucât, din cuprinsul deciziei recurate, rezultă

motivele pe care se sprijină, cât și dispozițiile legale ce au fost nesocotite

de pârâtă, care nu a achitat taxa de timbru anticipat și nici până la primul

termen de judecată, așa cum dispune art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997.

Până la primul termen de judecată,

așa cum s-a arătat, nu s-au depus dovezile de plată a taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar și nici contestația referitoare la cuantumul taxei

judiciare. Această contestație a fost înregistrată după pronunțarea deciziei

prin care a fost anulat, ca netimbrat, apelul.

Rezultă că instanța s-a oprit asupra

excepției de netimbrare și a aplicat corect dispozițiile art. 20 alin. (3) din

legea mai sus citată, astfel că și motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C.

proc. civ., pe care l-a invocat recurenta, este nefondat.

Este necontestat faptul că pârâta,

în apelul său, a precizat că nu critică obligarea sa la plata sumei ce i-a fost

facturată, dar, la pct. 2 din motive, consideră că instanța a acordat altceva

decât a solicitat intimata în cererea introductivă, motivat de faptul că suma

s-a acordat într-o altă monedă.

Această critică constituie o

contestare a primului capăt de cerere, așa încât, la determinarea cuantumului

taxei judiciare de timbru, s-a avut în vedere și primul capăt din petitul

acțiunii.

Din acest punct de vedere, faptul că

pârâta a precizat că motivul „nu este evaluabil în bani”, nu prezintă relevanță

pentru încadrarea corectă a cererii în scopul determinării taxei judiciare de

timbru.

În cazul căilor de atac, legea

timbrului precizează expres cererile neevaluabile în bani, așa încât, nici din

acest punct de vedere nu putea fi reținută susținerea pârâtei apelante.

În consecință, nu sunt motive de

netemeinicie și nelegalitate care să atragă modificarea sau casarea deciziei

pronunțate în apel, astfel că, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC P.F. SRL București, împotriva deciziei nr. 1033 din 18 iunie 2001 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 iulie 2003.