ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4125/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 568 din 10 iunie

2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul S.C., în baza art. 174 C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., la 7 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

S-a dispus confiscarea unei bare

metalice de la inculpat.

S-a luat act că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

A fost menținută arestarea preventivă

și a fost dedusă prevenția de la 5 decembrie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat și la onorariul pentru apărătorul din

oficiu, care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că în

seara de 2 decembrie 2002, victima V.M. a venit în locuința inculpatului S.C.

și au consumat împreună băuturi alcoolice.

Între cei doi s-a iscat o ceartă,

continuată, arată inculpatul, cu încercări ale victimei de a exercita acte de

violență. În aceste împrejurări victima a scos un cuțit cu o lamă scurtă și

subțire, de care însă a fost deposedată cu ușurință de către inculpat. Tot

victima l-a lovit apoi pe inculpat, peste coapsă, cu o bară metalică.

În replică, inculpatul i-a luat

victimei bara metalică și i-a aplicat o lovitură în regiunea cervicală,

determinând căderea acesteia și a continuat să o lovească, astfel, de mai multe

ori.

Întrucât victima nu mai reacționa,

inculpatul a pus bara metalică după ușă, unde a și fost apoi găsită de organul

de urmărire penală, și a părăsit locuința, înnoptând în parc.

Abia după 2 zile, respectiv la data

de 5 decembrie 2002, inculpatul a venit la sora sa P.A., care a sesizat organul

de poliție.

Din Raportul medico-legal de

autopsie rezultă că moartea numitului V.M. a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei și dilacerării meningocerebrală consecutivă unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă și bază de craniu,

leziunile fiind produse prin loviri repetate cu corp dur alungit. Au fost constatate

și alte leziuni, constând în echimoze, excoriații, fractură nazală și de mandibulă,

ruptură splenică și renală. Sângele recoltat de la victimă conținea 1,25 gr

o

/oo

alcool.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul

a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării

pedepsei, pe care o consideră severă.

Prin decizia penală nr. 438 din 5

august 2003, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat, constatând

că la aplicarea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante, instanța a

ținut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen.,

inclusiv de cel referitor la persoana făptuitorului, care anterior faptei a

avut o bună conduită.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, ca și în precedenta cale de

atac, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată, pe

baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că, motivul de

recurs invocat, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt este temeinic

stabilită prin mijloacele de probă administrate, respectiv procesul-verbal de

cercetare a locului faptei, planșa foto, raportul medico-legal de autopsie,

buletinul de analiză serologică, declarațiile martorilor, coroborate cu

declarațiile inculpatului.

De altfel, situația de fapt reținută

reprezintă chiar versiunea susținută de inculpat, confirmată prin constatările

organului de urmărire penală, făcută cu ocazia cercetării locului faptei.

Au fost găsite, astfel, în camera în

care se afla cadavrul, lama de cuțit cu care inculpatul susține că a fost

amenințat, precum și bara metalică.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția

și aceasta rezultă și din constatările cercetării locului faptei, potrivit

cărora, în camera în discuție, deși există dezordine și mizerie, nu se observă

urme de răvășire, nu sunt obiecte răsturnate sau distruse, ceea ce demonstrează

că nu a existat o luptă.

Împrejurările în care a fost comisă

fapta și datele referitoare la conduita anterioară a inculpatului, care sunt

pozitive, au fost avute în vedere de instanță, alături de celelalte criterii de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., la aplicarea pedepsei care, prin

reținerea circumstanțelor atenuante, a fost coborâtă sub limita minimă legală

specială.

În cuantumul stabilit, pedeapsa este

necesară realizării scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni precum și

funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, astfel încât nu se justifică

reducerea sancțiunii.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui

caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins

ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din

pedeapsa aplicată urmează să fie dedus timpul arestării preventive de la 5

decembrie 2002, la 1 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de S.C., împotriva deciziei penale nr. 438/ A din 5 august 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 5 decembrie 2002, la 1 octombrie

2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.