ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4471/2003

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1.310 din 4 octombrie 2001, Judecătoria Cluj – Napoca a condamnat pe inculpatul C.C.L. la un an închisoare, pentru infracțiunea de folosire, cu rea – credință, a bunurilor și creditului societății în scop contrar intereselor acesteia, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Pe latură civilă, în baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească un miliard de lei despăgubiri, cu dobândă legală, părții civile S.C.

R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că, la 4 iunie 1997, în calitate de administrator al S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca inculpatul a preluat o datorie a S.C. C. S.R.L. Cluj – Napoca, prin emiterea unui bilet la ordin în valoare de un miliard de lei, garantând restituirea creditului prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului proprietate a S.C. R.I.E. S.R.L. Cluj – Napoca, aceasta fără consimțământul asociatului său, R.R. Apelul declarat de inculpat a fost admis prin decizia penală nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj, s-a desființat sentința și inculpatul a fost condamnat, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., la un milion lei amendă.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul, acestea fiind admise prin decizia penală nr. 232 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, hotărâre prin care s-a înlăturat aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și s-a redus pedeapsa amenzii aplicată inculpatului, la 100.000 lei, așa cum erau limitele de sancționare în vigoare la data săvârșirii faptei (4 iunie 1997). Împotriva hotărârilor pronunțate în apel și recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare considerându-le a fi fost pronunțate cu încălcarea legii prin netemeinicia pedepsei aplicată, aceea a amenzii.

Recursul în anulare declarat este fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Rezultă, deci, că aceste criterii, trebuie avute în vedere, în mod unitar, în procesul de individualizare a pedepsei. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii ei și duratei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana infractorului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale. Privită prin prisma acestor considerente rezultate din interpretarea textelor de lege menționate, pedeapsa amenzii, aplicată inculpatului în căile de atac, apel și recurs, se reține că nu a fost individualizată prin considerarea, unitară, a criteriilor generale. Simpla apreciere, că atitudinea sinceră a inculpatului în cursul fazelor procesului penal este de natură a-i atenua răspunderea penală, nu este corectă.

Valoarea mare a prejudiciului, un miliard de lei pentru anul 1997, și faptul că acesta nu a fost recuperat, precum și persoana inculpatului, cu antecedente penale rezultând din săvârșirea, anterior, a unei infracțiuni de același gen, constituie temei pentru reținerea legalității și temeiniciei pedepsei aplicată de instanța care a judecat fondul. Ca atare, recursul în anulare fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 414 1 C. proc. pen., cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. a) și d) din același cod, va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj și deciziei penale nr. 232 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul C.C.L. Casează deciziile atacate, în sensul că respinge recursul și respectiv, apelul, declarate de inculpatul C.C.L. împotriva deciziei penale nr. 24 din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Cluj și sentinței penale nr. 1310 din 4 octombrie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca. Menține hotărârea primei instanțe. Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.