ÎCCJ, Decizia nr. 56/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 56/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare

de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64

din 9 octombrie 1996, Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpații:

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 10 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., precum și la câte 6

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 31, raportat

la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 288 alin.

(1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., dispunând, în

baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute

pedeapsa cea mai grea, de un an și 2 luni închisoare;

și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.

(2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 74 și a art. 76 lit. c) C. pen.,

la câte 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248

alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., de art.

31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art.

76 din același cod, precum și la două luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin.

(2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., dispunând în baza art. 33 lit. a) și a art.

34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 2

ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) - c) din același cod;

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art.

41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., la 10 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 286 alin. (1) C. pen., la câte 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 31 raportat la art.

289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 31, raportat la art.

291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., dispunând, în

baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. a) C. pen., ca acest inculpat să execute

pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare;

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin.

(1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen.

Prin aceeași sentință,

făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților T.A., N.K. și A.F., pentru

săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 30/1978.

S-a dispus confiscarea sumei

de 2.500.000 lei de la inculpatul M.I. și anularea actelor falsificate de

inculpați.

Totodată, au fost respinse,

ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părțile civile SC T. SA

Cluj-Napoca și Direcția Generală a Vămilor București.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și

inculpații.

Prin decizia penală nr. 156/A

din 30 octombrie 1997, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de

procuror și cei 4 inculpați și a desființat sentința în parte, modificând-o în

sensul schimbării încadrării juridice a faptelor inculpaților T.A., M.I. și N.K.,

constatării grațierii pedepselor aplicate acestor 3 inculpați, precum și

inculpatei A.F., cu excepția pedepselor stabilite primului inculpat, pentru

infracțiunea de dare de mită și celui de al doilea inculpat, pentru

infracțiunea de luare de mită.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 2667 din 21 octombrie 1998, constatând că în

alcătuirea completului de judecată, care a pronunțat decizia penală nr. 156 din

30 octombrie 1997, a Curții de Apel Pitești, a intrat un număr mai mare de

judecători, decât cel prevăzut de lege, a casat această decizie și a trimis

cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Prin decizia penală nr. 290/A

din 23 decembrie 1999, admițând apelurile declarate de procuror și inculpați,

Curtea de Apel Pitești a desființat în parte sentința penală nr. 64 din 9

octombrie 1996, a Tribunalului Vâlcea, în sensul descontopirii pedepselor

aplicate și schimbării încadrării juridice, după cum urmează:

- Cu privire la inculpatul T.A.,

a fost schimbată încadrarea juridică, din infracțiunile prevăzute de art. 31,

raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 31,

raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile

prevăzute de art. 26 și 31, raportate la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din același cod și de art. 26 și 31, raportate la art. 291, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., pentru care l-a condamnat la 10 luni și, respectiv, 6

luni închisoare, constatându-se că atât aceste pedepse, cât și pedepsele ce i

s-au stabilit pentru infracțiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen., precum și de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art.

41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., sunt grațiate în întregime,

condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

Totodată, a fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului T.A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de

mită, prevăzută de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

la 10 luni închisoare, constatându-se că această pedeapsă a fost executată.

- Cu privire la inculpatul M.I.,

a fost schimbată încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută de art. 248 alin.

(1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74

și a art. 76 C. pen., pentru care l-a condamnat la 5 luni închisoare, precum și

din infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 din același cod și

de art. 31, raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2),

a art. 74 și a art. 76 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 26 și 31,

raportate la art. 289 din același cod și de art. 26 și 31, raportate la art. 291

C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 și a art. 76 C. pen.,

pentru care l-a condamnat la 5 luni și, respectiv, 2 luni închisoare,

constatându-se că toate cele trei pedepse sunt grațiate în întregime,

condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

Totodată, a fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74

și a art. 76 lit. c) C. pen., de la 2 ani închisoare, la un an închisoare,

deducându-se, din această pedeapsă, durata arestării preventive cu începere de

la 5 octombrie 1994, până la 3 octombrie 1995.

- Cu privire la inculpatul N.K.,

a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 31,

raportat la art. 289, cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 26 și 31, raportate la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., precum și din infracțiunea prevăzută de art. 31, raportat la art. 291,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în infracțiunile prevăzute de art.

