ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3190/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3190/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 653 din 18

noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe următorii inculpați:

C.D. la 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată M.V.M.)

prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., dintr-o

singură infracțiune de tâlhărie în două infracțiuni, una comisă în forma

autoratului și alta a complicității.

În temeiul art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la 7 ani

închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie (parte vătămată

D.M.) prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen.,

dintr-o singură infracțiune de tâlhărie în două fapte penale comise una în

forma autoratului și alte a complicității.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen.,

s-a constatat că faptele sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen.,

a fost aplicată pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 37 lit. a) C. pen., s-a

constatat că aceste fapte au fost comise în condițiile recidivei

postcondamnatorii, raportată la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin

sentința nr. 285 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Cluj, pentru infracțiunea de

tâlhărie, fiind liberat condiționat la 31 iulie 2002, rămânând un rest

neexecutat de 630 zile.

În temeiul art. 61 alin. (1) C.

pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de mai

sus și în baza art. 33 alin. (2) C. pen., a fost contopit restul de 630 zile

închisoare cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare sporită cu 6 luni

închisoare, inculpatul urmând să execute în total 7 ani și 6 luni închisoare.

C.V. la 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată M.V.M.)

prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de tâlhărie în

două infracțiuni, una comisă sub forma autoratului și alta a complicității.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la 7 ani

închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie (parte vătămată

D.M.) prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen.,

dintr-o singură infracțiune de tâlhărie în două infracțiuni comise, una în

forma autoratului și a complicității.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

faptele fiind concurente, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare.

Pentru ambii inculpați s-a făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a computat din pedepsele aplicate,

durata reținerii și arestării preventive.

C.R.C. la 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. c) C. pen. (parte vătămată D.M.) prin schimbarea încadrării

juridice dintr-o singură infracțiune de tâlhărie în două infracțiuni comise,

una sub forma autoratului și alta a complicității.

În temeiul art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 99 alin. (3) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a mai fost

condamnat la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie

(parte vătămată M.V.M.) prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură

infracțiune de tâlhărie în două asemenea infracțiuni comise, una în forma

autoratului și cealaltă a complicității.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 110

1

C.

pen., raportat la art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit de instanță la 4

ani.

Pe durata termenului de încercare

dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, supravegherea minorului este

încredințată Serviciului de Reintegrare socială a infractorilor și supraveghere

a pedepselor neprivative de libertate de la lângă Tribunalul Vaslui.

În baza art. 103 alin. (2) C. pen.,

a pus în vedere instituției de mai-sus îndatorirea de a veghea îndeaproape

asupra minorului până la majoratul acestuia în scopul îndreptării lui și că are

obligația de a înștiința instanța deîndată dacă minorul se sustrage de la

supraveghere, sau are purtări rele, ori a săvârșit din nou o infracțiune.

În temeiul art. 103 alin. (3) C.

pen., i s-a impus minorului obligația de a nu intra în legătură până la

împlinirea vârstei de 18 ani cu inculpații majori C.D. și C.V.

După împlinirea vârstei de 18 ani

minorul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.

În baza art. 110

1

alin.

(3) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpații au fost obligați solidar,

cel minor solidar și cu părțile responsabile civilmente să plătească unei părți

civile o sumă de bani cu titlu de despăgubiri.

Totodată, ei au fost obligați să

restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că la data de 31 august 2003, părțile vătămate și cei

trei inculpați se aflau pe terasa unei cofetării din municipiul Cluj Napoca,

stând la mese diferite.

La un moment dat, părțile vătămate

au plecat spre casă, mergând pe o stradă mai lăturalnică și puțin circulată.

În urma unei înțelegeri prealabile

între ei, cei trei inculpați le-au urmărit și când le-au ajuns, C.D. și C.V. au

aplicat uneia din ele lovituri cu pumnii și picioarele, primul luându-i de la

mâna dreaptă un inel și o brățară, iar din buzunarul pantalonilor o sumă de

bani. Concomitent, coinculpatul C.R.C. s-a apropiat de cealaltă victimă, a

prins-o de păr în zona cefei, a trântit-o la pământ și i-a luat de pe mână o

brățară din aur, iar de la gât i-a smuls un lănțișor tot de aur.

La strigătele de ajutor, inculpații

au fugit de la locul faptei însă ulterior, au fost identificați la reședința

lor din municipiul Cluj-Napoca, unde se aflau și bijuteriile sustrase, care au

fost restituite păgubașilor.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul

de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații C.D. și C.V. au declarat apel.

