ÎCCJ, Decizia nr. 56/2005

T.A., la un an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., precum și la câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 2 luni închisoare;

M.I., la 2 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 și a art. 76 lit. c) C. pen., la câte 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 din același cod, precum și la două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., dispunând în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din același cod;

N.K., la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 286 alin. (1) C. pen., la câte 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 31 raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare;

A.F., la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen. Prin aceeași sentință, făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților T.A., N.K. și A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978. S-a dispus confiscarea sumei de 2.500.000 lei de la inculpatul M.I. și anularea actelor falsificate de inculpați. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părțile civile SC T. SA Cluj-Napoca și Direcția Generală a Vămilor București. Împotriva sentinței menționate au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și inculpații. Prin decizia penală nr. 156/A din 30 octombrie 1997, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de procuror și cei 4 inculpați și a desființat sentința în parte, modificând-o în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor inculpaților T.A., M.I. și N.K., constatării grațierii pedepselor aplicate acestor 3 inculpați, precum și inculpatei A.F., cu excepția pedepselor stabilite primului inculpat, pentru infracțiunea de dare de mită și celui de al doilea inculpat, pentru infracțiunea de luare de mită. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2667 din 21 octombrie 1998, constatând că în alcătuirea completului de judecată, care a pronunțat decizia penală nr. 156 din 30 octombrie 1997, a Curții de Apel Pitești, a intrat un număr mai mare de judecători, decât cel prevăzut de lege, a casat această decizie și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Prin decizia penală nr. 290/A din 23 decembrie 1999, admițând apelurile declarate de procuror și inculpați, Curtea de Apel Pitești a desființat în parte sentința penală nr. 64 din 9 octombrie 1996, a Tribunalului Vâlcea, în sensul descontopirii pedepselor aplicate și schimbării încadrării juridice, după cum urmează: - Cu privire la inculpatul T.A., a fost schimbată încadrarea juridică, din infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 26 și 31, raportate la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 26 și 31, raportate la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care l-a condamnat la 10 luni și, respectiv, 6 luni închisoare, constatându-se că atât aceste pedepse, cât și pedepsele ce i s-au stabilit pentru infracțiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., precum și de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., sunt grațiate în întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. Totodată, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului T.A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 luni închisoare, constatându-se că această pedeapsă a fost executată. - Cu privire la inculpatul M.I., a fost schimbată încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 luni închisoare, precum și din infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 din același cod și de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 26 și 31, raportate la art. 289 din același cod și de art. 26 și 31, raportate la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 luni și, respectiv, 2 luni închisoare, constatându-se că toate cele trei pedepse sunt grațiate în întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. Totodată, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 lit. c) C. pen., de la 2 ani închisoare, la un an închisoare, deducându-se, din această pedeapsă, durata arestării preventive cu începere de la 5 octombrie 1994, până la 3 octombrie 1995. - Cu privire la inculpatul N.K., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 și 31, raportate la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și din infracțiunea prevăzută de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunile prevăzute de art. 26 și 31, raportate la art. 289 C. pen. și de art. 26 și 31, raportate la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care l-a condamnat la câte 8 luni închisoare, constatându-se că aceste pedepse sunt grațiate în întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. - Cu privire la inculpata A.F., s-a constatat că pedeapsa ce i s-a aplicat de prima instanță, este grațiată în întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. Prin aceeași decizie, SC T. SA Cluj a fost obligată să plătească suma de 40.420.935 lei, către SC R.I. SRL Cluj, iar SC B.A. SA a fost obligată să restituie inculpatului T.A., suma de 81.750.174 lei, constatându-se că aceste sume au fost încasate necuvenit. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, procurorul și inculpații T.A. și M.I. Prin decizia nr. 5866 din 11 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis aceste recursuri și, extinzându-le efectele față de inculpații A.F. și N.K., a casat decizia pronunțată în apel și sentința penală nr. 64 din 9 octombrie 1996, a Tribunalului Vâlcea cu privire la:- încadrarea juridică a faptelor de participație improprie la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și 291 C. pen., reținute în sarcina inculpaților T.A., M.I. și N.K.;- încadrarea juridică a faptei inculpatului M.I. în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.;- achitarea inculpaților T.A., A.F. și N.K., pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., dispoziție ce a fost înlăturată;- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 137/1997 privind grațierea unor pedepse;- aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu privire la inculpata A.F., înlăturându-se aplicarea acestora;- intervenirea prescripției răspunderii penale referitor la inculpații T.A., A.F. și K.N., precum și a decesului inculpatului M.I.;- soluționarea laturii civile a cauzei. Ca urmare a casării celor două hotărâri sub aspectele menționate, s-a dispus: 1. Înlăturarea aplicării dispozițiilor de grațiere ale art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997, față de inculpați. 2. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților T.A., M.I. și K.N., după cum urmează:- din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și art. 289 C. pen. și din art. 26, raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, reținute în sarcina inculpatului T.A., în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;- din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și 289 C. pen. și, respectiv, de art. 26, raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 din același cod, reținute în sarcina inculpatului M.I., în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;- din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și 289 C. pen. și, respectiv, de art. 26 raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, reținute în sarcina inculpatului N.K., în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. 3. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121 și 122 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților T.A., N.K. și A.F., în urma intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru:- infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul T.A.;- infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 290, de art. 286 alin. (1) și de art. 288 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul K.N.;- infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, în ceea ce privește pe inculpata A.F. 4. S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.I., din art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, ca urmare a intervenirii decesului făptuitorului.

