ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău,

la 26 iulie 2002, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău a

formulat recurs împotriva sentinței nr. 54/2002, pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând casarea

hotărârii, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că instanța a făcut o greșită interpretare a Ordinului Ministerului

Finanțelor nr. 314/1999. În acest sens, se precizează că în mod greșit instanța

a reținut în motivarea sentinței, că actul normativ sus-citat nu cuprinde

dispoziții privind anularea ulterioară a actului de voință a societății, art. 4

din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 314/1999, neinterzicând expres acest

lucru.

Recurenta a precizat cu referire la

SC L. SA Bacău, că operațiunea contabilă de acoperire a pierderii în anii 1997

și 1998, a fost evidențiată în bilanțul contabil pe anul 1999, iar anularea în

anul 2001, a unei operațiuni contabile efectuate în 1999, este posibilă numai

în condițiile în care această operațiune patrimonială a fost eronată, iar

eroarea a fost constatată ulterior. Mai mult, s-a menționat de recurentă că

legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care stornarea era posibilă după

încheierea exercițiului financiar, această operațiune nu poate fi extinsă prin

actul de voință (hotărârea A.G.A.) a societății.

Recurenta a mai susținut, în sensul recursului de

față, că invocarea adresei nr. R679 din 6 iunie 2001, a Ministerului Finanțelor

Publice, este eronată, câtă vreme pierderea fiscală, în sumă de 76.170.036.364

lei, pe anii 1997, 1998 și 1999, este mai mare față de recuperarea numai a

pierderii pe anul 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei.

Se mai arată că în acest fel,

recuperarea unei pierderi mai mari decât pierderea pe anul 1999, a influențat

rezultatul financiar pe anul 2000, respectiv societatea a înregistrat pierderi,

în loc de profit, precum și rezultatul financiar pe trimestrul I 2001, în

sensul că a fost diminuat profitul impozabil, cu pierderea din anul 2000.

Ca atare, se arată în recurs, este

corectă constatarea organelor de control, potrivit căreia societatea trebuia să

deducă numai pierderea fiscală a anului 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei și

corect a fost calculat impozitul pe profit pentru anul 2000 și trimestrul I

2001.

La data de 27 octombrie 2003,

intimata SC L. SA Bacău a depus la dosar o întâmpinare în care a arătat că

sentința atacată prin prezentul recurs și prin care sentința de fond a anulat

decizia nr. 1297 din 29 august 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și a

procesului-verbal nr. 1753 din 26 iunie 2001, a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Bacău, este legală și temeinică.

Astfel, intimata a susținut că

normele Ordinului Ministerului Finanțelor. nr. 314/1999,au caracter supletiv,

fără a impune sau interzice o anumită conduită sub aspectul recuperării

pierderilor fiscale.

A mai menționat SC L. SA, că

recuperarea pierderii fiscale se face în perioadele în care se obținea profit

impozabil, potrivit dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 40/1998.

A interpretat intimatata că „lipsa

unei interdicții exprese din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 314/1999, cu

privire la anularea hotărârii A.G.A. din 1999, dă posibilitatea legală

societății să revină asupra propriului act de voință”.

Cât privește cel de-al doilea motiv

de recurs, intimata a precizat că potrivit adresei Ministerului Finanțelor

Publice nr. R679/2001, pierderea fiscală și pierderea contabilă sunt noțiuni

distincte, astfel încât ele sunt recuperabile în modalități diferite.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție constată că prin sentința nr. 54 din 9 mai 2002, Curtea de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, a admis plângerea promovată

în contencios administrativ, formulată de SC L. SA Bacău, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău,

a anulat decizia nr. 1297 din 29 august 2001, a Ministerului Finanțelor Publice

și procesul-verbal nr. 1753 din 26 iunie 2001, al Direcției Generale a Finanțelor

Publice Bacău.

Instanța de fond a reținut că

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a verificat la contribuabilul SC

L. SA Bacău, modul de respectare a disciplinei financiare fiscale pentru

perioada septembrie 2000 – martie 2001.

S-a constatat că în bilanțul

contabil întocmit la 31 decembrie 2000, s-a înregistrat o pierdere contabilă în

sumă de 99.964.546.918 lei.

