ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3277/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecători Fetești sub nr.

848/2002, reclamanta A.S.R. SA Ialomița a chemat în judecată pe pârâta B.M.,

solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea acesteia

la plata sumei de 4.572.255 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda

legală, începând cu data punerii în întârziere și până la achitarea integrală a

debitului, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Fetești, prin sentința nr. 775 din 27 mai

2002, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A.S.R.

SA Ialomița, în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

obiectul cererii formulate de reclamantă îl constituie recuperarea

despăgubirilor achitate de către aceasta, ca urmare a existenței unui contract

de asigurare de bunuri, despăgubiri al cărui cuantum se ridică la 4.572.255

lei.

Potrivit art. 6 C. com., asigurările de lucruri sau

stabilimente, care nu sunt obiectul comerțului, și asigurările asupra vieții

sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurător.

Cum obiectul cererii are o valoare de până la

10.000.000 lei, soluționarea în primă instanță a cererii în materie comercială

este de competența tribunalului.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 775

din 27 mai 2002 pronunțată de Judecătoria Fetești, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Tribunalul Ialomița, a constatat că recurenta, deși a

fost citată cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu 30.000 lei taxă

judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, nu s-a conformat dispozițiilor

instanței și, prin decizia civilă nr. 662 din 22 august 2002, recursul a fost

anulat ca netimbrat.

Conform sentinței nr. 775 din 27 mai 2002 a

Judecătoriei Fetești, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Ialomița, sub nr.

2793 din 30 octombrie 2002, pentru soluționarea în fond.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare pârâta B.M.,

invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului Ialomița și

declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Fetești.

Tribunalul Ialomița a reținut că, în speță, este

vorba de răspundere civilă delictuală întemeiată pe art. 998 C. civ., astfel că

judecarea cauzei, în lipsa raporturilor contractuale, trebuie să se facă în

primă instanță de judecătorie, care este competentă material.

În consecință, instanța a apreciat ca întemeiată

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, și, ca urmare, a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.S.R. SA, sucursala

Ialomița, în favoarea Judecătoriei Fetești.

În temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,

tribunalul, a constatat existența conflictului negativ de competență și a

înaintat cauza Curții de Apel București, pentru soluționare, care a pronunțat

sentința nr. 3 din 7 ianuarie 2003.

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 45 din 28

martie 2003, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Ialomița, cu motivarea că, în speță, este vorba despre o acțiune

de natură comercială. Au fost citate prevederile art. 3 C. com., potrivit

cărora asigurările sunt fapte de comerț, independent de calitatea persoanei

care efectuează aceste operațiuni, iar potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din

Legea nr. 136/1995, coroborat cu Legea nr. 32/2002, în România asigurările se

efectuează de către societăți comerciale.

Ca atare, față de dispozițiile art. 56 C. com.,

raportat la art. 890 C. com., în raporturile dintre o societate de asigurare și

o terță persoană, chiar necomerciant, se aplică legea comercială, atât sub

aspect substanțial, cât și sub aspect procesual. În concluzie, Curtea a reținut

că instanța comercială este competentă să judece acțiuni izvorâte din fapte

ilicite, în cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 56 C. com.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele

părți.

Reclamanta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și a susținut că raportul juridic dedus judecății derivă

dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, că cererea se întemeiază pe art.

22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din

România și pe art. 998 C. civ. și că hotărârea atacată a încălcat aceste

dispoziții.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

În speță, raportul juridic dedus judecății derivă

direct dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii și, prin urmare, sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 998 C. civ.

Cum reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România,

pentru recuperarea de la pârâtă a despăgubirii achitată asigurătorului, competența

în primă instanță revine judecătoriei.

Recursul a fost declarat în legătură cu încălcarea

normelor de competență materială raportat la lipsa raporturilor contractuale de

natură comercială, așa încât față de dispozițiile mai sus citate și de prevederile

art. 304 alin. (9) și (3) C. proc. civ., criticile sunt întemeiate.

În consecință, recursul reclamantei se va admite, iar

sentința va fi modificată în sensul dispozitivului.

În ce privește cel de-al doilea recurs, declarat de

pârâtă, Curtea constată că B.M. nu și-a îndeplinit obligația legală de

timbrare.

Potrivit art. 20 alin. (1) raportat la art. 11 din

Legea nr. 146/1997, taxa de timbru și timbrul judiciar se achită anticipat sau

cel mai târziu până la primul termen de judecată.

Cum această obligație nu a fost adusă la îndeplinire

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr.

32/1995, recursul pârâtei B.M. va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A.S.R. SA, sucursala

Ialomița, împotriva sentinței nr. 45 din 28 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Modifică sentința atacată, în sensul că stabilește

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Fetești.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B.M.,

împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2003.