ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din 4

noiembrie 2002, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpații: V.A.V., M.F., R.I.

și C.F.H. la:

- câte 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Conform art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepselor inculpaților le-a fost interzise exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., din

pedepsele aplicate inculpaților, s-a dedus perioada reținerii de 24 ore din

data de 10 aprilie 2000.

S-a constatat că partea vătămată

K.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin

restituirea bunului ce a făcut obiectul infracțiunii.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații au fost obligați să plătească statului, cu titlu de cheltuieli

judiciare următoarele sume:

- V.A.V. 1.050.000 lei;

- M.F. 1.500.000 lei;

- R.I. și C.F.H. câte 800.000 lei.

S-a dispus avansarea din fondul

special al Ministerului Justiției a sumei de 450.000 lei, reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 4 aprilie 2000,

inculpații V.A.V., R.I., M.F. și C.F.H. se aflau în centrul comunei Gurghiu.

La inițiativa inculpatului C.F.H.,

care văzuse pe partea vătămată K.A. numărându-și banii în timp ce se afla la

intersecția din centrul comunei așteptând o mașină de ocazie, toți inculpații

s-au urcat în autoturismul, cu care s-au deplasat în direcția Glăjerie, oprind

la semnul făcut de partea vătămată.

După ce inculpatul C.F.H. a întrebat

pe partea vătămată dacă are bani, întrebare la care aceasta a răspuns

afirmativ, au luat-o în mașină.

Partea vătămată s-a urcat în mașină

și s-a așezat pe bancheta din spate, în partea dreaptă.

După ce autoturismul a parcurs o

distanță de cca. 500 m, inculpatul R.I. a imobilizat pe partea vătămată, pe

care a prins-o de gât, lucru pe care l-au făcut și ceilalți inculpați și anume

V.A.V. și M.F., aceștia din urmă aflându-se pe bancheta din spate.

Cu acest prilej părții vătămate i-a

fost sustrasă suma de 130.000 lei.

După săvârșirea faptei, inculpatul

C.F.H., care conducea autoturismul, a revenit în comuna Gurghiu, unde a

abandonat pe partea vătămată, depărtându-se în grabă de acel loc pentru a nu fi

văzuți.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel, inculpații C.F.H., V.A.V., R.I. și M.F. pe care au criticat-o cu

privire la greșita lor condamnare, întrucât nu se fac vinovați de comiterea

faptei pentru care au fost trimiși în judecată, deoarece nu au exercitat nici

un act de violență asupra părții vătămate, care și-a pierdut banii pe care îi

avea asupra sa și care a fost luată în mașină, deoarece făcea autostopul, motiv

pentru care au solicitat a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În sprijinul susținerii nevinovăției

sale, inculpatul C.F.H. a mai arătat că din moment ce el era conducătorul

autoturismului nu avea cum să exercite asupra părții vătămate acte de violență.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin

decizia penală nr. 16/ A din 29 ianuarie 2003, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați, pe care i-a obligat la plata de cheltuieli

judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că apărările făcute de inculpați cu ocazia

soluționării în fond a cauzei „au fost minuțios verificate, iar în urma acestor

verificări făcute s-a constatat că ele trebuie înlăturate”, deoarece din

primele declarații pe care aceștia le-au dat în faza de urmărire penală au

arătat cu lux de amănunte modul în care au comis fapta, descriind fiecare în

mod propriu succesiunea derulării evenimentelor, aceasta cu atât mai mult cu

cât aceste declarații au fost scrise de însăși inculpații, și care se

coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor cărora aceasta

le-a relatat desfășurarea evenimentelor.

În ce privește apărarea inculpatului

C.F.H., în sensul că față de el nu se poate reține comiterea infracțiunii de

tâlhărie, deoarece conducerea autoturismul s-a arătat că nu poate fi primită

din moment ce, după ce a văzut victima numărându-și banii în intersecția

comunei Gurghiu, el a fost cel care a venit cu ideea de a o deposeda pe aceasta

de banii cei îi avea asupra sa „astfel că toți inculpații prin atitudinea

manifestată au contribuit la deposedarea prin violențe a victimei de mica sumă

de bani ce o avea asupra sa”, iar prin „modul de desfășurare a evenimentelor

demonstrându-se că acești 4 inculpați, într-un timp scurt, au reușit să

materializeze rezoluția infracțională pe care o puseseră la cale”.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de apel au declarat recurs inculpații V.A.V., M.F., R.I. și C.F.H.

