ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2766/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 mai 2002, reclamantul

C.G.N. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și U.M.

01606 Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata

sumei de 90.981.972 lei, actualizată la data plății, reținută cu titlu de

impozit din sumele cuvenite ca ajutor la trecerea în rezervă a reclamantului.

La 18 iunie 2002, pârâtul Ministerul

Apărării Naționale a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice pentru ca

în situația în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat

la plata sumelor la care va fi obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale

către reclamant.

Învestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 498 din 26 septembrie 2002, a admis

acțiunea reclamantului C.G.N. și a obligat pe pârâtul Ministerul Apărării

Naționale să-i plătească suma de 146.036.392 lei reprezentând valoarea

actualizată a drepturilor bănești neacordate la data pensionării. A fost admisă

cererea de chemare în garanție și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice

să-i plătească pârâtului aceeași sumă pe care pârâtul Ministerul Apărării

Naționale o datorează reclamantului.

A fost respinsă acțiunea față de

pârâta U.M. 01606 Sibiu și a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale

la 4.000.000 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile promovate împotriva

acestei sentințe de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și de D.G.F.P. Sibiu

în numele și pentru chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice au fost

respinse ca nefondate prin decizia nr. 322 din 10 februarie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Împotriva hotărârilor

pronunțate în cauză, la data de 30 iulie 2003, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art.

330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare susținând că hotărârile au fost

date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că, totodată, sunt vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului, pentru limită de

vârstă, prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998, precum și cele ale art. 31 din

Legea nr. 138/1999 erau abrogate de art. 86 din O.G. nr. 73/1999, astfel că

pârâtul Ministerul Apărării Naționale în mod corect a aplicat baremul de

impozitare stabilit conform dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 73/1999 plăților

pentru ajutoarele acordate reclamantului.

Recursul în anulare este fondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că reclamantul C.G.N., ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării

Naționale, U.M. 01606 Sibiu, a fost trecut în rezervă cu drept de pensie

conform deciziei de pensionare nr. 088292 din 15 mai 2000 și că la data

trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de

solda lunară brută cu o vechime efectivă de militar de 30 de ani.

Reclamantul nu a contestat modul de

calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în

condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G. nr. 1066/1999

pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar

instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu

de impozit.

O atare soluție este, însă, greșită.

Astfel, deși este real că potrivit

art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept

de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în

raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art.

5 din O.G. nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G.

nr. 1066/24 decembrie 1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor

provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși

Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la

drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență

că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în

retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din

statutul lor de salariați și, prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile

O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele

Metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la

prevederile art. 5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce

nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text

rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu

destinație specială cum ar fi ajutoarele acordate soțiilor celor ce satisfac

serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul

de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în

raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt

venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr.

73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi

contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția

legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

hotărârile date în cauză cu consecința respingerii atât a acțiunii promovate de

reclamantul C.G.N., cât și a cererii de chemare în garanție formulată de

pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ., urmează a se admite și cererea formulată la termenul din 14

ianuarie 2004 de pârâtul Ministerul Apărării Naționale de restabilire a

situației anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele

încasate în temeiul hotărârilor judecătorești desființate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 322 din 10 februarie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 498 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu și respinge acțiunea

formulată de reclamantul C.G.N. și cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ., dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării

reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2004.