ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4877 din 12

septembrie 2000 Tribunalul București, secția comercială a admis acțiunea

reclamantei SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL în contradictoriu cu

pârâta SC I.W. SRL cu sediul social în Craiova județul Dolj, în sensul că a

obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 39.331.800 lire italiene,

reprezentând contravaloare marfă, la 39.311.717 lire italiene reprezentând

penalități plus cheltuieli de judecată de 29.920.383 lei, iar valuta în

echivalent în lei la data plății. De asemenea a fost anulată cererea

reconvențională ca insuficient timbrată.

Instanța de fond a reținut că în

baza actului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 30 august

1999, reclamanta a livrat pârâtei marfă, care nu a fost achitată integral,

rămânând o diferență de preț de 39.331.800 lire italiene, iar pentru neplata la

termenele scadente, s-a convenit prin art. 8 plata penalităților de 0,5 % pe zi

de întârziere.

Cererea reconvențională a fost

anulată ca insuficient timbrată, având în vedere că la 23 mai 2000 instanța a

pus în vedere pârâtei-reclamante să timbreze această cerere la valoarea

pretențiilor de 900.000.000 lei, respectiv cu 27.645.000 lei, precum și timbru

judiciar în valoare de 50.000 lei, obligație pe care nu a realizat-o.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2001 a admis apelul

formulat de pârâta SC I.W. SRL Craiova împotriva sentinței civile nr. 4877 din 12

septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu motivarea că în mod greșit s-a dispus anularea cererii

reconvenționale ca insuficient timbrată, deoarece la dosar fond se află dovada

achitării taxei de timbru, cu chitanță în valoare de 27.645.000 lei și anexat

timbru judiciar de 50.000 lei.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 3687 din 29 mai 2002 a respins ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL

București, împotriva deciziei nr. 50 din 16 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, cu argumentarea că în mod

justificat s-a dispus desființarea hotărârii tribunalului sub aspectul

soluționării cererii reconvenționale, fiind plătită taxa de timbru și timbrul

judiciar.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 12507

din 16 noiembrie 2004 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă

SC M.S. SRL cu sediul social în Italia, prin mandatar SC M.R.I.E. SRL București

în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC I.W. SRL Craiova, prin aceea că a

obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 20.313,18 euro (echivalentul a

39.331.800 lire italiene) reprezentând rest de preț neachitat și la suma de

20.302,8 euro (echivalentul a 39.311.717 lire italiene) reprezentând penalități

de întârziere. A mai fost obligată pârâta-reclamantă și la plata sumei de

174.870.385 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă. De

asemenea a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată.

În fundamentarea acestei soluții s-a

apreciat că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 1999

reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 10.006 kg de materie primă

poliuretanică, în valoare totală de 52.131.800 lire italiene. Marfa a fost

livrată cu scrisoarea de transport internațional de mărfuri, pârâta confirmând

primirea mărfii. Reclamanta a emis factura din 15 septembrie 1999 din care

pârâta a achitat la data de 10 noiembrie 1999 suma de 12.800.000 lire italiene.

Din analiza probelor nu s-a făcut

dovada prejudiciului suferit de pârâta-reclamantă și calitatea

necorespunzătoare a materiei prime furnizate. Pârâta-reclamantă nu a sesizat nici

un fel de viciu calitativ sau cantitativ al mărfii livrate în termenul prevăzut

în contract și nici nu a putut dovedi că în prelucrarea materiei prime a

respectat toate instrucțiunile producătorului.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 593 din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat

apelul formulat de apelanta SC I.W. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 12.507

din 16 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.

Instanța de apel a stabilit că au

fost respectate de instanța de fond dispozițiile legale privind rolul activ al

judecătorului. La termenul de judecată din 24 iunie 2003 a fost admisă

efectuarea unei expertize contabile și s-a respins proba cu expertiză tehnică,

avându-se în vedere că obiectivele acestei probe nu concordau cu apărările

pârâtei din întâmpinare, de altfel prin care se solicitau daune pentru

neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, fără a se face

referire la viciile ascunse ale mărfurilor livrate.

Deși prin cererea de apel s-a

solicitat completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice, fără

a se indica specialitatea, apărătorul apelantei nu s-a mai prezentat pentru

a-și susține cererea. S-a constatat că nici nu ar mai fi utilă efectuarea unei

asemenea expertize după aproape 5 ani de la livrarea materiei prime, care avea

termen de garanție limitat la 3 luni și care ulterior a fost supusă prelucrării

chimice, fiind transformat în produse finite. Expertiza contabilă efectuată în

cauză a pus în lumină existența unui prejudiciu pentru apelantă, rezultat din

valorificarea materiei prime fără a se putea însă stabili legătura de

cauzalitate cu presupusele vicii ascunse ale materiei prime livrate.

Împotriva deciziei nr. 593 din 22

iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a

promovat recurs pârâta SC I.W. SRL Craiova, care a criticat această hotărâre

judecătorească sub aspectele că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, s-au încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., care reglementează

rolul activ al judecătorului atunci când s-a respins proba efectuării unei

expertize tehnice de specialitate, au fost reținute în motivare împrejurări

nereale, a fost interpretat greșit actul dedus judecății, schimbată natura ori

înțelesul vădit al acestuia, fiind invocat ca temei de drept al cererii de

recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL Craiova, pentru următoarele

considerente.

Instanțele judecătorești anterioare,

în fond după casare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți,

întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului

de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, modalitățile și termenele de plată,

achitarea taxelor vamale și a T.V.A. - ului, transportul și condițiile de livrare,

recepție, precum și regimul sancționator care poate interveni atunci când nu

sunt respectate clauzele contractuale.

Amplu documentat și bine argumentat,

în esență, s-a apreciat că pârâta nu a făcut dovada conform art. 1169 C. proc.

civ. că reclamanta ar fi cunoscut viciile lucrului vândut, conform art. 1356 C.

civ.) respectiv existența unei situații de dol.

În speță nu se impunea efectuarea

unei expertize tehnice de un inginer chimist, având ca obiectiv dacă la

recepționarea mărfii se puteau observa viciile materialelor livrate de

reclamant, dacă parametrii erau corespunzători și dacă lotul mai putea fi

utilizat și dacă marfa trebuia tratată chimic, deoarece livrarea a fost

efectuată la data de 21 septembrie 1999, termenul de valabilitate era depășit la

momentul expertizei și materia primă era deja folosită.

De remarcat că instanțele

judecătorești au dat eficiență juridică dispozițiilor cuprinse în art. 129 C.

proc. civ., prin aceea că rolul activ manifestat de judecător a fost efectiv,

s-au respectat în egală măsură toate drepturile procesuale ale părților, s-a

stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, a stabilirii unei

situații de fapt și de drept reale, fără însă a se substitui îndatoririi

părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.

Este de necontestat că obligația

cumpărătorului, așa cum este stipulat în art. 7 din contractul părților, constă

în aceea de a face recepția cantitativă și calitativă a mărfii în termen de 5

zile de la data livrării și eventualele probleme se vor comunica imediat și în

scris vânzătorului la scadența celor 5 zile, împrejurări interpretate corect în

toate fazele procesuale.

Pentru aceste rațiuni juridice

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL cu

sediul social în Craiova, împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinite nici una din condițiile prevăzute din condițiile prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ.

urmează a obliga recurenta SC I.W. SRL la plata sumei de 1456 RON către

intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC I.W. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la

plata cheltuielilor de judecată de 1456 RON către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 16 februarie 2006.