ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 701 din 7 mai 2001, Curtea de Apel București, secția comercială, a respins recursul declarat de reclamanta A & T S.R.L. contra sentinței civile nr. 446/2001 prin care i s-a respins acțiunea contra pârâtei S.C. Z. S.A. Călărași reținând, în esență, că: - „cererea de repunere în termenul de prescripție depusă la 30 noiembrie 2000 este tardivă” în raport de art. 103 C. proc. civ., - „recomandata expediată de reclamantă la 18 septembrie 2000 nu face dovada că acel plic nu conținea cererea de chemare în judecată a pârâtei (...)”, iar - „apelanta ar fi avut posibilitatea să verifice dacă scrisoarea recomandată a ajuns la Tribunalul București înlăuntrul termenului de prescripție”.

Contra deciziei, reclamanta a declarat recurs susținând că: - eronat a fost soluționată cauza pe excepția prescripției dreptului de acțiune ridicată de pârâtă, pentru faptul că nu a dovedit că plicul expediat la 18 septembrie 2000 conținea cererea de chemare în judecată, contrar art. 104 C. proc. civ., iar - cu recipisa a făcut dovada unui motiv independent de voința sa care a determinat „ieșirea” din termenul general de prescripție. Recursul este fondat. La data de 17 octombrie 2000 s-a înregistrat cererea de chemare în judecată, iar prin întâmpinarea din 7 noiembrie 2000, pârâta a invocat „prescripția acțiunii deoarece, de la data scadenței restului de 72% din sumă, conform contractului, s-a depășit termenul de 3 ani prevăzut în art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta răspunde la această excepție prin cererea având ca obiect constatarea că acțiunea „a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție legal, de 3 ani”, întrucât: - la 18 septembrie 2000, a expediat la Tribunalul București cererea de chemare în judecată prin scrisoare recomandată, - până la 12 octombrie 2000 nu a primit citație și a verificat la arhiva instanței, dar nu a găsit lucrarea, - a introdus imediat reclamație la O.P. nr. 11 și până la soluționare, la 17 octombrie 2000, a depus copia acțiunii, iar - la 3 noiembrie a primit răspunsul O.P. nr. 11 în care se atestă că „în timpul transportului trimiterea s-a pierdut”.

Părțile au relevat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 23 septembrie 2000. Reclamanta susține deci că, prin expedierea cererii de chemare în judecată, la 18 septembrie 2000, s-a întrerupt curgerea acestui termen, conform art. 19 din Decretul 167/1958, iar pârâta arată că „se poate reține ca o neglijență a reclamantului care putea introduce această cerere prin reprezentanții săi direct la grefa tribunalului, dacă ar fi făcut verificarea în timp util”, adică se opune la repunerea în termen. Se mai susține de pârâtă, în finalul întâmpinării, că „cererea de repunere în termen s-a depus la 30 noiembrie 2000 și este tardivă, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 C. proc.

civ. de la încetarea așa-zisei împiedicări, termen socotit de pe data de 12 octombrie 2000, când reclamanta a făcut verificările în opisurile Serviciului Registratură”. Într-adevăr, cererea de repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ., s-a depus la 30 noiembrie 2000, întrucât excepția prescripției dreptului la acțiune s-a ridicat de pârâtă, prin întâmpinarea din 7 noiembrie 2000, când instanța de fond a amânat pricina la 28 noiembrie 2000 și apoi, la 19 decembrie 2000 „în vederea discutării în contradictoriu (cu reclamanta) a excepției de tardivitate”. Dar, cum s-a arătat, cererea de chemare în judecată (duplicat) a fost înregistrată la 17 octombrie 2000 (rezoluția inițială poartă data de 13 octombrie 2000), adică la mai puțin de 5 zile libere de la data verificării în arhiva instanței (12 octombrie 2000) aspect esențial căci, astfel, cerința respectării termenului de 15 zile este îndeplinită.

În speță, însă, nu se pune problema incidenței dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., căci părțile au în discuție o cerere de „repunere în termenul de prescripție”, ceea ce nu vizează aceste prevederi. Chestiunea esențială, însă, este dovada expedierii cererii de chemare în judecată, la 18 septembrie 2000, în termenul general de prescripție care se împlinea la 23 septembrie 2000. Acesta este un termen de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, iar dispozițiile art. 103 C. proc. civ. se referă la „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură, în termenul legal, atrage decăderea (...)”. Potrivit art. 104 C. proc. civ. „Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești o socotesc îndeplinită în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui”.

În speță, recipisa emisă de O.P. nr. 11 conține ștampila acestuia cu data 18 septembrie 2000 și semnătura lucrătorului poștal; de asemenea, ea conține la destinatar Tribunalul Municipiului București, secția comercială, iar la expeditor A & T S.R.L. În ziua de 12 octombrie 2000, reclamanta constată fără echivoc lipsa documentației din arhiva instanței și, în aceeași zi, înregistrează reclamația la O.P. nr. 11 București, ceea ce rezultă din adresa de răspuns nr. 2/ 11 noiembrie 2000 a acestuia către reclamantă, în care menționează că „trimiterea s-a pierdut în timpul transportului”. A doua zi, 13 octombrie 2000, reclamanta depune copia cererii la instanță (a se vedea prima parte a rezoluției - „Pr.

13 octombrie 2000. T”) dar, termenul se fixează la 17 octombrie (cifră înscrisă peste cea din 13 octombrie). Toate aceste elemente nu sunt contestate de pârâtă, dar instanțele au reținut, pe de o parte, incidența altor norme procedurale, iar, pe de altă parte, proba incompletă a expedierii cererii de chemare în judecată la 18 septembrie 2000, fără a examina susținerea reclamantei privind aplicarea dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea cursului prescripției prin introducerea cererii de chemare în judecată în interiorul termenului general de 3 ani. Or, toate datele expuse atestă că reclamanta a expediat instanței competente cererea de chemare în judecată la 18 septembrie 2000, deci înainte de împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune (23 septembrie 2000), astfel că decizia va fi casată, iar în baza art. 312 C. proc.

civ., cauza se trimite instanței de apel pentru judecarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A & T S.R.L. București împotriva deciziei nr. 701 din 7 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare pe fond Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.