A fost înlăturată dispoziția de obligare a părții civile SC T. SA Cluj să plătească suma de 40.420.935 lei, părții civile SC R.I. SRL Cluj. S-a motivat că față de dispozițiile art. 31 C. pen., potrivit cărora determinarea înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, constituie participație improprie la acea infracțiune, se impune ca faptele inculpaților T.A. și M.I., care s-au folosit de calitatea lor de conducători de societăți comerciale, pentru a determina funcționarii din subordine să întocmească și să utilizeze acte false, în scopul ca ei să obțină foloase materiale, să fie încadrate în participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și, respectiv, în participație improprie la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., iar pe cale de consecință, prin extinderea recursurilor, să fie încadrate în aceleași infracțiuni și faptele inculpatului K.N. S-a mai motivat că din materialul probator de la dosar rezultă că inculpații T.A., K.N. și A.F. au fost achitați în mod greșit pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. S-a relevat, în acest sens, că nu s-a ținut seama de faptul că scoaterea din țară de către cei trei inculpați, a materialului lemnos achiziționat cu încălcarea legii, s-a realizat numai prin săvârșirea a numeroase infracțiuni de fals, de uz de fals și de falsificare de ștampile. De asemenea, s-a învederat că prima instanță și instanța de apel, pentru a justifica soluția de achitare, au făcut abstracție de activitatea anterioară a inculpaților, constând în procurarea de material lemnos de la alte unități, decât de la cele pentru care primiseră licențe de export, precum și la prețuri mai mici decât cele corespunzând valorii reale, în falsificarea documentelor vamale privind proveniența, a dispozițiilor de încasare valutară, precum și în expedierea materialului lemnos în altă țară decât aceea pentru care se obținuse licența de export, ceea ce dovedește că s-a urmărit sustragerea de la plata taxelor vamale reale. S-a mai subliniat că procurarea materialului lemnos de la persoane fizice, la prețuri mici, precum și ajungerea mărfii în Iordania, iar nu în Liban, demonstrează existența infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978. S-a considerat, însă, că în raport cu termenul prescripției speciale prevăzut în art. 124 C. pen., care este de 7 ani și 6 luni, deoarece maximul de pedeapsă prevăzut pentru această infracțiune nu ar fi mai mare de 5 ani, se impune să se constate că din octombrie 1994, când au fost săvârșite faptele, până la data judecării recursurilor, s-a împlinit termenul de prescripție menționat. Împotriva acestei din urmă decizii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând temeiul prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza a II-a C. proc. pen. S-a susținut, în dezvoltarea motivului invocat, că s-a constatat în mod greșit împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, deoarece infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, este sancționată cu închisoarea de la 2, la 7 ani. S-a relevat în acest sens că în raport cu prevederile art. 124, cu referire la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea menționată este de 12 ani, care se va împlini abia la 2 octombrie 2006. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate cu privire la încetarea urmăririi penale față de inculpații T.A., K.N. și A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1970 și să se constate că nu a intervenit prescripția răspunderii penale pentru această infracțiune. Recursul în anulare este fondat în sensul celor ce urmează. În adevăr, așa cum se învederează prin recursul în anulare, infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, este sancționată cu închisoarea de la 2, la 7 ani. În raport cu prevederea de la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., potrivit căreia termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, în cazul când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, coroborată cu dispoziția de la art. 124 din același cod, în conformitate cu care „prescripția înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122, este depășit cu încă jumătate”, se constată că pentru infracțiunea menționată, termenul de prescripție specială a răspunderii penale este de 12 ani, iar nu de 7 ani și 6 luni, cum greșit s-a considerat de către instanța de recurs. Așa fiind, ținându-se seama că inculpaților li se impută că au comis la data de 2 octombrie 1994, ultimul act susceptibil a fi încadrat în infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, astfel că termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru această infracțiune, de 12 ani, s-ar împlini abia la data de 2 octombrie 2006, este evident că instanța de recurs a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale, cu încălcarea prevederilor art. 124, cu referire la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. Dar, din examinarea cauzei în ansamblu, se constată că instanța de recurs nu a avut suficiente temeiuri pentru a ajunge la concluzia că soluția de achitare a inculpaților T.A., K.N. și A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, nu ar fi corectă. Sub acest aspect, este de observat că, prin rechizitoriu, inculpații T.A., K.N. și A.F. