ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale

nr.69/A din 16 februarie 2002 a Curții de Apel București –

Secția a II-a penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător desemnat din

oficiu, avocat D.C. lipsind partea civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Instanța

a pus în discuția părților analiza termenului de judecare a

recursului.

Apărătorul

inculpatului lasă la aprecierea instanței admiterea recursului.

Procurorul

solicită respingerea recursului, ca tardiv, față de data

introducerii acestuia 21 noiembrie 2001 și data încarcerării 31

octombrie 2001.

Inculpatul

lasă la aprecierea instanței asupra admiterii recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

rechizitoriul nr.2818/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București a fost trimis în judecată inculpatul G.M.,  pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe

deosebit de grave prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i

și alin.3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În fapt,

s-a reținut că în noaptea de 17/18 februarie 1998, inculpatul

împreună cu alți făptuitori, a sustras prin secționare, din

depozitul S.C. „P.C.” SRL, cantitatea de 590 metri cablu telefonic, în valoare

de 55.520.829 lei.

Prin

sentința  nr.410 din 5 august 1999, Tribunalul București, Secția

I penală a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură

penală, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, achitarea

inculpatului G.M., pentru infracțiunea prevăzută de art.208

alin.1, 209 lit.a,g,i și alin.3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod

penal.

Conform

art.350 Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a

constatat că a fost arestat preventiv de la 11 august 1998 până la

data punerii efective în libertate.

S-a

respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă

S.C.„P.C.” SRL. Cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu de 200.000 lei s-a suportat din

fondul Ministerului de Justiție.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că există un mare

dubiu privind vinovăția inculpatului, astfel încât,  a dispus

achitarea acestuia.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel procurorul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.

Curtea

de Apel București, Secția a II-a penală, a admis apelul

parchetului, a desființat sentința atacată și în fond :

În

baza art.208, 209 lit.a,g,i și alin.3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a

Cod penal a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.

A

revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 2 ani

și 2 luni din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr.123/1997 a Judecătoriei Sectorului 3

București și a dispus contopirea acestuia în pedeapsa aplicată

de 10 ani închisoare.

S-au

aplicat dispozițiile art.71 și 64 Cod penal și s-a dedus

arestarea preventivă de la 11 august 1998 la 6 august 1999.

Totodată

a obligat pe inculpat la 55.520.829 lei către partea civilă S.C. „P.C.”

SRL.

Instanța

de apel a reținut că prin raportul de constatare tehnico –

științifică dactiloscopică care concluzionează că

„urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața

locului de pe interiorul învelișului din cauciuc al cablului telefonic

găsit lângă gardul depozitului, a fost creată de amprenta

degetului  mare  de  la mâna dreaptă a inculpatului G.M., ca  și

prin  declarația  martorului  D.E.V.,  care  l-a  descris  pe inculpat ca

fiind unul dintre autorii faptei și apoi l-a recunoscut fără

dubiu din grup, este pe deplin dovedit că inculpatul a săvârșit

fapta imputată prin actul de sesizare, respectiv că în noaptea de

17/18 februarie 1998, împreună cu alți făptuitori, a sustras

prin secționare, din depozitul S.C. „P.C.” SRL din București, b-dul

Mircea Vodă nr.15, sector 3, cantitatea de 590 cablu telefonic tip

TV2YFc2Y în valoare de 55.520.829 lei.

La

data de 21 noiembrie 2001, inculpatul a declarat recurs împotriva

hotărârii instanței de apel, susținând că în cauză

este vorba de un recurs peste termen, în sensul art.365 raportat la art.385

3

alin.2 Cod procedură penală, deoarece fiind lipsă atât la

judecată cât și la pronunțare a luat cunoștință

de condamnarea sa la data când a fost arestat în executarea pedepsei aplicate

în cauză și când a declarat recursul de față.

Asupra

recursului declarat;

Din

examinarea deciziei atacate și a lucrărilor aflate la dosar, se

constată că, la judecarea cauzei de către instanța de apel,

inculpatul a lipsit, inclusiv la termenul când s-a soluționat cauza în

fond, că hotărârea   i-a fost comunicată la 24 aprilie 2000

și că acesta a introdus recursul la 21 noiembrie 2001.

De

asemenea, mai rezultă că inculpatul s-a prezentat în stare de arest

la judecarea recursului și că a fost arestat pentru executarea

pedepsei aplicate în această cauză la data de 31 octombrie 2001.

Potrivit

art.385

3

, raportat la art.365 Cod procedură penală, partea

care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare poate

declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data,

după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii

executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Față

de prevederile textului sus-citat, apare evident, că recursul peste termen

are o limită până la care se poate face și anume nu mai târziu

de 10 zile de la începerea executării pedepsei ori a despăgubirilor

civile.

Cum

este stabilit în speță că inculpatul a început executarea

pedepsei la 31 octombrie 2001, în raport de această dată, recursul

care a fost introdus la 21 noiembrie 2001, este tardiv, fiind formulat

după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de textul citat.

În

consecință, recursul fiind tardiv, urmează a fi respins, cu

obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul G.M.

împotriva deciziei  nr.69/A din 16 februarie 2002 a Curții de Apel

București – Secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.