ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4471/2003

Asupra recursului în anulare de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1.310 din 4

octombrie 2001, Judecătoria Cluj – Napoca a condamnat pe inculpatul C.C.L. la

un an închisoare, pentru infracțiunea de folosire, cu rea – credință, a

bunurilor și creditului societății în scop contrar intereselor acesteia,

prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea

art. 13 C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de

încercare de 3 ani.

Pe latură civilă, în baza art. 14 și

a art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească un miliard de

lei despăgubiri, cu dobândă legală, părții civile S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj –

Napoca.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că, la 4 iunie 1997, în calitate de administrator al S.C. R.I.E.

S.R.L. Cluj – Napoca inculpatul a preluat o datorie a S.C. C. S.R.L. Cluj –

Napoca, prin emiterea unui bilet la ordin în valoare de un miliard de lei,

garantând restituirea creditului prin instituirea unei ipoteci asupra

imobilului proprietate a S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca, aceasta fără

consimțământul asociatului său, R.R.

Apelul declarat de inculpat a fost

admis prin decizia penală nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj, s-a

desființat sentința și inculpatul a fost condamnat, prin reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., la un milion

lei amendă.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

și inculpatul, acestea fiind admise prin decizia penală nr. 232 din 9 aprilie

2002 a Curții de Apel Cluj, hotărâre prin care s-a înlăturat aplicarea art. 74

lit. c) C. pen. și s-a redus pedeapsa amenzii aplicată inculpatului, la 100.000

lei, așa cum erau limitele de sancționare în vigoare la data săvârșirii faptei

(4 iunie 1997).

Împotriva hotărârilor pronunțate în

apel și recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare considerându-le a fi fost pronunțate cu

încălcarea legii prin netemeinicia pedepsei aplicată, aceea a amenzii.

Recursul în anulare declarat este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Art. 72 C. pen., text de lege care

prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Rezultă, deci, că aceste criterii,

trebuie avute în vedere, în mod unitar, în procesul de individualizare a

pedepsei.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul

naturii ei și duratei, gravității faptei, pericolului social pe care îl

prezintă persoana infractorului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența sancțiunii penale.

Privită prin prisma acestor

considerente rezultate din interpretarea textelor de lege menționate, pedeapsa

amenzii, aplicată inculpatului în căile de atac, apel și recurs, se reține că

nu a fost individualizată prin considerarea, unitară, a criteriilor generale.

Simpla apreciere, că atitudinea

sinceră a inculpatului în cursul fazelor procesului penal este de natură a-i

atenua răspunderea penală, nu este corectă.

Valoarea mare a prejudiciului, un

miliard de lei pentru anul 1997, și faptul că acesta nu a fost recuperat,

precum și persoana inculpatului, cu antecedente penale rezultând din

săvârșirea, anterior, a unei infracțiuni de același gen, constituie temei

pentru reținerea legalității și temeiniciei pedepsei aplicată de instanța care

a judecat fondul.

Ca atare, recursul în anulare fiind

fondat, în baza dispozițiilor art. 414

1

C. proc. pen., cu referire

la art. 385

15

pct. 2 lit. a) și d) din același cod, va fi admis și

se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj și

deciziei penale nr. 232 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe

inculpatul C.C.L.

Casează deciziile atacate, în sensul

că respinge recursul și respectiv, apelul, declarate de inculpatul C.C.L.

împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj și

sentinței penale nr. 1310 din 4 octombrie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.

Menține hotărârea primei instanțe.

Onorariul în sumă de 300.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2003.