ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4334/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.Z. a chemat în judecată Ministerul Apărării

Naționale, Unitatea Militară 02444 Sibiu și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata sumei de 70.619.374 lei

reactualizată cu indicele de inflație, plus dobânzi legale – reprezentând

impozit reținut nejustificat la suma de 178.231.760 lei cuvenită la trecerea sa

în rezervă începând cu data de 15.04.2000.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.

138/1999, art. 998 și  art. 1088 C. civ., respectiv art. 31 și art.  274 C.

proc. civ..

Prin întâmpinare, pârâții au cerut respingerea

acțiunii invocând prevederile O.G. nr. 73/1999, care asimilează salariilor

ajutoarele acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă și le supune

impozitării, abrogând orice dispoziții contrarii.

Totodată, Ministerul Apărării Naționale a

formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice

solicitând, pentru cazul admiterii acțiunii, obligarea acestuia la restituirea

impozitului reținut și virat la bugetul statului.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 723

din 15 noiembrie 2001, a admis în parte acțiunea principală și cererea de

chemare în garanție, a obligat pe primul pârât să plătească reclamantului suma

de 107.804.121 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești

neacordate la data trecerii în rezervă, iar pe chematul în garanție, la plata

aceleeași sume către Ministerul Apărării Naționale.

Recursul declarat de pârâți împotriva sentinței

primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 520 din 11 martie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut,

în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea

nr. 138/1999, care prevăd expres că ajutoarele acordate cadrelor militare la

trecerea în rezervă stabilite în raport cu solda brută sunt neimpozabile. Că

aceste dispoziții legale nu au fost abrogate și nu sunt contrare reglementării

date prin O.G. nr. 73/1999, în cuprinsul căreia (art. 5 și art. 6) se enunță în

mod expres faptul că ajutoarele acordate de la bugetul de stat nu sunt venituri

impozabile.

Împotriva hotărârilor pronunțate

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii, respectiv a cererii

de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare se susține,

în esență, că, potrivit art. 4 lit. b) din O.G. nr.73/1999, sunt supuse

impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilate conform art. 23 lit.

b) și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte

drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii, că scutirea de impozit

prevăzută de art. 6 lit. f) privește plățile compensatorii calculate pe baza

soldelor lunare nete, iar nu brute, cum s-a calculat ajutorul acordat

reclamantului la trecerea în rezervă și că ajutoarele prevăzute de Legea nr.

138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din aceeași

ordonanță.

După promovarea recursului în anulare,

Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în temeiul art. 404

2

C.

proc. civ., restabilirea situației anterioare executării hotărârilor, prin

obligarea reclamantului la restituirea sumei de bani încasată în temeiul

acestora, în măsura în care ele vor fi desființate.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 138/1999, în vigoare de la 22 iulie 1999, la trecerea în rezervă

sau direct în retragere cu drept de pensie cadrele militare beneficiau de un

ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.

Textul citat trebuie însă raportat la

dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și la

Normele metodologice pentru aplicarea acesteia, care, excluzând veniturile de

natură salarială, individualizează categoriile de venituri neimpozabile ca

fiind acelea ce vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială,

respectiv: ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul

militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de

urgență acordat

de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul

de înmormântare și altele.

Or, față de împrejurarea că dispozițiile citate

nu fac nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă a cadrelor

militare în raport cu solda lunară brută, și de faptul că însăși Legea nr.

138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile

derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și

veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă ori direct în retragere

cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de

salariați și, prin urmare, sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr.

73/1999, art. 4 lit. b), coroborat cu art. 23 lit. b), care asimilează

salariilor, „în vederea impunerii” drepturile de soldă lunară, îndemnizații,

prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit

legii”.

Aceeași ordonanță prevede (art. 70) că

dispozițiile sale intră în vigoare la 1 ianuarie 2000 „și se aplică veniturilor

începând cu această dată” – în speță veniturilor cuvenite cu data trecerii în

rezervă a reclamantului, respectiv 15 aprilie 2000.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 prevede

că se abrogă orice dispoziții contrare acesteia, fapt ce confirmă odată în plus

intenția legiuitorului de a impozita categoria de ajutoare de natura celui ce

face obiectul litigiului.

În sfârșit, este de menționat că art. 6 lit. f)

din O.G. nr. 73/1999, care enumeră veniturile scutite de impozit, se referă la

plățile compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete, în

timp ce, în speță ajutoarele acordate reclamantului s-au raportat la solda

lunară brută.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312,

art. 314 și art. 330

3

din C. proc. civ., urmează a admite recursul

în anulare, a dispune casarea hotărârilor atacate și a respinge acțiunea

introdusă de reclamantul P.Z. și, pe cale de consecință și cererea de chemare

în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Văzând și dispozițiile art.  404

2

alin.1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 520 din 11 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința

civilă nr. 723 din 15 noiembrie 2001 a  Tribunalului Sibiu, în sensul că:

respinge acțiunea formulată de reclamantul P.Z. și cererea de chemare în

garanție formulată de Ministerul Apărării Naționale.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării

reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,  astăzi 29 octombrie 2003.