Ministerul Public a criticat

sentința sub aspectul legalității și temeiniciei ei în ceea ce privește greșita

încadrare juridică a faptei, a individualizării pedepselor și a soluționării

laturii civile.

Procurorul a solicitat admiterea

apelului, casarea hotărârii și condamnarea fiecărui inculpat în calitate de

coautori pentru comiterea a câte două infracțiuni de tâlhărie în forma

concursului ideal cu doi subiecți pasivi, prin schimbarea încadrării juridice

potrivit art. 334 C. proc. pen., majorarea pedepselor aplicate celor doi

inculpați majori și înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.,

precum și cele ale art. 110

1

C. pen., de suspendare a executării

pedepsei sub supraveghere în cazul inculpatului minor C.R.C.

În ce privește modul de rezolvare a

laturii civile, procurorul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor în

suma cerută de partea civilă.

Apărătorii apelanților au solicitat

reducerea pedepselor.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.

57 din 24 februarie 2004 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Cluj, a casat sentința atacată și a condamnat pe inculpați după cum

urmează:

C.D., prin schimbarea încadrării

juridice dintr-o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie, astfel:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată D.M.) la 9 ani închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și

art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată M.V.M.) la 9 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. b) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 9 ani închisoare sporită cu

un an închisoare, deci în total 10 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 630 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin

sentința nr. 281 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Cluj, rest pe care l-a

contopit cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 10

ani închisoare.

C.V., prin schimbarea încadrării

juridice dintr-o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie, astfel:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

(parte vătămată D.M.) l-a condamnat la 8 ani închisoare.

Conform art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

(parte vătămată M.V.M.) la 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34

lit. b) C. pen., va executa 8 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare,

inculpatul urmând să execute 8 ani și 6 luni închisoare.

C.R.C., prin schimbarea încadrării

juridice dintr-o singură infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin.

(3) C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie, astfel:

Conform art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 93 alin. (3) și

urm. C. pen. (parte vătămată D.M.) l-a condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) C. pen., cu aplicarea art. 93 alin. (3) și urm. C.

pen. (parte vătămată M.V.M.) același inculpat a mai fost condamnat la 3 ani și

6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b) și art. 34

lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute 3

ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., a fost

interzisă acestui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Au fost menținute restul

dispozițiilor hotărârii atacate.

Au fost respinse apelurile declarate

de inculpații C.D. și C.V., ca nefondate.

Împotriva acestei decizii,

inculpații au declarat recurs.

Apărătorul inculpatului C.V. a

criticat decizia, susținând că nu este legală și temeinică.

Sub primul aspect a menționat că

încadrarea juridică dată faptei de către instanța de control judiciar nu este

corectă.

În acest sens a arătat că inculpații

nu au comis două infracțiuni de tâlhărie în forma autoratului, deoarece din

probele administrate a rezultat că numai inculpatul C.D. a săvârșit acte de

constrângere în timp ce recurentul pe cere-l asistă a exercitat o acțiune de

deposedare și ca atare cei trei inculpați au participat diferit la realizarea

laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie; fiecare a acționat ca autor doar

asupra unei singure părți vătămate, iar cealaltă faptă penală a fost consumată

în forma complicității morale, deoarece doar unul a exercitat acte de violență,

ceilalți prezenți la fața locului întărindu-i convingerea reușitei acțiunii

lui.

Totodată, apărătorul a susținut că

din declarația inculpatului C.D. a rezultat că numai el a lovit victima,

ceilalți doi necunoscând intenția sa, și în momentul când au sesizat ce se

întâmplă au fugit.

Referitor la temeinicia hotărârii,

apărătorul a susținut că pedepsele aplicate sunt exagerate, instanța neținând

seama de împrejurările favorabile inculpatului și anume: lipsa antecedentelor

penale, comportarea corespunzătoare pe care a avut-o în familie și societate,

înainte de comiterea faptei, așa cum rezultă din actele depuse la dosar,

tinerețea acestuia (la data comiterii faptei avea 19 ani), precum și faptul că

a recunoscut și regretat comiterea faptei.

Pentru toate aceste motive

apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în

principal menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, iar în subsidiar

reducerea pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C.

pen.

Concluzii de admitere a

recursurilor, casarea deciziei și în principal menținerea hotărârii primei

instanțe, iar în subsidiar reducerea pedepselor au pus și apărătorii

inculpaților C.D. și C.R.C., pentru motivele invocate de apărătorul

inculpatului C.V., primul menționând că nu s-a dovedit existența unei

înțelegeri între făptuitori.

