ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin

sentința penală nr. 1399 din 16 decembrie 2003, în baza art. 184 alin. (2) și

(4), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul

A.F. la 4 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de un

an și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același

cod.

A admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă M.P.

A constatat că inculpatul a achitat

părții civile suma de 32.000.000 lei și câte 100 Euro lunar, în perioada

aprilie-septembrie 2003, cu titlu de despăgubiri civile.

A obligat, în solidar, pe inculpat,

cu Societatea de Asigurare Reasigurare A. S.A., sucursala Vâlcea, la plata

sumei de 300 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând

despăgubiri civile, conform convenției părților, în perioada octombrie -

decembrie 2003.

A constatat că, în cauză, C.A.S. a

municipiului București nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că în data de 2 decembrie 2002, în timp ce conducea

autoturismul proprietate personală, inculpatul A.F. a produs un accident de

circulație, acroșând pe partea vătămată M.P., care a suferit leziuni

traumatice, pentru a căror vindecare au fost necesare 80-90 zile de îngrijiri

medicale, fiindu-i pusă în primejdie viața (conform concluziilor raportului de

constatare medico-legală).

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, inculpatul A.F. și

partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Vâlcea, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a susținut că prima

instanță a stabilit greșit termenul de încercare de un an, în raport de

dispozițiile art. 82 C. pen. și că, în mod eronat, în lipsa oricăror dovezi a

consfințit tranzacția părților, obligându-l pe inculpat, în solidar, cu partea

responsabilă civilmente, la repararea prejudiciului, iar la termenul când au

avut loc dezbaterile, procurorul a reformulat acest motiv, susținând că

inculpatul trebuia obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul a solicitat în apelul

său, achitarea, susținând că a comis fapta din culpă, fără premeditare, că

aceasta nu prezintă pericol social și nu a produs prejudicii morale, materiale

sau de altă natură părții vătămate.

Partea responsabilă civilmente S.C.

A. S.A., sucursala Vâlcea a criticat hotărârea primei instanțe, întrucât

aceasta în mod greșit a stabilit calitatea sa de parte responsabilă civilmente

în cauză și că deși, partea civilă nu și-a dovedit pretențiile, a pronunțat o

hotărâre de expedient ce a consfințit înțelegerea acesteia cu inculpatul, fără

ca societatea de asigurare să-și dea acordul.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia

penală nr. 40 din 3 martie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Rm. Vâlcea și de partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A.,

sucursala Rm. Vâlcea, a desființat în parte sentința, a majorat termenul de

încercare la 2 ani și 4 luni și a dispus exonerarea părții responsabile

civilmente de la plata despăgubirilor civile față de partea civilă M.P.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că, prima instanță, în concordanță cu probatoriul

administrat a stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, precum

și încadrarea juridică a faptei, astfel că nu au fost primite criticile

formulate de inculpat, în apelul său.

S-a reținut întemeiat, motivul de

apel invocat de parchet, întrucât, potrivit art. 82 C. pen., „durata

suspendării condiționate constituie termenul de încercare pentru condamnat și

acesta se compune din durata pedepsei închisorii aplicate ce se cumulează cu un

interval de timp de doi ani”.

Cu privire la apelul declarat de

partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Rm. Vâlcea, instanța de

control judiciar a reținut că: „Inculpatul judecat și condamnat pentru

săvârșirea unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii, poate, în baza dreptului

său de a dispune, să achieseze la pretențiile părții civile.

Această recunoaștere, având un

caracter strict personal, este însă inoperantă față de persoana responsabilă

civilmente, persoană juridică, a cărei obligare în solidar cu inculpatul, la

plata despăgubirilor nu poate fi concepută decât în limita prejudiciului real

cauzat prin infracțiune și în același timp dovedit”, celelalte critici fiind

apreciate, ca nefondate, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (3) C. proc.

pen. și de dispozițiile art. 49, art. 50, art. 55 și art. 57 din Legea nr.

136/1995, privind asigurările și reasigurările din România.

Împotriva deciziei penale a instanței de apel, în

termenul legal, inculpatul A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate, sub aspectul greșitei sale condamnări, în speță, nefăcându-se

dovada că a încălcat, din culpă, dispozițiile cuprinse în Decretul nr. 328/1966,

în vigoare la data săvârșirii faptei, împrejurare în care, nu îi poate fi

atrasă răspunderea penală.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 171 R din 13 aprilie 2004, a respins recursul, ca nefondat, reținând

că „Primele instanțe au stabilit corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, pe baza unor probe concludente, legal administrate și temeinic

apreciate, iar încadrarea juridică dată faptei este legală”.

Nemulțumit și de această din urmă

hotărâre, inculpatul A.F. a declarat recurs, reiterând critica de nelegalitate,

formulată în apel și recurs și anume, că fapta sa, a fost „săvârșită fără voia

sa, fără nici o premeditare sau motiv, că aceasta nu prezintă pericol social și

nu a produs prejudicii morale, materiale sau de altă natură părții vătămate” și

a solicitat achitarea.

Recursul declarat de inculpat nu

este admisibil.

Potrivit dispozițiilor înscrise în

Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală, deciziile

pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac.

Cum decizia nr. 171 R din 13 aprilie

2004, atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca instanță de

recurs, recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva acesteia este

inadmisibil.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, va respinge recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil și îl va

obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul A.F. împotriva deciziei penale nr. 171 R din 13 aprilie

2004 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.