ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 358 din 8 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, inculpatul L.V. a fost condamnat la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 21 noiembrie 2002, la zi. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei.

S-a constatat că M.A. și M.E. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pe baza probelor administrate instanța a reținut următoarea situație de fapt: În după amiaza zilei de 25 august 2003, inculpatul L.V. și martorul A.G. au consumat băuturi alcoolice cu victima M.C., în garsoniera acesteia. La un moment dat, revenind de la baie, inculpatul a observat că victima „pipăia” pe martorul A.G., în scopul ca acesta să accepte un act homosexual, ceea ce l-a enervat pe inculpat, aspect confirmat de martor. Ca urmare, inculpatul a luat o bucată de lemn și a început s-o lovească repetat în zona toracelui și coapselor, apoi cu pumnii în aceleași zone.

După încetarea agresiunii, cei trei au mai consumat câte un pahar de votcă, martorul a plecat, iar inculpatul și victima s-au culcat fiecare pe câte o canapea. În cursul nopții, observând că victima a decedat, inculpatul a mers la domiciliul martorului A.G. și i-a cerut „un sfat” cu privire la cele întâmplate. În jurul orei 7,00, dimineața (26 august 2002) au venit la domiciliul victimei, martorii B.S., B.F. și C.A., care urmau s-o ajute la mutatul mobilei la altă adresă. În fața blocului, martorii l-au întâlnit pe inculpat, acesta le-a povestit cele întâmplate, respectiv despre conflictul cu victima, motivele conflictului și că l-a lovit pe M.C. cu o bâtă peste corp până când „l-a mierlit”.

Martorii au mers în garsoniera victimei unde au găsit-o pe pat, decedată și prezentând numeroase echimoze pe corp. Raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că: - moartea numitului M.C. (50 ani) a fost violentă; - ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale, pe mai multe linii în cadrul unui poli-traumatism la un organism cu multiple tare organice; - leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur și prin comprimare (cele de la nivelul toracelui); - între leziunile traumatice și cauza medicală a decesului există un raport de cauzalitate direct condiționat de factori patologici preexistenți; - sângele recoltat conține 3 %o alcool.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.V. Parchetul a criticat sentința cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pe care o consideră a fi blândă și cu privire la lipsa rolului activ al instanței în soluționarea laturii civile a cauzei. Inculpatul a criticat sentința cu privire la încadrarea juridică reținută faptei și a solicitat schimbarea în infracțiunea, prevăzută de art. 183 C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 404 din 30 iulie 2003, a admis apelul declarat de parchet numai cu privire la latura civilă a cauzei și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.

A motivat instanța de apel că instanța de fond a fost lipsită de rol activ în soluționarea acțiunii civile, în condițiile în care victima avea în întreținere doi copii minori, nepronunțându-se dacă s-a cauzat un prejudiciu acestora, prin decesul tatălui lor. Critica parchetului cu privire la individualizarea pedepsei s-a apreciat ca nefondată, pedeapsa de 7 ani închisoare fiind just individualizată în raport de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. În ceea ce privește motivul de apel invocat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat. Lovirea cu intensitate a victimei, cu un corp contondent și cu pumnii, în zone anatomice unde se găsesc organe vitale, care a dus la decesul victimei, caracterizează intenția cu care a acționat inculpatul, care dacă nu a urmărit, a acceptat rezultatul letal, ceea ce înseamnă că s-a săvârșit fapta cu intenția de a ucide.

Împotriva hotărârilor pronunțate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul L.V. Parchetul a criticat hotărârile pentru netemeinicie cu motivarea că pedeapsa aplicată este greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., cuantumul acesteia fiind neîndestulător, iar reținerea de circumstanțe atenuante este nejustificată. La rândul său, inculpatul a criticat hotărârile pentru nereținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării și a solicitat casarea hotărârilor pe acest aspect, cu consecința reducerii pedepsei aplicate. Examinând recursurile declarate, se constată următoarele: În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și just apreciate, ceea ce a condus la reținerea corectă a situației de fapt și a vinovăției inculpatului.

Încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., este legală. Motivul de apel al inculpatului, prin care a solicitat reținerea în favoarea sa a stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este întemeiat. Reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei, care prin acțiunile sale ori afirmațiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate o puternică tulburare, sub imperiul căreia să comită fapta. Inculpatul cunoștea că victima M.C. este homosexual; întrucât locuia în garsoniera acestuia de aproximativ un an de zile. Încercarea victimei de a întreține raporturi sexuale cu martorul A.G., în timp ce inculpatul se afla în bucătărie, nu a generat o stare de tulburare inculpatului sub imperiul căreia să acționeze.

Ceea ce a determinat reacția violentă a inculpatului a fost solicitarea victimei ca acesta să părăsească garsoniera, aspect care rezultă din declarațiile inculpatului. În raport de aceste împrejurări în care inculpatul a săvârșit fapta de omor, corect cele două instanțe, nu au reținut în favoarea inculpatului starea de provocare. În legătură cu individualizarea pedepsei, se constată că reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, având în vedere pericolul social sporit al faptei comise de inculpat, împrejurările în care a săvârșit fapta, comportamentul violent al inculpatului și anterior săvârșirii faptei și împrejurarea că inculpatul, nu este la prima încălcare a legii.

Sub acest aspect, urmează a admite recursul declarat de parchet și a înlătura reținerea circumstanțelor atenuante reținute inculpatului, urmând a-i aplica acestuia o pedeapsă orientată la limita minimă, a textului de lege incriminator. Recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin arest preventiv, de la 21 noiembrie 2002 la zi. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 404 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat L.V. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 353 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, numai cu privire la reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului L.V. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., de la 7 ani închisoare, la 10 ani închisoare. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V., împotriva aceleiași decizii.

Deduce durata arestării preventive de la 21 noiembrie 2002, până la 13 ianuarie 2004. Obligă inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.