ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2003

Deliberând asupra recursului de

față, constată:

Prin

sentința penală nr. 690 din 29 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată

de condamnatul G.G.

S-a reținut că prin cererea

formulată condamnatul a solicitat suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere în baza art. 86

1

C. pen.

Instanța a constatat că cererea este

inadmisibilă, deoarece aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., se

face numai în faza de judecată și nu după ce hotărârea a rămas definitivă.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 653 din 27 noiembrie 2001, a admis apelul condamnatului, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând

că au fost încălcate dispozițiile art. 4 C. proc. pen., potrivit cărora

instanța de judecată trebuie să aibă rol activ și pe cele ale art. 2 C. proc.

pen., conform cărora procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor

prevăzute de lege.

Astfel, s-a reținut că prima

instanță nu a calificat cererea formulată și nu a făcut vreo referire la o

instituție juridică sau dispoziție legală.

Instanța de apel a apreciat că

cererea condamnatului are caracterul unei contestații la executare așa cum

prevăd dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu referire la

art. 458 C. proc. pen., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 134 din 26 februarie 2002, a respins ca

inadmisibilă contestația la executare, reținând că cel condamnat a precizat cu

ocazia rejudecării că nu dorește nici reducerea pedepsei și nici întreruperea

executării acesteia pe motiv de boală ci susține în continuare să fie

modificată pedeapsa în sensul suspendării executării acesteia sub supraveghere.

Față de precizările certe făcute de

condamnat instanța a constatat că cererea este inadmisibilă întrucât art. 461

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu se referă la schimbarea modalității de

executare a pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 189 din 17 aprilie 2002, a admis apelul

condamnatului, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare

reținând că prima instanță nu s-a conformat deciziei instanței de control

judiciar și nu a soluționat fondul cauzei, în sensul că nu a stabilit în ce

măsură sunt aplicabile dispozițiile de modificare a Codului penal intervenite

în cursul executării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 835 din 17

septembrie 2002, rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a II-a penală,

a respins contestația la executare ca nefondată, reținând că nu este cazul

reducerii pedepsei de 10 ani închisoare în condițiile art. 15 C. pen., având în

vedere că prin infracțiunea de înșelăciune s-a produs un prejudiciu de

189.073.656 lei, că după comiterea faptei condamnatul a mai încercat să obțină

de la S.C. înșelată mărfuri de 400.000.000 lei, că deși marfa a fost vândută

condamnatul nu a restituit nimic din prejudiciu. De asemenea, s-a ținut seama

de faptul că infracțiunea a fost comisă în stare de recidivă.

Apelul declarat de condamnat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 704

din 6 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București.

Instanța de apel a reținut că deși

contestația este admisibilă conform art. 15 C. pen., pe fond, nu este

întemeiată, neimpunându-se reducerea pedepsei întrucât prejudiciul cauzat este

substanțial, iar condamnatul a dat dovadă de perseverență infracțională.

Condamnatul a declarat recurs,

solicitând aplicarea O.U.G. nr. 207/2000 și reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 C. pen., atunci

când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea

completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai

ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de

legea nouă, aplicarea acesteia este facultativă, instanța apreciind dacă, în

raport cu infracțiunea săvârșită, persoana condamnatului, conduita acestuia

după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul

executat, se justifică reducerea pedepsei.

Curtea constată astfel, că în mod

corect s-a reținut, că în speță aplicarea legii mai favorabile este facultativă

și că nu există motive pentru reducerea pedepsei care se situează în limitele

legale prevăzute de legea nouă.

Așa fiind, recursul va fi respins ca

nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul contestator G.G. împotriva deciziei penale nr.

704 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la

plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2003.