ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4776/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul N.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, la 6 luni închisoare în temeiul art. 290 C. pen. și la 8 luni închisoare în baza art. 36 din Decretul nr. 328/1966. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 14 ianuarie 1999, până la 13 octombrie 1999. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., inculpatul a fost achitat pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994. Prin aceeași sentință inculpatul C.D.A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Totodată, s-a dispus anularea înscrisului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul folosit” datat 14 aprilie 1998, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă C.D. și s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Direcția Regională a Vămilor Cluj. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul N.I. a venit în România la studii și în cursul anului 1998 l-a cunoscut pe coinculpatul C.D.A.

Întrucât acesta din urmă achiziționase în luna decembrie 1997 un autoturism marca Mazda 626 pe care nu l-a putut înmatricula, cei doi s-au înțeles să se ajute reciproc, în sensul că inculpatul C.D. îi va facilita lui N.I. obținerea buletinului de identitate și cetățenia română, prin primirea acestuia în spațiu locativ, iar inculpatul N.I. să accepte să înmatriculeze autoturismul Mazda pe numele său ca efect al repatrierii. La data de 30 ianuarie 1998, N.I. a obținut adeverința de repatriere, iar la data de 20 martie 1998 și-a stabilit domiciliul în România la adresa inculpatului C.D. Potrivit înțelegerii avute, inculpatul N.I.

a întocmit și a semnat un contract de vânzare-cumpărare în limita germană, potrivit căruia el ar fi cumpărat autoturismul în discuție de la numitul S.L., act cu care s-a prezentat la serviciile competente vamale și de poliție pe baza căruia a obținut o chitanță de tranzit vamal și scutire de taxă vamală, precum și înmatricularea autoturismului pe numele său. După efectuarea operațiunilor de înmatriculare, autoturismul a rămas în posesia inculpatului C.D., adevăratul proprietar până în luna octombrie 1998, când în urma unei convenții de schimb cu partea vătămată C.D. acesta din urmă a primit autoturismul și i-a cedat inculpatului C.D. un autoturism Fiat Croma, ocazie cu care inculpatul i-a spus părții vătămate că mașina a fost înmatriculată prin folosirea unei repatrieri.

Urmare a acestui fapt partea vătămată a luat legătura cu inculpatul N.I. pentru rezolvarea înmatriculării. În acest scop, la data de 21 decembrie 1996, partea vătămată C.D. s-a întâlnit cu N.I. în zona C.F.R. Cluj Napoca, de unde, folosindu-se de mașina în discuție, în care se afla și martora I.M., s-au deplasat pe str. Observatorului pentru a multiplica documentele autoturismului. Deoarece nu au găsit un copiator, inculpatul N.I. și partea vătămată s-au întors la autoturismul Mazda și în momentul în care au intrat, inculpatul a smuls cheile din contact, a luat din torpedou plicul conținând actele și a vrut să plece. Fiind prins de haine de către partea vătămată, inculpatul l-a smucit, l-a tras afară pe C.D.

