ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4877 din 12 septembrie 2000 Tribunalul București, secția comercială a admis acțiunea reclamantei SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I.W. SRL cu sediul social în Craiova județul Dolj, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 39.331.800 lire italiene, reprezentând contravaloare marfă, la 39.311.717 lire italiene reprezentând penalități plus cheltuieli de judecată de 29.920.383 lei, iar valuta în echivalent în lei la data plății. De asemenea a fost anulată cererea reconvențională ca insuficient timbrată.

Instanța de fond a reținut că în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 30 august 1999, reclamanta a livrat pârâtei marfă, care nu a fost achitată integral, rămânând o diferență de preț de 39.331.800 lire italiene, iar pentru neplata la termenele scadente, s-a convenit prin art. 8 plata penalităților de 0,5 % pe zi de întârziere. Cererea reconvențională a fost anulată ca insuficient timbrată, având în vedere că la 23 mai 2000 instanța a pus în vedere pârâtei-reclamante să timbreze această cerere la valoarea pretențiilor de 900.000.000 lei, respectiv cu 27.645.000 lei, precum și timbru judiciar în valoare de 50.000 lei, obligație pe care nu a realizat-o. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2001 a admis apelul formulat de pârâta SC I.W.

SRL Craiova împotriva sentinței civile nr. 4877 din 12 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că în mod greșit s-a dispus anularea cererii reconvenționale ca insuficient timbrată, deoarece la dosar fond se află dovada achitării taxei de timbru, cu chitanță în valoare de 27.645.000 lei și anexat timbru judiciar de 50.000 lei. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3687 din 29 mai 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 50 din 16 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, cu argumentarea că în mod justificat s-a dispus desființarea hotărârii tribunalului sub aspectul soluționării cererii reconvenționale, fiind plătită taxa de timbru și timbrul judiciar.

Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 12507 din 16 noiembrie 2004 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC M.S. SRL cu sediul social în Italia, prin mandatar SC M.R.I.E. SRL București în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC I.W. SRL Craiova, prin aceea că a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 20.313,18 euro (echivalentul a 39.331.800 lire italiene) reprezentând rest de preț neachitat și la suma de 20.302,8 euro (echivalentul a 39.311.717 lire italiene) reprezentând penalități de întârziere. A mai fost obligată pârâta-reclamantă și la plata sumei de 174.870.385 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.

De asemenea a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată. În fundamentarea acestei soluții s-a apreciat că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 1999 reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 10.006 kg de materie primă poliuretanică, în valoare totală de 52.131.800 lire italiene. Marfa a fost livrată cu scrisoarea de transport internațional de mărfuri, pârâta confirmând primirea mărfii. Reclamanta a emis factura din 15 septembrie 1999 din care pârâta a achitat la data de 10 noiembrie 1999 suma de 12.800.000 lire italiene. Din analiza probelor nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de pârâta-reclamantă și calitatea necorespunzătoare a materiei prime furnizate. Pârâta-reclamantă nu a sesizat nici un fel de viciu calitativ sau cantitativ al mărfii livrate în termenul prevăzut în contract și nici nu a putut dovedi că în prelucrarea materiei prime a respectat toate instrucțiunile producătorului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 593 din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC I.W. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 12.507 din 16 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială. Instanța de apel a stabilit că au fost respectate de instanța de fond dispozițiile legale privind rolul activ al judecătorului. La termenul de judecată din 24 iunie 2003 a fost admisă efectuarea unei expertize contabile și s-a respins proba cu expertiză tehnică, avându-se în vedere că obiectivele acestei probe nu concordau cu apărările pârâtei din întâmpinare, de altfel prin care se solicitau daune pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, fără a se face referire la viciile ascunse ale mărfurilor livrate.

Deși prin cererea de apel s-a solicitat completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice, fără a se indica specialitatea, apărătorul apelantei nu s-a mai prezentat pentru a-și susține cererea. S-a constatat că nici nu ar mai fi utilă efectuarea unei asemenea expertize după aproape 5 ani de la livrarea materiei prime, care avea termen de garanție limitat la 3 luni și care ulterior a fost supusă prelucrării chimice, fiind transformat în produse finite. Expertiza contabilă efectuată în cauză a pus în lumină existența unui prejudiciu pentru apelantă, rezultat din valorificarea materiei prime fără a se putea însă stabili legătura de cauzalitate cu presupusele vicii ascunse ale materiei prime livrate.

Împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a promovat recurs pârâta SC I.W. SRL Craiova, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectele că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, s-au încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului atunci când s-a respins proba efectuării unei expertize tehnice de specialitate, au fost reținute în motivare împrejurări nereale, a fost interpretat greșit actul dedus judecății, schimbată natura ori înțelesul vădit al acestuia, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL Craiova, pentru următoarele considerente. Instanțele judecătorești anterioare, în fond după casare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, modalitățile și termenele de plată, achitarea taxelor vamale și a T.V.A. - ului, transportul și condițiile de livrare, recepție, precum și regimul sancționator care poate interveni atunci când nu sunt respectate clauzele contractuale.

Amplu documentat și bine argumentat, în esență, s-a apreciat că pârâta nu a făcut dovada conform art. 1169 C. proc. civ. că reclamanta ar fi cunoscut viciile lucrului vândut, conform art. 1356 C. civ.) respectiv existența unei situații de dol. În speță nu se impunea efectuarea unei expertize tehnice de un inginer chimist, având ca obiectiv dacă la recepționarea mărfii se puteau observa viciile materialelor livrate de reclamant, dacă parametrii erau corespunzători și dacă lotul mai putea fi utilizat și dacă marfa trebuia tratată chimic, deoarece livrarea a fost efectuată la data de 21 septembrie 1999, termenul de valabilitate era depășit la momentul expertizei și materia primă era deja folosită.

De remarcat că instanțele judecătorești au dat eficiență juridică dispozițiilor cuprinse în art. 129 C. proc. civ., prin aceea că rolul activ manifestat de judecător a fost efectiv, s-au respectat în egală măsură toate drepturile procesuale ale părților, s-a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, a stabilirii unei situații de fapt și de drept reale, fără însă a se substitui îndatoririi părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului. Este de necontestat că obligația cumpărătorului, așa cum este stipulat în art. 7 din contractul părților, constă în aceea de a face recepția cantitativă și calitativă a mărfii în termen de 5 zile de la data livrării și eventualele probleme se vor comunica imediat și în scris vânzătorului la scadența celor 5 zile, împrejurări interpretate corect în toate fazele procesuale.

Pentru aceste rațiuni juridice urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL cu sediul social în Craiova, împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinite nici una din condițiile prevăzute din condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta SC I.W. SRL la plata sumei de 1456 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată de 1456 RON către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 februarie 2006.