26 și 31, raportate la art. 289 C. pen. și de art. 26 și 31, raportate la art. 291

C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care l-a

condamnat la câte 8 luni închisoare, constatându-se că aceste pedepse sunt

grațiate în întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

- Cu privire la inculpata A.F.,

s-a constatat că pedeapsa ce i s-a aplicat de prima instanță, este grațiată în

întregime, condiționat, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

Prin aceeași decizie, SC T.

SA Cluj a fost obligată să plătească suma de 40.420.935 lei, către SC R.I. SRL

Cluj, iar SC B.A. SA a fost obligată să restituie inculpatului T.A., suma de

81.750.174 lei, constatându-se că aceste sume au fost încasate necuvenit.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, procurorul și inculpații T.A. și M.I.

Prin decizia nr. 5866 din 11

decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis aceste

recursuri și, extinzându-le efectele față de inculpații A.F. și N.K., a casat

decizia pronunțată în apel și sentința penală nr. 64 din 9 octombrie 1996, a

Tribunalului Vâlcea cu privire la:- încadrarea juridică a faptelor de

participație improprie la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și

291 C. pen., reținute în sarcina inculpaților T.A., M.I. și N.K.;- încadrarea

juridică a faptei inculpatului M.I. în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen.;- achitarea inculpaților T.A., A.F. și N.K., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., dispoziție ce a fost

înlăturată;- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 137/1997 privind grațierea unor

pedepse;- aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu privire la inculpata A.F.,

înlăturându-se aplicarea acestora;- intervenirea prescripției răspunderii

penale referitor la inculpații T.A., A.F. și K.N., precum și a decesului

inculpatului M.I.;- soluționarea laturii civile a cauzei.

Ca urmare a casării celor

două hotărâri sub aspectele menționate, s-a dispus:

dispozițiilor de grațiere ale art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997, față de

inculpați.

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților T.A., M.I. și K.N., după

cum urmează:- din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și

art. 289 C. pen. și din art. 26, raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, reținute în sarcina inculpatului T.A.,

în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 31, raportat la art. 291

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;- din infracțiunile

prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și 289 C. pen. și, respectiv, de art.

26, raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2),

a art. 74 și a art. 76 din același cod, reținute în sarcina inculpatului M.I.,

în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 31,

raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același

cod;- din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 și 289 C.

pen. și, respectiv, de art. 26 raportat la art. 31 și 291 C. pen., ambele cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, reținute în sarcina inculpatului N.K.,

în infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și de art. 31,

raportat la art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același

cod.

b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121 și 122 C.

pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților T.A., N.K. și A.F.,

în urma intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru:- infracțiunile

prevăzute de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art.

31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31,

raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de art. 40

din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., de art. 288 alin. (1),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de art. 72

lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 75 lit.

a) și a art. 13 C. pen., în ceea ce privește pe inculpatul T.A.;- infracțiunile

prevăzute de art. 31, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., de art. 31, raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

de art. 290, de art. 286 alin. (1) și de art. 288 alin. (1) din același cod, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de art. 72 lit.

a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C.

pen., în ceea ce privește pe inculpatul K.N.;- infracțiunile prevăzute de art. 288

alin. (1), cu aplicarea 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen., precum și de

art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, în ceea ce privește pe inculpata A.F.

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M.I., din art. 246,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 248 alin. (1), cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatului M.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 31,

raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 31,

raportat la art. 291 C. pen., de art. 248 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., precum și de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, ca urmare a intervenirii decesului făptuitorului.

dispoziția de obligare a părții civile SC T. SA Cluj să plătească suma de

40.420.935 lei, părții civile SC R.I. SRL Cluj.

S-a motivat că față de

dispozițiile art. 31 C. pen., potrivit cărora determinarea înlesnirea sau

ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, constituie

participație improprie la acea infracțiune, se impune ca faptele inculpaților T.A.

și M.I., care s-au folosit de calitatea lor de conducători de societăți

comerciale, pentru a determina funcționarii din subordine să întocmească și să

utilizeze acte false, în scopul ca ei să obțină foloase materiale, să fie

încadrate în participație improprie la infracțiunea de fals intelectual

prevăzută de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și, respectiv, în

participație improprie la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 31,

raportat la art. 291 C. pen., iar pe cale de consecință, prin extinderea

recursurilor, să fie încadrate în aceleași infracțiuni și faptele inculpatului

K.N.

S-a mai motivat că din

materialul probator de la dosar rezultă că inculpații T.A., K.N. și A.F. au

fost achitați în mod greșit pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

S-a relevat, în acest sens,

că nu s-a ținut seama de faptul că scoaterea din țară de către cei trei

inculpați, a materialului lemnos achiziționat cu încălcarea legii, s-a realizat

numai prin săvârșirea a numeroase infracțiuni de fals, de uz de fals și de

falsificare de ștampile.