Recursurile nu sunt fondate.

Verificând decizia instanței de apel

se constată că este legală și temeinică sub toate aspectele pe baza probelor

care au fost complet administrate și bine interpretate, reținându-se o corectă

situație de fapt și o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor comise de

către inculpați.

Astfel, potrivit art. 211 alin. (1)

C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie, furtul săvârșit, între altele,

prin întrebuințare de violențe sau amenințări.

Această infracțiune complexă este

caracterizată printr-o acțiune principală, furtul, și una adiacentă

întrebuințarea de violențe, de amenințări sau alte constrângeri. Fiecare dintre

aceste acțiuni realizează latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, astfel

că în situația în care sunt doi sau mai mulți participanți ei sunt coautori la

infracțiunea de tâlhărie indiferent dacă unul sau unii au comis mai multe acte

de constrângere, iar celălalt sau ceilalți au deposedat victima de bunuri.

În cauza dedusă judecății, obiectul

acesteia l-a constituit faptele comise de cei trei inculpați asupra a două

victime, violențele fizice și furtul bunurilor fiind exercitate direct de către

doi dintre recurenți, C.D. și C.V., asupra unei părți civile, M.V.M., iar alte

violențe fizice și o sustragere de bunuri fiind întreprinse de inculpatul

C.R.C. asupra celeilalte părți vătămate, D.M.

Din modul cum au decurs faptele,

rezultă că între inculpați a existat o înțelegere, ei premeditând furtul

bunurilor de la cele două persoane prin folosirea violenței. În urma acestei

înțelegeri, recurenții au luat hotărârea infracțională încă în timp ce se aflau

pe terasa respectivă unde erau și victimele pe care le-au văzut că aveau asupra

lor bijuterii din aur: ulterior le-au urmărit, și-au împărțit rolurile și au

trecut la punerea în aplicare a planului când au ajuns pe o stradă lăturalnică

și mai puțin circulată, inculpatul minor acționând asupra femeii a cărei

rezistență era mai ușor de înfrânt, iar ceilalți doi asupra bărbatului, în

ideea că acesta ar putea opune o rezistență mai mare.

Agresiunile fizice ale inculpatului

minor și cele ale inculpaților majori, chiar dacă au fost distincte, fiind

exercitate nemijlocit asupra uneia dintre victime, ele au dobândit și

caracterul unei violențe psihice pe care inculpații au exercitat-o în același

timp și loc. Agresiune exercitată concomitent de făptuitori asupra victimelor

constituie pentru fiecare în parte coautorat la tâlhăria comisă asupra

persoanelor atacate.

Nu are eficiență juridică

împrejurarea că cei trei recurenți au participat în mod diferit la realizarea

laturii obiective a tâlhăriei, unul comițând numai violențe, iar ceilalți atât

acte de violență cât și de însușire, din moment de ei au desfășurat în mod

concordant activitățile materiale prin care s-a realizat infracțiunea în baza

unui plan conceput în comun pentru deposedarea victimelor de bunuri, ceea ce

duce la concluzia că toți inculpații sunt coautori.

Pedepsele aplicate de instanța de

apel au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol

social al faptei și făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea lor s-a avut

în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat de natura și de

caracterul calificat al ei, de valoarea bunurilor furate, precum și de

caracterul premeditat al acțiunilor întreprinse prin împărțirea rolurilor în

vederea realizării scopului propus. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că

unul din ei este recidivist, ceea ce denotă perseverența infracțională și că

scopul educativ al pedepsei anterioare nu a fost atins.

Ca atare, nu este cazul ca în

favoarea inculpaților să fie recunoscute circumstanțe atenuante și pe cale de

consecință, prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., pedepsele să fie reduse

și să se dispună un alt mod de executare, decât cel stabilit de instanța de

control judiciar.

Pentru aceste motive recursurile

urmează să fie respinse.

Întrucât recurenții C.D. și C.V. au

fost judecați în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se

compute durata reținerii și arestării preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din

oficiu care l-a asistat pe inculpatul C.D. ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații C.D., C.V. și C.R.C. împotriva deciziei penale nr. 57 din 24

februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, ca nefondate.

Compută din pedepsele aplicate

inculpaților C.D. și C.V. durata reținerii și arestării preventive de la 31

august 2003 la zi.

Obligă pe recurenți să plătească

statului cu titlu de cheltuieli judiciare: C.V. și C.R.C. câte 1.200.000 lei,

iar pe C.D.: 1.600.000 lei, în care se include și suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2004.