ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentința penală nr. 1399 din 16 decembrie 2003, în baza art. 184 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.F. la 4 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de un an și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același cod. A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.P. A constatat că inculpatul a achitat părții civile suma de 32.000.000 lei și câte 100 Euro lunar, în perioada aprilie-septembrie 2003, cu titlu de despăgubiri civile.

A obligat, în solidar, pe inculpat, cu Societatea de Asigurare Reasigurare A. S.A., sucursala Vâlcea, la plata sumei de 300 Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri civile, conform convenției părților, în perioada octombrie - decembrie 2003. A constatat că, în cauză, C.A.S. a municipiului București nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în data de 2 decembrie 2002, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, inculpatul A.F. a produs un accident de circulație, acroșând pe partea vătămată M.P., care a suferit leziuni traumatice, pentru a căror vindecare au fost necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viața (conform concluziilor raportului de constatare medico-legală).

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, inculpatul A.F. și partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a susținut că prima instanță a stabilit greșit termenul de încercare de un an, în raport de dispozițiile art. 82 C. pen. și că, în mod eronat, în lipsa oricăror dovezi a consfințit tranzacția părților, obligându-l pe inculpat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la repararea prejudiciului, iar la termenul când au avut loc dezbaterile, procurorul a reformulat acest motiv, susținând că inculpatul trebuia obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul a solicitat în apelul său, achitarea, susținând că a comis fapta din culpă, fără premeditare, că aceasta nu prezintă pericol social și nu a produs prejudicii morale, materiale sau de altă natură părții vătămate. Partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Vâlcea a criticat hotărârea primei instanțe, întrucât aceasta în mod greșit a stabilit calitatea sa de parte responsabilă civilmente în cauză și că deși, partea civilă nu și-a dovedit pretențiile, a pronunțat o hotărâre de expedient ce a consfințit înțelegerea acesteia cu inculpatul, fără ca societatea de asigurare să-și dea acordul. Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr. 40 din 3 martie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.

Vâlcea și de partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Rm. Vâlcea, a desființat în parte sentința, a majorat termenul de încercare la 2 ani și 4 luni și a dispus exonerarea părții responsabile civilmente de la plata despăgubirilor civile față de partea civilă M.P. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, prima instanță, în concordanță cu probatoriul administrat a stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică a faptei, astfel că nu au fost primite criticile formulate de inculpat, în apelul său. S-a reținut întemeiat, motivul de apel invocat de parchet, întrucât, potrivit art. 82 C. pen., „durata suspendării condiționate constituie termenul de încercare pentru condamnat și acesta se compune din durata pedepsei închisorii aplicate ce se cumulează cu un interval de timp de doi ani”.

Cu privire la apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A., sucursala Rm. Vâlcea, instanța de control judiciar a reținut că: „Inculpatul judecat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii, poate, în baza dreptului său de a dispune, să achieseze la pretențiile părții civile. Această recunoaștere, având un caracter strict personal, este însă inoperantă față de persoana responsabilă civilmente, persoană juridică, a cărei obligare în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor nu poate fi concepută decât în limita prejudiciului real cauzat prin infracțiune și în același timp dovedit”, celelalte critici fiind apreciate, ca nefondate, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (3) C. proc.

pen. și de dispozițiile art. 49, art. 50, art. 55 și art. 57 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România. Împotriva deciziei penale a instanței de apel, în termenul legal, inculpatul A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei sale condamnări, în speță, nefăcându-se dovada că a încălcat, din culpă, dispozițiile cuprinse în Decretul nr. 328/1966, în vigoare la data săvârșirii faptei, împrejurare în care, nu îi poate fi atrasă răspunderea penală. Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 171 R din 13 aprilie 2004, a respins recursul, ca nefondat, reținând că „Primele instanțe au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, pe baza unor probe concludente, legal administrate și temeinic apreciate, iar încadrarea juridică dată faptei este legală”.

Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, inculpatul A.F. a declarat recurs, reiterând critica de nelegalitate, formulată în apel și recurs și anume, că fapta sa, a fost „săvârșită fără voia sa, fără nici o premeditare sau motiv, că aceasta nu prezintă pericol social și nu a produs prejudicii morale, materiale sau de altă natură părții vătămate” și a solicitat achitarea. Recursul declarat de inculpat nu este admisibil. Potrivit dispozițiilor înscrise în Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală, deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac. Cum decizia nr. 171 R din 13 aprilie 2004, atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ca instanță de recurs, recursul declarat de inculpatul A.F.

împotriva acesteia este inadmisibil. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva deciziei penale nr. 171 R din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.