De asemenea, s-a învederat

că prima instanță și instanța de apel, pentru a justifica soluția de achitare,

au făcut abstracție de activitatea anterioară a inculpaților, constând în

procurarea de material lemnos de la alte unități, decât de la cele pentru care

primiseră licențe de export, precum și la prețuri mai mici decât cele

corespunzând valorii reale, în falsificarea documentelor vamale privind

proveniența, a dispozițiilor de încasare valutară, precum și în expedierea

materialului lemnos în altă țară decât aceea pentru care se obținuse licența de

export, ceea ce dovedește că s-a urmărit sustragerea de la plata taxelor vamale

reale.

S-a mai subliniat că

procurarea materialului lemnos de la persoane fizice, la prețuri mici, precum

și ajungerea mărfii în Iordania, iar nu în Liban, demonstrează existența

infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

30/1978.

S-a considerat, însă, că în

raport cu termenul prescripției speciale prevăzut în art. 124 C. pen., care

este de 7 ani și 6 luni, deoarece maximul de pedeapsă prevăzut pentru această

infracțiune nu ar fi mai mare de 5 ani, se impune să se constate că din

octombrie 1994, când au fost săvârșite faptele, până la data judecării

recursurilor, s-a împlinit termenul de prescripție menționat.

Împotriva acestei din urmă

decizii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând temeiul prevăzut în art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a C. proc. pen.

S-a susținut, în dezvoltarea

motivului invocat, că s-a constatat în mod greșit împlinirea termenului de

prescripție specială a răspunderii penale, deoarece infracțiunea de contrabandă

prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, este sancționată

cu închisoarea de la 2, la 7 ani.

S-a relevat în acest sens că

în raport cu prevederile art. 124, cu referire la art. 122 alin. (1) lit. c) C.

pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea

menționată este de 12 ani, care se va împlini abia la 2 octombrie 2006.

În concluzie, s-a cerut

casarea deciziei atacate cu privire la încetarea urmăririi penale față de

inculpații T.A., K.N. și A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă

prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1970 și să se constate

că nu a intervenit prescripția răspunderii penale pentru această infracțiune.

Recursul în anulare este

fondat în sensul celor ce urmează.

În adevăr, așa cum se

învederează prin recursul în anulare, infracțiunea de contrabandă prevăzută de art.

72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, este sancționată cu închisoarea de

la 2, la 7 ani.

În raport cu prevederea de

la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., potrivit căreia termenul de prescripție

a răspunderii penale este de 8 ani, în cazul când legea prevede pentru

infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu

depășește 10 ani, coroborată cu dispoziția de la art. 124 din același cod, în

conformitate cu care „prescripția înlătură răspunderea penală, oricâte

întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122,

este depășit cu încă jumătate”, se constată că pentru infracțiunea menționată,

termenul de prescripție specială a răspunderii penale este de 12 ani, iar nu de

7 ani și 6 luni, cum greșit s-a considerat de către instanța de recurs.

Așa fiind, ținându-se seama

că inculpaților li se impută că au comis la data de 2 octombrie 1994, ultimul

act susceptibil a fi încadrat în infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 30/1978, astfel că termenul de prescripție specială a

răspunderii penale pentru această infracțiune, de 12 ani, s-ar împlini abia la

data de 2 octombrie 2006, este evident că instanța de recurs a constatat

intervenirea prescripției răspunderii penale, cu încălcarea prevederilor art. 124,

cu referire la art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen.

Dar, din examinarea cauzei

în ansamblu, se constată că instanța de recurs nu a avut suficiente temeiuri

pentru a ajunge la concluzia că soluția de achitare a inculpaților T.A., K.N.

și A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, nu ar fi corectă.

Sub acest aspect, este de

observat că, prin rechizitoriu, inculpații T.A., K.N. și A.F. au fost trimiși

în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că la 28 august 1994, la 1 octombrie 1994 și 2 octombrie

1994, pe bază de declarații vamale conținând date nereale, au exportat în

Iordania, cantitățile de 496,629 mc, de 416,915 mc și de 150,682 mc cherestea

rășinoase la prețul de 165 dolari SUA/mc.

