ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 802/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 802/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Deliberând asupra cauzei penale de
față;
Din actele dosarului rezultă
următoarele:
Prin sentința penală nr. 241 din 12
aprilie 2000, pronunțată în dosarul penale nr. 4208/2000, Tribunalul București,
secția a II-a penală, inculpatul F.M.A. a fost condamnat la 14 pedepse a câte 7
ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art.
34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute
pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu un an, deci 8 ani
închisoare. S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat
suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin
sentința penală nr. 187 din 7 februarie 2000, pronunțată de Judecătoria sector
6 București, rămasă definitivă prin neapelare, la 23 februarie 2000, urmând ca
inculpatul să execute și această pedeapsă alături de aceea aplicată în prezenta
cauză, inculpatul având în final de executat 8 ani și 3 luni închisoare. S-a
aplicat inculpatului și pedeapsa complimentară potrivit dispozițiilor art. 64 lit.
a) și b) C. pen., pe durata a 4 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus conform art. 88 C. pen.,
prevenția de la data de 20 mai 1998, la 26 mai 1998 și de la 21 august 2000, la
zi.
Inculpatul a fost obligat la
despăgubiri civile către victime, pentru tâlhăriile comise, la despăgubiri
morale și la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, s-au
reținut în fapt următoarele:
În perioada mai-august 2000,
inculpatul a comis un număr de 14 infracțiuni de tâlhărie folosind același mod
de operare, în sensul că urmărea persoanele de sex feminin care purtau
bijuterii de aur, și ajunse în scara blocului le strângea cu antebrațul până
când acestea deveneau inconștiente, apoi le deposeda de bijuterii.
Situația de fapt și vinovăția s-au
stabilit pe baza probelor administrate și anume: declarațiile părților
vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto,
procesul verbal de percheziție domiciliară, agenda personală a inculpatului,
procese-verbale de recunoaștere din grup, dovezi de predare a bunurilor,
expertiza grafică. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, dar nu a fost de
acord să plătească despăgubiri mai mari decât valoarea bijuteriilor.
Faptele inculpatului de a deposeda
prin violență în locuri publice părțile vătămate de bijuterii, întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.
La individualizarea pedepsei,
instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.
Curtea de Apel București, secția a
II-a penală, prin decizia penală nr. 402/ A din 25 iunie 2002, pronunțată în
dosarul penal nr. 1578/2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă
Tribunalul București și a majorat sporul de concurs de la un an la 3 ani
închisoare, pedeapsa devenind astfel 13 ani și 3 luni închisoare. S-au menținut
celelalte dispoziții ale sentinței, respingându-se apelul declarat de inculpat
pentru redozarea pedepsei.
S-a apreciat ca justificată majorarea
pedepsei, dat fiind numărul mare de infracțiuni și existența unui modus
operandi deosebit de periculos.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, inculpatul a declarat recurs considerând că pedeapsa aplicată este
nedreaptă prin cuantumul ei ridicat. Recurentul a cerut să i se admită recursul,
iar ca urmare, reducerea pedepsei, eventual reținerea circumstanțelor
atenuante, constând în tinerețe, absența antecedentelor penale, sinceritatea
manifestată, implicarea în reconstituirea faptelor [(art. 385
9
alin.
(1) pct. 14 C. proc. pen., art. 72 C. pen. Și art. 385
15
pct. 2 lit.
d) C. proc. pen.)
]
.
Examinând hotărârea atacată și
sentința în raport de critica adusă, probele administrate, precum și
dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea constată următoarele:
Inculpatul, infractor primar, a
săvârșit nu una ci 14 infracțiuni de tâlhărie, pe care le-a recunoscut.
Dispozițiile art. 211 alin. (2) C.
pen., prevăd ca limite de pedeapsă pentru o infracțiune de tâlhărie calificată,
indiferent la care dintre cazuri se încadrează (al acestei teze), pedepse de la
7 ani închisoare la 20 ani închisoare.
Se poate observa că inculpatul a
primit o pedeapsă medie și un spor de concurs pentru 14 asemenea infracțiuni,
tocmai în considerarea faptului că nu avea antecedente penale și a fost sincer,
neputându-se face abstracție de gravitatea tâlhăriilor comise care în alte
condiții ar fi reclamat pedepse orientate spre maxim, pentru asigurarea
prevenției generale și de reeducarea inculpatului.
Astfel fiind, instanțelor nu li se
poate imputa greșita individualizare a pedepsei, așa cum s-a pretins.
Motivul fiind neîntemeiat, urmează a
se respinge recursul ca nefondat conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen. și a se menține hotărârile care sunt legale și temeinice.
Se va opera deducerea preventivă
conform art. 88 C. pen.
Recurentul va fi obligat la
cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul F.M.A. împotriva deciziei penale nr. 402 din 25 iunie 2002
a Curții de Apel București, secția II penală.
Deduce din pedeapsă durata reținerii
și arestării preventive de la 21 august 2000, până la 18 februarie 2003 și
perioada executată din pedeapsa anterioară de la 20 mai 1998, până la 26 mai
1998.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei
cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
18 februarie 2003.