Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
28 ianuarie 2003

Decizia nr. 388/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 43/2001 a Tribunalului Ialomița

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43 din 5 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția comercială, s-a admis acțiunea reclamantei S.C. M. S.A. și a fost obligată pârâta S.C. B.A. S.A. la 195.228.326 lei despăgubiri civile și 12.515.123 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat de apelanta S.C. B.A. S.A. a fost admis prin decizia civilă nr. 925 din 8 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, iar sentința schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei la 11.504.132 lei cheltuieli de judecată, menținându-se celelalte dispoziții. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ. Recursul va fi anulat. Astfel, din actele de procedură aflate la dosar, se constată că recurenta, deși legal citată cu mențiunea completării timbrajului conform art.11 din Legea nr. 146/1997, obligație legală ce nu a fost îndeplinită, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 20 pct. 2 și 4 din același act normativ, respectiv a anulării recursului ca insuficient timbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta S.C. B.G. S.A. împotriva deciziei nr. 925 din 8 iunie 2001 a Curții de Apel București,. secția a VI-a comercială, ca insuficient timbrat. Obligă pârâta să plătească intimatei - reclamante S.C. M. S.R.L. suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.