Prima instanță, însă, a

constatat că în toate aceste cazuri exporturile s-au efectuat pe bază de

licențe de export eliberate legal, cu plata integrală a impozitelor și a

taxelor vamale aferente, iar valoarea materialului lemnos ce a făcut obiectul

exportului, a fost achitată în totalitate.

Relevând că situația

menționată rezultă din expertiza contabilă-judiciară efectuată în cauză și din

celelalte acte ale dosarului, prima instanță a subliniat prin considerentele

sentinței, că în aceste condiții nu se poate reține că exportul respectiv s-a

efectuat în scopul sustragerii bunurilor de la regimul vamal, în sensul cerințelor

înscrise în art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978.

S-a motivat, de asemenea, că,

deși inculpații au folosit declarații de încasare valutară false, acestea nu

prezintă relevanță în raport cu prevederile art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 30/1978, deoarece actele respective nu erau destinate sustragerii bunurilor

de la regimul vamal, ci au fost folosite în scopul realizării repatrierii valutei

după efectuarea exporturilor, iar cazurile de nerepatriere a valutei ce au

existat, nu constituie element susceptibil de încadrare în infracțiunea de

contrabandă.

Tot astfel, prin

considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel s-a învederat că, deși

s-au folosit de documente false, inculpații T.A., K.N. și A.F. nu au sustras

bunurile, respectiv cheresteaua exportată, de la controlul vamal, din probele

administrate rezultând că ei au achitat taxele vamale datorate.

În această privință,

concluziile raportului de expertiză contabilă, ce s-a efectuat din dispoziția

instanței de apel, impun să se constate că pentru toate exporturile efectuate

s-au eliberat licențe de către Ministerul Industriilor și Comerțului în cadrul

contingentării pe țară, că actele normative în vigoare în acea perioadă nu

interziceau achiziționarea de masă lemnoasă de la persoane particulare, iar

nerealizarea produsului finit destinat exportului numai din masa lemnoasă

contractată cu SC R. SA Cluj și apelarea la alte surse, nu a avut consecințe negative

asupra exploatării și valorificării masei lemnoase.

De asemenea, din raportul de

expertiză contabilă-judiciară depus la prima instanță rezultă că SC R.I. SRL a

avut licențe de export obținute legal pentru toate cantitățile de cherestea pe

care le-a achiziționat și le-a scos din țară, nedepășind cantitățile contingentate

ce i s-au repartizat.

Așa fiind și cum concluziile

din rapoartele de expertiză menționate sunt confirmate de documentele

prezentate de SC R.I. SRL, de conținutul actelor vamale ridicate de la Vama Constanța, de procesele verbale privind verificările efectuate la filiala silvică Cluj

și actele anexate la acestea, precum și de celelalte acte la care s-a făcut

referire prin sentință, se impune să se constate că prima instanță a ajuns în

mod corect la concluzia că faptele imputate celor trei inculpați nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 30/1978.

Rezultă, deci, că prin

infirmarea soluției de achitare a inculpaților menționați, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, s-a făcut o

greșită aplicare a legii, ceea ce constituie caz de casare în sensul

prevederilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

teza a II-a C.

proc. pen.

În consecință, se impune admiterea

recursului în anulare și casarea deciziei atacate cu privire la desființarea

sentinței referitor la achitarea inculpaților T.A., K.N. și A.F., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978,

precum și cu privire la dispoziția de încetare a procesului penal pentru

această infracțiune, prin constatarea intervenirii prescripției, urmând a se

menține dispoziția de achitare a celor trei inculpați pentru această

infracțiune.

Totodată, mai urmează a se

dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a celor 3 inculpați,

să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Casează decizia nr. 5866 din

11 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, numai

cu privire la:- dispoziția de casare a sentinței penale nr. 64 din 9 octombrie

1996 a Tribunalului Vâlcea și a deciziei nr. 290/A din 23 decembrie 1999, a

Curții de Apel Pitești, referitor la achitarea inculpaților T.A., K.N. și A.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen.;

- dispoziția de încetare a

procesului penal față de acești inculpați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121 și 122 C.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art.

41 alin. (2), a art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.

Înlătură dispozițiile

sus-arătate, menținând dispoziția sentinței nr. 64 din 9 octombrie 1996, a

Tribunalului Vâlcea, de achitare a inculpaților T.A., K.N. și A.F., pentru

săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 75 lit. a) și a art.

13 C. pen.

Onorariile de avocat pentru

apărarea din oficiu a inculpaților T.A., K.N. și A.F., în sumă de câte 600.000

lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.