și l-a amenințat cu un cuțit. Profitând de starea de temere a inculpatului și martorei, inculpatul s-a urcat la volanul mașinii și a condus-o până pe str. Viilor din Cluj-Napoca deși nu avea permis de conducere. După oprirea inculpatului, acesta a rupt contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.D. și C.D., iar la data de 24 decembrie 1998 a gajat autoturismul martorului T.D. pentru suma de 2.300 mărci germane.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prima instanță a reținut că fapta imputată celor doi inculpați nu constituie infracțiune, întrucât aceștia nu au săvârșit fapta în calitate de contribuabili, așa cum sunt definiți prin art. 1, 2, 4 și 5 din Legea nr. 87/1994, care să se fi sustras de la plata obligațiilor fiscale, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, ori taxabile, ci în calitate de persoane care au urmărit înmatricularea unui autoturism prin plata taxelor vamale, prin nerespectarea reglementărilor în domeniul vamal. S-a considerat că inculpații s-au sustras de la vămuire prin aceea că prin actele comise au eludat plata taxelor de import, ei încălcând dispozițiile art. 386 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 141/1997, încălcare care constituie contravenție și nu infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, respectiv complicitate la această infracțiune.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, depozițiilor martorilor audiați, talonului mașinii, fișei de identitate a autoturismului, declarației vamale și chitanței de scutire a taxei vamale, contractului de închiriere a locuinței, adeverinței de repatriere, probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Cluj prin decizia penală nr. 111 din 4 iunie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul N.I., a desființat în parte sentința pronunțată, au fost descontopite pedepsele aplicate și s-a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie și de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în final inculpatul urmând a executa 5 ani închisoare. S-a computat perioada arestării preventive de la 14 ianuarie 1999, la 13 octombrie 1999. Prin aceeași decizie a fost respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj ca nefondat și ca tardiv apelul declarat de partea civilă Direcția Regională Vamală Cluj. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul N.I. și partea vătămată D.R.V. Cluj. Prin recursul declarat de inculpat se critică hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Partea vătămată D.R.V. Cluj, prin recursul declarat, a solicitat rezolvarea laturii civile și obligarea inculpatului la plata sumelor cu care s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală, acțiunea civilă formulată intrând sub incidența dispozițiilor art. 17 C. proc. pen. Recursurile nu sunt fondate. Cu privire la recursul declarat de partea vătămată, Curtea constată că, într-adevăr, apelul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Comunicarea sentinței penale s-a făcut către partea vătămată la 7 februarie 2003, însă apelul a fost declarat la 12 martie 2003, cu mult peste termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de textul de lege mai sus-menționat.

În speță, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 364 C. proc. pen., care reglementează repunerea în termen, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textelor de lege referitoare la introducerea în termen a apelului, motiv pentru care hotărârea pronunțată este legală, urmând ca recursul părții vătămate D.R.V. Cluj să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Referitor la recursul declarat de inculpat, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie și fals în înscrisuri sub semnătură privată, așa cum bine au reținut instanțele de fond și de apel.

Probele administrate evidențiază vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, inclusiv sub aspectul laturii subiective. Astfel declarațiile părții vătămate C.D. se coroborează cu depozițiile martorilor oculari I.M., S.V. și V.C., care confiscă faptul că inculpatul a folosit violența fizică pentru a intra în posesia autoturismului Mazda 626. Împrejurarea că inculpatul era formal proprietarul autoturismului, în baza contractului de vânzare-cumpărare pe care tot el l-a întocmit și care a fost folosit pentru înmatriculare, nu prezintă relevanță, deoarece nu poate înlătura caracterul nedrept, arbitrar al deposedării victimei (care deținea autoturismul în baza unei convenții de schimb cu adevăratul proprietar C.D.) și nu poate duce la concluzia că inculpatul nu ar fi acționat cu intenția specifică de tâlhărie, atâta vreme cât situația juridică a mașinii trebuia realizată pe căi legale.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., din aceleași probe aflate la dosar, rezultă că inculpatul a semnat contractul de vânzare-cumpărare în care se menținea nereal că el ar fi cumpărat autoturismul Mazda 626 de la numitul S.L., deși în realitate acest autoturism a fost achiziționat de coinculpatul C.D. de la martorul N.I., act care a produs consecințe juridice atâta vreme cât a fost folosit în scopul înmatriculării mașinii, inculpatul, cetățean moldovean, beneficiind de posibilitatea de repatriere cu posibilitatea de a introduce în țară un autoturism fără plata taxelor vamale. Sub acest aspect Raportul de expertiză criminalistică nr. 108 din 1 iulie 2002 concluzionează că semnăturile pentru N.I.

au fost executate de către titular, adică de N.I. În consecință și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost dovedită și în mod corect inculpatul a fost condamnat și în baza art. 290 C. pen. Ultima critică adusă deciziei atacate, ce vizează netemeinicia, Curtea constată că au fost respectate criteriile de individualizare a pedepsei, ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor comise, cât și de persoana făptuitorului. Săvârșirea mai multor infracțiuni, în concurs real, împrejurările în care s-a derulat activitatea infracțională, consecințele faptelor antisociale, coroborate cu elementele de circumstanțiere ale inculpatului (fără antecedente penale, poziție nesinceră în cursul procesului penal) conduc la concluzia că pedeapsa aplicată a fost bine dozată.

În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Direcția Generală a Vămilor și inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 111 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2003.