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la 28 august 1994, la 1 octombrie 1994 și 2 octombrie 1994, pe bază de declarații vamale conținând date nereale, au exportat în Iordania, cantitățile de 496,629 mc, de 416,915 mc și de 150,682 mc cherestea rășinoase la prețul de 165 dolari SUA/mc. Prima instanță, însă, a constatat că în toate aceste cazuri exporturile s-au efectuat pe bază de licențe de export eliberate legal, cu plata integrală a impozitelor și a taxelor vamale aferente, iar valoarea materialului lemnos ce a făcut obiectul exportului, a fost achitată în totalitate. Relevând că situația menționată rezultă din expertiza contabilă-judiciară efectuată în cauză și din celelalte acte ale dosarului, prima instanță a subliniat prin considerentele sentinței, că în aceste condiții nu se poate reține că exportul respectiv s-a efectuat în scopul sustragerii bunurilor de la regimul vamal, în sensul cerințelor înscrise în art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978. S-a motivat, de asemenea, că, deși inculpații au folosit declarații de încasare valutară false, acestea nu prezintă relevanță în raport cu prevederile art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, deoarece actele respective nu erau destinate sustragerii bunurilor de la regimul vamal, ci au fost folosite în scopul realizării repatrierii valutei după efectuarea exporturilor, iar cazurile de nerepatriere a valutei ce au existat, nu constituie element susceptibil de încadrare în infracțiunea de contrabandă. Tot astfel, prin considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel s-a învederat că, deși s-au folosit de documente false, inculpații T.A., K.N. și A.F. nu au sustras bunurile, respectiv cheresteaua exportată, de la controlul vamal, din probele administrate rezultând că ei au achitat taxele vamale datorate. În această privință, concluziile raportului de expertiză contabilă, ce s-a efectuat din dispoziția instanței de apel, impun să se constate că pentru toate exporturile efectuate s-au eliberat licențe de către Ministerul Industriilor și Comerțului în cadrul contingentării pe țară, că actele normative în vigoare în acea perioadă nu interziceau achiziționarea de masă lemnoasă de la persoane particulare, iar nerealizarea produsului finit destinat exportului numai din masa lemnoasă contractată cu SC R. SA Cluj și apelarea la alte surse, nu a avut consecințe negative asupra exploatării și valorificării masei lemnoase. De asemenea, din raportul de expertiză contabilă-judiciară depus la prima instanță rezultă că SC R.I. SRL a avut licențe de export obținute legal pentru toate cantitățile de cherestea pe care le-a achiziționat și le-a scos din țară, nedepășind cantitățile contingentate ce i s-au repartizat. Așa fiind și cum concluziile din rapoartele de expertiză menționate sunt confirmate de documentele prezentate de SC R.I. SRL, de conținutul actelor vamale ridicate de la Vama Constanța, de procesele verbale privind verificările efectuate la filiala silvică Cluj și actele anexate la acestea, precum și de celelalte acte la care s-a făcut referire prin sentință, se impune să se constate că prima instanță a ajuns în mod corect la concluzia că faptele imputate celor trei inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978. Rezultă, deci, că prin infirmarea soluției de achitare a inculpaților menționați, pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, s-a făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce constituie caz de casare în sensul prevederilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 teza a II-a C. proc. pen. În consecință, se impune admiterea recursului în anulare și casarea deciziei atacate cu privire la desființarea sentinței referitor la achitarea inculpaților T.A., K.N. și A.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, precum și cu privire la dispoziția de încetare a procesului penal pentru această infracțiune, prin constatarea intervenirii prescripției, urmând a se menține dispoziția de achitare a celor trei inculpați pentru această infracțiune. Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a celor 3 inculpați, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.