ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 701 din 7 mai 2001, Curtea de

Apel București, secția comercială, a respins recursul declarat de reclamanta A

& T S.R.L. contra sentinței civile nr. 446/2001 prin care i s-a respins

acțiunea contra pârâtei S.C. Z. S.A. Călărași reținând, în esență, că:

- „cererea de repunere în termenul de prescripție

depusă la 30 noiembrie 2000 este tardivă” în raport de art. 103 C. proc. civ.,

- „recomandata expediată de reclamantă la 18

septembrie 2000 nu face dovada că acel plic nu conținea cererea de chemare în

judecată a pârâtei (...)”, iar

- „apelanta ar fi avut posibilitatea să verifice dacă

scrisoarea recomandată a ajuns la Tribunalul București înlăuntrul termenului de

prescripție”.

Contra deciziei, reclamanta a declarat recurs

susținând că:

- eronat a fost soluționată cauza pe excepția

prescripției dreptului de acțiune ridicată de pârâtă, pentru faptul că nu a

dovedit că plicul expediat la 18 septembrie 2000 conținea cererea de chemare în

judecată, contrar art. 104 C. proc. civ., iar

- cu recipisa a făcut dovada unui motiv independent

de voința sa care a determinat „ieșirea” din termenul general de prescripție.

Recursul este fondat.

La data de 17 octombrie 2000 s-a înregistrat cererea

de chemare în judecată, iar prin întâmpinarea din 7 noiembrie 2000, pârâta a

invocat „prescripția acțiunii deoarece, de la data scadenței restului de 72%

din sumă, conform contractului, s-a depășit termenul de 3 ani prevăzut în art.

1 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta răspunde la această excepție prin cererea

având ca obiect constatarea că acțiunea „a fost introdusă înăuntrul termenului

de prescripție legal, de 3 ani”, întrucât:

- la 18 septembrie 2000, a expediat la Tribunalul

București cererea de chemare în judecată prin scrisoare recomandată,

- până la 12 octombrie 2000 nu a primit citație și a

verificat la arhiva instanței, dar nu a găsit lucrarea,

- a introdus imediat reclamație la O.P. nr. 11 și

până la soluționare, la 17 octombrie 2000, a depus copia acțiunii, iar

- la 3 noiembrie a primit răspunsul O.P. nr. 11 în care se atestă că „în

timpul transportului trimiterea s-a pierdut”.

Părțile au relevat că termenul de prescripție al

dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 23 septembrie 2000.

Reclamanta susține deci că, prin expedierea cererii de chemare în

judecată, la 18 septembrie 2000, s-a întrerupt curgerea acestui termen, conform

art. 19 din Decretul 167/1958, iar pârâta arată că „se poate reține ca o

neglijență a reclamantului care putea introduce această cerere prin

reprezentanții săi direct la grefa tribunalului, dacă ar fi făcut verificarea

în timp util”, adică se opune la repunerea în termen.

Se mai susține de pârâtă, în finalul întâmpinării, că „cererea de

repunere în termen s-a depus la 30 noiembrie 2000 și este tardivă, cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ. de la încetarea

așa-zisei împiedicări, termen socotit de pe data de 12 octombrie 2000, când

reclamanta a făcut verificările în opisurile Serviciului Registratură”.

Într-adevăr, cererea de repunere în termen, conform

art. 103 C. proc. civ., s-a depus la 30 noiembrie 2000, întrucât excepția

prescripției dreptului la acțiune s-a ridicat de pârâtă, prin întâmpinarea din

7 noiembrie 2000, când instanța de fond a amânat pricina la 28 noiembrie 2000

și apoi, la 19 decembrie 2000 „în vederea discutării în contradictoriu (cu

reclamanta) a excepției de tardivitate”.

Dar, cum s-a arătat, cererea de chemare în judecată (duplicat) a fost

înregistrată la 17 octombrie 2000 (rezoluția inițială poartă data de 13

octombrie 2000), adică la mai puțin de 5 zile libere de la data verificării în

arhiva instanței (12 octombrie 2000) aspect esențial căci, astfel, cerința

respectării termenului de 15 zile este îndeplinită.

În speță, însă, nu se pune problema incidenței

dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., căci părțile au în discuție o cerere de

„repunere în termenul de prescripție”, ceea ce nu vizează aceste prevederi.

Chestiunea esențială, însă, este dovada expedierii cererii de chemare în

judecată, la 18 septembrie 2000, în termenul general de prescripție care se

împlinea la 23 septembrie 2000.

Acesta este un termen de prescripție a dreptului la acțiune în sens

material, iar dispozițiile art. 103 C. proc. civ. se referă la „neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură, în

termenul legal, atrage decăderea (...)”.

Potrivit art. 104 C. proc. civ. „Actele de procedură

trimise prin poștă instanțelor judecătorești o socotesc îndeplinită în termen

dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui”.

În speță, recipisa emisă de O.P. nr. 11 conține

ștampila acestuia cu data 18 septembrie 2000 și semnătura lucrătorului poștal;

de asemenea, ea conține la destinatar Tribunalul Municipiului București, secția

comercială, iar la expeditor A & T S.R.L.

În ziua de 12 octombrie 2000, reclamanta constată

fără echivoc lipsa documentației din arhiva instanței și, în aceeași zi,

înregistrează reclamația la O.P. nr. 11 București, ceea ce rezultă din adresa

de răspuns nr. 2/ 11 noiembrie 2000 a acestuia către reclamantă, în care

menționează că „trimiterea s-a pierdut în timpul transportului”.

A doua zi, 13 octombrie 2000, reclamanta depune copia cererii la

instanță (a se vedea prima parte a rezoluției - „Pr. 13 octombrie 2000. T”)

dar, termenul se fixează la 17 octombrie (cifră înscrisă peste cea din 13

octombrie).

Toate aceste elemente nu sunt contestate de pârâtă,

dar instanțele au reținut, pe de o parte, incidența altor norme procedurale,

iar, pe de altă parte, proba incompletă a expedierii cererii de chemare în

judecată la 18 septembrie 2000, fără a examina susținerea reclamantei privind

aplicarea dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea

cursului prescripției prin introducerea cererii de chemare în judecată în

interiorul termenului general de 3 ani.

Or, toate datele expuse atestă că reclamanta a expediat instanței

competente cererea de chemare în judecată la 18 septembrie 2000, deci înainte

de împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune (23 septembrie

2000), astfel că decizia va fi casată, iar în baza art. 312 C. proc. civ.,

cauza se trimite instanței de apel pentru judecarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A & T

S.R.L. București împotriva deciziei nr. 701 din 7 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

soluționare pe fond Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2003.