ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3019/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Caransebeș, prin

sentința penală nr. 267 din 3 aprilie 2002, a condamnat pe inculpatul N.F. la 5

luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută

de art. 184 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.,

suspendând condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de

2 ani și 5 luni potrivit art. 81 din același cod.

Totodată, a obligat societatea

comercială de asigurare SC A. S.A., sucursala Reșița să plătească părții civile

R.F. 40.000.000 lei daune morale și 3.200.000 lei cheltuieli judiciare.

De asemenea, a fost obligată să

plătească 7.749.076 lei, respectiv 4.956.366 lei părților civile Spitalul

Municipal Caransebeș și Spitalul Militar de Urgență Timișoara.

S-a reținut că, la 5 octombrie 2000,

ca urmare a nerespectării regulilor privind circulația pe drumurile publice,

inculpatul N.F. a accidentat pe R.F., provocându-i leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare un număr de 55 zile îngrijiri medicale și care i-au

pus viața în primejdie.

Tribunalul Caraș Severin prin

decizia penală nr. 308 din 2 septembrie 2002 dată în dosar nr. 2330/P/2002, a

admis apelul declarat de inculpatul N.F., a desființat sentința în latura

penală, cu privire la individualizarea pedepsei, respectiv aplicarea art. 74 C.

pen. și în consecință, în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., vătămare

corporală din culpă, cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., art. 76

lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.F. la 4.000.000 lei amendă.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 63

1

C. pen.

A înlăturat aplicarea art. 81 și

art. 82 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței primei instanțe.

A respins, ca nefondat apelul

declarat de apelanta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala

Reșița.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat apelanta Societate de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala

Reșița la 200.000 lei cheltuieli judiciare față de stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că prima instanță, pe baza ansamblului probelor aflate la

dosar a stabilit corect starea de fapt, a făcut o justă încadrare juridică a

faptei săvârșită de inculpat, reținând corect vinovăția acestuia și a aplicat

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., însă în cauză se impune

a se da o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, s-a constatat că sunt nefondate motivele invocate în apelul Societății

de Asigurare Reasigurare A. SA, sucursala Reșița, întrucât din probele dosarului

rezultă că pretențiile Spitalului Municipal Caransebeș și ale Spitalului

Militar Timișoara, au fost dovedite și stabilite pe baza probelor dosarului,

iar suma stabilită cu titlu de daune morale este de natură să asigure

compensarea prejudiciului moral suferit de partea vătămată, cuantumul fiind

așadar justificat.

Împotriva deciziei penale nr. 308

din 2 septembrie 2002 au declarat recurs partea civilă R.F. și partea

responsabilă civilmente SC A. SA Reșița.

Partea civilă R.F. și-a retras

recursul.

Curtea de Apel Timișoara a luat act

de retragerea recursului părții civile și a respins, ca nefondat recursul

părții responsabile civilmente SA A. SA Reșița constatând, că nu și-a motivat

recursul, iar în cauză nu există motive care să poată fi analizate din oficiu

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva hotărârilor pronunțate

Procurorul General, în temeiul art. 409 și 410 alin. (1), partea I pct. 7

1

teza 1 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare criticând hotărârile pentru

greșita soluționare a laturii civile a cauzei.

S-a argumentat, în sensul că

inculpatul, a cărui vinovăție în producerea accidentului rutier și vătămarea

corporală a părții vătămate R.F. a fost reținută de instanțe, trebuia obligat

la acoperirea prejudiciului creat prin fapta sa, respectiv la daune morale,

cheltuieli judiciare și contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.

Pe de altă parte stabilindu-se în

cauză, că autoturismul condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă

auto pentru anul 2000 la SC A. SA, asigurarea având valabilitatea până la 31

decembrie 2000, asiguratorul trebuia obligat alături de inculpat numai la plata

unei despăgubiri care să se situeze în limitele prevăzute de H.G. nr. 1054/1999

în vigoare la acea dată și care stabilea o sumă maximă de 60 milioane lei.

S-a concluzionat, în sensul că

instanțele, neprocedând astfel au pronunțat hotărâri nelegale sub acest aspect,

a căror casare se impune în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

însă pentru un alt motiv de casare ce urmează a fi analizat din oficiu conform

art. 410 alin. (4) C. proc. pen., care impune casarea hotărârii instanței de

recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță.

Motivul de casare este cel prevăzut

de art. 410 alin. (1), partea a II-a pct. 5

1

și anume „când judecata

a avut loc fără citarea legală a părților sau cu procedura de citare

neîndeplinită.”

Potrivit art. 178 alin. ultim C.

proc. pen. „citația destinată unei persoane juridice se predă la registratură

sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței”, procedându-se

conform alin. (2) al aceluiași text, care se aplică în mod corespunzător.

Verificând actele și lucrările

aflate la dosarul nr. 6325/2002 al Curții de Apel Timișoara, instanța investită

cu soluționarea recursului, Curtea constată, că la termenul din 11 decembrie

2002 când au avut loc dezbaterile și pronunțarea asupra recursurilor declarate,

procedura de citare cu recurenta parte responsabilă civilmente SC A. SA nu a

fost legal îndeplinită.

Astfel, la instanța de recurs se

află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu partea responsabilă

civilmente, din care rezultă că citația a fost afișată pe ușa principală a

locuinței destinatarului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 178 alin.

ultim C. proc. pen., care obligau la predarea actului serviciului de

registratură sau funcționarului desemnat cu primirea corespondenței care avea

obligația să semneze de primire, indicându-și calitatea și datele din actul de

identitate.

Cu toate acestea instanța de recurs

a procedat la judecarea cauzei deși procedura nu a fost îndeplinită conform

legii cu partea responsabilă civilmente SC A. SA care avea calitatea de

recurentă și care în cererea de recurs a precizat că motivele de casare le va

depune în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

În raport de această precizare a

recurentei și faptul că la dosar nu au fost depuse motivele de recurs, că

partea responsabilă civilmente nu a fost reprezentată în instanță pentru a

susține recursul, iar procedura de citare cu această parte nu a îndeplinit

condițiile prevăzute de art. 178 alin. ultim C. proc. pen., instanța de recurs

nu trebuia să procedeze la judecarea cauzei în atare condiții.

Repetarea procedurii de citare cu

partea responsabilă civilmente și îndeplinirea acesteia conform dispozițiilor

legale menționate era obligatorie pentru soluționarea legală a cauzei.

Neprocedând astfel, instanța de

recurs a pronunțat o hotărâre nelegală ce urmează a fi casată și a se dispune

trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui recurs la Curtea de Apel Timișoara

conform art. 414

1

alin. (1)

1

C. proc. pen.

Admiterea recursului în anulare

pentru motivul arătat face inutilă analiza motivului de casare invocat de

procurorul general, aspectele criticate de acesta putând fi eventual îndreptate

în măsura în care se dovedea întemeiate, cu ocazia rejudecării recursului

părții responsabile civilmente și în raport și de motivele de recurs formulate

de această parte.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, în parte recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 267 din 3 aprilie 2002 a

Judecătoriei Caransebeș, deciziei penale nr. 308 din 2 septembrie 2002 a

Tribunalului Caraș Severin și deciziei penale nr. 1086/ R din 11 decembrie 2002

a Curții de Apel Timișoara, privind pe intimatul inculpat N.F. și casează numai

decizia penală nr. 1086/ R din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Trimite cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea recursului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2004.