Inculpații V.A.V., M.F. și R.I. au

criticat hotărârile pronunțate în cauză cu privire la greșita încadrare

juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracțiunea de însușire a

bunului găsit prevăzută de art. 216 C. pen., deoarece ei nu au folosit acte de

violență asupra părții vătămate, iar banii și i-au însușit după ce aceasta a

coborât din mașină, ca urmare a faptului că i-au căzut din buzunar.

Inculpatul C.F.H. a criticat decizia

instanței de apel pentru același motiv invocat și la judecata în fond și apel,

respectiv nevinovăția sa cu privire la fapta imputată, constând în aceea că nu

a participat la exercitarea de acte de violență asupra părții vătămate,

solicitând a se dispune achitarea.

Recursurile declarate de inculpați

sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

Critica formulată prin care se

solicită schimbarea încadrării juridice a faptei, cum este cazul inculpaților

V.A.V., M.F. și R.I., fie de achitare formulată de inculpatul C.F.H., sunt

nefondate.

Potrivit art. 216 C. pen.,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușirea bunului găsit,

fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui

care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său.

Din actele și lucrările de la dosar,

așa cum corect au reținut și instanțele de fond și apel, rezultă în mod

neîndoielnic că inculpații, după o prealabilă înțelegere, prin folosirea de

acte de violență, au deposedat pe partea vătămată de suma de bani pe care o

avea asupra sa.

Prin urmare însușirea banilor fiind

rezultatul violenței exercitate asupra părții vătămate, încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de tâlhărie este corectă, iar motivul de casare invocat

nu poate fi primit.

Nici critica formulată de inculpatul

C.F.H. prin care solicită a se dispune achitarea pe considerentul că nu a

exercitat acte de violență asupra părții vătămate și deci nu este întemeiată

una din condițiile cerute pentru existența infracțiunii de tâlhărie, nu poate

fi primită, din moment ce din probele administrate în cauză rezultă că anterior

comiterii faptei, toți inculpații au convenit și stabilit modalitatea prin care

să deposedeze pe partea vătămată de suma de bani ce o avea asupra sa.

În aceste condiții, fiecare din

participanții la săvârșirea faptei au avut o contribuție proprie, toate

acțiunile la un loc subsumându-se aceleiași rezoluții infracționale, tâlhărirea

părții vătămate.

Prin urmare, în condițiile în care

toți inculpații au acceptat săvârșirea faptei, nu era necesar ca fiecare să

săvârșească nemijlocit acte de violență sau de sustragere, fiind suficientă

participarea chiar și prin prezența la locul faptei, ori prin executarea altor

acțiuni cum este în speță, transportul celorlalți inculpați, la și de la locul

faptei, ori punerea la dispoziția celorlalți făptuitori a mijlocului de

transport propriu cunoscând scopul pentru care urmează a fi folosit.

De altfel inculpatul C.F.H. a fost

acela care a avut inițiativa deposedării părții vătămate de suma de bani ce o

avea asupra sa, astfel că și din acest punct de vedere nu se poate susține că

nu a participat la săvârșirea infracțiunii.

Cu toate acestea, verificând hotărârile

pronunțate în cauză prin prisma prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen.,

se constată că recursurile declarate de inculpați sunt întemeiate însă numai în

ce privește greșita încadrare juridică a faptelor.

Având în vedere faptul că inculpații

au comis fapta de tâlhărie anterior modificărilor aduse art. 211 prin Legea nr.

169 din 10 aprilie 2002, urmează a se constata că în mod greșit instanța de

fond a încadrat-o în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

Încadrarea juridică a faptei trebuia

să fie cea existentă la data când a fost comisă și care în cazul de față este

mai favorabilă inculpaților, întrucât prevede o limită minimă a pedepsei mai

redusă decât din textul de lege modificat, acest aspect urmând a fi evidențiat

prin aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

Această eroare este imputabilă și Curții de apel

care, deși a avut posibilitatea să o îndrepte fără justificare a menținut-o.

Față de cele mai sus arătate,

urmează a se constata că recursurile declarate de inculpați sunt fondate numai

în legătură cu greșita încadrare juridică a faptei, motiv pentru care urmează a

fi schimbată din art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a),

cu aplicarea art. 13 C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Ca urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei în cauză urmează a se proceda la o nouă individualizare a

pedepselor în acord cu criteriile arătate în art. 72 C. pen., astfel încât,

acestea să fie în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații V.A.V., M.F., R.I. și C.F.H. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din

29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 302 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, numai cu privire la

încadrarea juridică a faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 13 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu

aplicarea art. 13 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe fiecare inculpat la

câte 5 ani închisoare.

Menține restul dispozițiilor.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii preventive de 24 ore din ziua de 10 aprilie

2000.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2003.