ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4161/2004

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 621 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Iași, a condamnat, inculpații: 1. B.D. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) din același cod. În baza art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare cu restul de 761 zile aplicată prin sentința penală nr. 56 din 16 februarie 1999, pronunțată de același tribunal și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare; 2. H.C. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare, cu restul de 873 zile aplicată prin sentința penală nr. 144 din 9 aprilie 1990 a aceluiași tribunal și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare; 3. C.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din același cod. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 2 octombrie 2002. S-a lua act că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara de 1 octombrie 2002, inculpații au acostat-o pe partea vătămată B.I., în zona Gării Iași cerându-i să le ofere bani și mâncare, iar după aceea au hotărât să-i ia banii și bunurile pe care le avea.

Inculpatul B.D. a trântit-o pe partea vătămată la pământ, inculpatul C.M. l-a ținut imobilizat, iar inculpatul H.C. i-a sustras banii și actele aflate într-un portofel, suma de 6.000.000 lei. Parte din bani și bunuri au fost găsite asupra inculpaților. Apelurile declarate de inculpați care au criticat sentința pentru netemeinicie susținând că pedepsele aplicate sunt mult prea severe au fost respinse prin decizia nr. 224 din 22 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală. Nemulțumiți și de această hotărâre, în termenul legal, prin cererile trimise din penitenciar, inculpații au atacat-o cu recurs reiterând aceleași motive din apel. Inculpatul C.M. a cerut să se aibă în vedere că este la prima încălcare a legii, inculpatul H.C.

a arătat că se afla la 20 metri de ceilalți doi inculpați și deși nu este autor al faptei, el fiind cel care a primit de la B.D. 1.000.000 lei din banii sustrași de acesta. Inculpatul B.D. a cerut să se aibă în vedere și aspectul că a recunoscut săvârșirea unor fapte pe care în realitate a comis-o o altă persoană. Recursurile sunt nefondate. Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut pe baza probelor administrate o situație de fapt corectă și pe baza acesteia vinovăția inculpaților. Este de observat că inculpatul C.M. a declarat constant și a susținut și prin cererea de recurs că, în seara de 1 octombrie 2002, împreună cu ceilalți doi coinculpați l-au tâlhărit pe partea vătămată B.I.

Astfel, B.D. i-a luat banii el C.M. i-a luat ceasul, iar H.C. verigheta și cardurile bancare după care au fugit, fiind depistați și conduși la poliție după aproximativ trei ore. Inculpatul H.C. a solicitat reducerea pedepsei cu motivarea că atunci când B.D. și C.M. au săvârșit tâlhăria, el se afla la o distanță de 20 metri și că gestul inculpatului B.D. de a-i da 1 milion lei din banii sustrași de la partea vătămată, a fost determinat de convingerea inculpatului că el a văzut fapta și pentru a-i cumpăra tăcerea. Pedepsele aplicate inculpaților, chiar dacă instanțele nu au acordat semnificația cuvenită pericolului social mai ridicat prezentat de inculpații B.D. și H.C. recidiviști, au fost individualizate cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., în ceea ce privește limitele de pedeapsă.

Fiind stabilite pedepse la limita minimului special, în lipsa recursului procurorului, nu se poate opera o modificare prin majorarea pedepselor aplicate inculpaților recidiviști, pentru a le diferenția de pedeapsa aplicată inculpatului C.M., și în același timp nu există motive pentru a considera că în ceea ce-l privește pe acest inculpat pedeapsa este exagerată. Așa fiind, urmează ca recursurile să fie respinse, ca nefondate, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate reținerea și arestarea de la 2 octombrie 2002 la 17 august 2004. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D., C.M. și H.C. împotriva deciziei penale nr. 224 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 2002 la 17 august 2004 pentru toți inculpații. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2004.