ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 802/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 241 din 12

aprilie 2000, pronunțată în dosarul penale nr. 4208/2000, Tribunalul București,

secția a II-a penală, inculpatul F.M.A. a fost condamnat la 14 pedepse a câte 7

ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art.

34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu un an, deci 8 ani

închisoare. S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 187 din 7 februarie 2000, pronunțată de Judecătoria sector

6 București, rămasă definitivă prin neapelare, la 23 februarie 2000, urmând ca

inculpatul să execute și această pedeapsă alături de aceea aplicată în prezenta

cauză, inculpatul având în final de executat 8 ani și 3 luni închisoare. S-a

aplicat inculpatului și pedeapsa complimentară potrivit dispozițiilor art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe durata a 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dedus conform art. 88 C. pen.,

prevenția de la data de 20 mai 1998, la 26 mai 1998 și de la 21 august 2000, la

zi.

Inculpatul a fost obligat la

despăgubiri civile către victime, pentru tâlhăriile comise, la despăgubiri

morale și la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, s-au

reținut în fapt următoarele:

În perioada mai-august 2000,

inculpatul a comis un număr de 14 infracțiuni de tâlhărie folosind același mod

de operare, în sensul că urmărea persoanele de sex feminin care purtau

bijuterii de aur, și ajunse în scara blocului le strângea cu antebrațul până

când acestea deveneau inconștiente, apoi le deposeda de bijuterii.

Situația de fapt și vinovăția s-au

stabilit pe baza probelor administrate și anume: declarațiile părților

vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto,

procesul verbal de percheziție domiciliară, agenda personală a inculpatului,

procese-verbale de recunoaștere din grup, dovezi de predare a bunurilor,

expertiza grafică. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, dar nu a fost de

acord să plătească despăgubiri mai mari decât valoarea bijuteriilor.

Faptele inculpatului de a deposeda

prin violență în locuri publice părțile vătămate de bijuterii, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată.

La individualizarea pedepsei,

instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 402/ A din 25 iunie 2002, pronunțată în

dosarul penal nr. 1578/2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și a majorat sporul de concurs de la un an la 3 ani

închisoare, pedeapsa devenind astfel 13 ani și 3 luni închisoare. S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței, respingându-se apelul declarat de inculpat

pentru redozarea pedepsei.

S-a apreciat ca justificată majorarea

pedepsei, dat fiind numărul mare de infracțiuni și existența unui modus

operandi deosebit de periculos.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs considerând că pedeapsa aplicată este

nedreaptă prin cuantumul ei ridicat. Recurentul a cerut să i se admită recursul,

iar ca urmare, reducerea pedepsei, eventual reținerea circumstanțelor

atenuante, constând în tinerețe, absența antecedentelor penale, sinceritatea

manifestată, implicarea în reconstituirea faptelor [(art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., art. 72 C. pen. Și art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen.)

]

.

Examinând hotărârea atacată și

sentința în raport de critica adusă, probele administrate, precum și

dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea constată următoarele:

Inculpatul, infractor primar, a

săvârșit nu una ci 14 infracțiuni de tâlhărie, pe care le-a recunoscut.

Dispozițiile art. 211 alin. (2) C.

pen., prevăd ca limite de pedeapsă pentru o infracțiune de tâlhărie calificată,

indiferent la care dintre cazuri se încadrează (al acestei teze), pedepse de la

7 ani închisoare la 20 ani închisoare.

Se poate observa că inculpatul a

primit o pedeapsă medie și un spor de concurs pentru 14 asemenea infracțiuni,

tocmai în considerarea faptului că nu avea antecedente penale și a fost sincer,

neputându-se face abstracție de gravitatea tâlhăriilor comise care în alte

condiții ar fi reclamat pedepse orientate spre maxim, pentru asigurarea

prevenției generale și de reeducarea inculpatului.

Astfel fiind, instanțelor nu li se

poate imputa greșita individualizare a pedepsei, așa cum s-a pretins.

Motivul fiind neîntemeiat, urmează a

se respinge recursul ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. și a se menține hotărârile care sunt legale și temeinice.

Se va opera deducerea preventivă

conform art. 88 C. pen.

Recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.M.A. împotriva deciziei penale nr. 402 din 25 iunie 2002

a Curții de Apel București, secția II penală.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 21 august 2000, până la 18 februarie 2003 și

perioada executată din pedeapsa anterioară de la 20 mai 1998, până la 26 mai

1998.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2003.