La raportarea pierderilor fiscale de

recuperat din anii precedenți s-a înregistrat pentru anul 1997 – 17.730.016.596

lei, pentru anul 1998 – 17.186.964.405 lei, pentru anul 1999 – 44.253.062.464

lei, pierderea contabilă aferentă anilor 1997 și 1998, în sumă de

53.056.737.347 lei, fiind acoperită parțial din diferențele rezultate prin

reevaluarea mijloacelor fixe, conform H.G. nr. 983/1998 și Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 314/1999, iar diferența, din sursele existente în fondul de

dezvoltare.

Mai mult, prin procesul-verbal de

constatare încheiat de organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor

Publice Bacău s-a reținut că prin hotărârea A.G.A. din 1999 a fost anulată

hotărârea A.G.A. din 7 februarie 1999, privind acoperirea pierderilor din anii

1997 – 1998, din diferențele de reevaluare, hotărând nelegal suportarea din

profitul impozabil aferent anului 2000.

Organul de control a reținut că

operațiunea de stornare (corecție), efectuată în contabilitate, ca urmare a

acestei hotărâri, nu a putut fi luată în considerare la control, deoarece nu se

încadrează în dispozițiile art. 27 din Legea nr. 82/1991. S-a mai menționat de

organele de control că pierderea fiscală din anii precedenți poate fi

recuperată din profitul impozabil al anului 2000, doar pentru anul precedent,

respectiv 1999, pentru suma de 41.253.464 lei.

Instanța de fond a reținut ca

legală, modalitatea societății intimate de a acoperi parțial pierderea pe

ultimii 3 ani, din profitul fiscal al anului 2000, în valoare de 67.766.456.364

lei.

S-a reținut de instanță că Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 314/1999 cuprinde mențiuni dispozitive, iar nu

imperative; deci, textul art. 4 fiind permisiv, iar nu de interdicție, acțiunea

de acoperire a pierderilor contabile suferite, este legală.

Hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, astfel încât recursul declarat va fi admis.

În mod greșit instanța de fond nu a reținut că stornarea,

ca operațiune, nu poate fi încadrată în perevederile art. 27 alin. (5) din

Legea contabilității nr. 82/1991, stornarea fiind un act de voință al A.G.A.,

iar nu o eroare contabilă.

Ca atare, potrivit legislației

specifice în vigoar, care este de strictă interpretare, pierderea fiscală din

anii precedenți ce poate fi recuperată din profitul impozabil al anului 2000,

este cea aferentă anului 1999.

Întrucât legiuitorul a prevăzut

limitativ cazurile în care stornarea este posibilă după încheierea exercițiului

financiar, aceasta nu poate fi extinsă prin actul de voință unilateral al

agentului economic, excepțiile de imputare fiind de strictă interpretare și

aplicare, neputând fi extinse prin analogie.

Deci, în cauză nu ne găsim în

prezența unei erori contabile, operațiunea de stornare fiind efectuată nelegal,

ca urmare a actului de voință al A.G.A.

Pe de altă parte, instanța de fond

nu a avut în vedere delimitarea clară între pierderea fiscală (suma rezultată

din completarea declarației de impunere și care se recuperează potrivit

prevederilor legale în vigoare, din anul înregistrării acestora, la fiecare

termen de plată a impozitului pe profit, în ordinea înregistrării acestora) și

pierderea contabilă (diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale

ale unui contribuabil, fără să țină seama de caracterul deductibil sau

nedeductibil al acestora și care se recuperează conform Regulamentului de

aplicare al Legii contabilității, cu modificările și completările Ordinului

Ministerului Finanțelor nr. 314/1999).

Prin recuperarea unei pierderi mai

mari decât pierderea pe anul 1999, a fost influențat rezultatul financiar pe

anul 2000, respectiv societatea a înregistrat pierderi, în loc de profit,

precum și rezultatul financiar pe trimestrul I pe anul 2001, în sensul că a

fost diminuat profitul impozabil, cu pierderea din anul 2000.

Deci, constatarea organelor de

control, potrivit căreia societatea trebuia să deducă numai pierderea fiscală a

anului 1999, în sumă de 41.253.036.464 lei, a fost corectă și corect a fost

calculat impozitul în sarcina societății intimate, pe anul 2000 și trimestrul I

al anului 2001.

Fiind incorectă hotărârea instanței

de fond, prin admiterea recursului declarat în cauză, aceasta va fi casată, iar

în fond, acțiunea SC L. SA Bacău va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 54 din 9 mai

2002, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2003.